Fotbal judetean

„Roș-negrii”, autoritari în derby-ul primei runde din returul Ligii a 4-a: Unirea Sântana – Frontiera Curtici 3-0





Îndoliate după accidentul de vineri seara, în care și-au pierdut viața Ghiță Cădaru și Florin Popovici, cele două orașe și-au trimis pe teren echipele de fotbal în cadrul primei etape a returului Ligii a IV-a. De altfel, partida a început cu 1 minut de reculegere în memoria celor doi, aplaudați la final de cei aproximativ 80 de spectatori din ambele localități prezenți la meci.

Sântana a preluat încă din start controlul ostilităților, iar Prică a finalizat în blocaj, din numai 7 metri, după centrarea lui Peia. Un șut de la distanță, deviat de Paven, nu putea să-i pună probleme lui Csurka, în timp ce Trifoi era bătut la un-doiul frumos al lui Martin cu Prică, cu pasa acestuia din urmă prinzându-l puțin în spate pe Bud. O reluare în plasa laterală, cu capul, al Vuin a anunțat deschiderea scorului.

În minutul 29, Martin l-a angajat pe Marc pe stânga, acesta a pătruns în careu și a înțepat balonul pe lângă Trifoi, iar mingea s-a dus la colțul lung. Curticiul nu a avut reacția și, zece minute mai târziu, gazdele și-au majorat avantajul. Martin a insistat la un balon în careu și a fost agățat de Vereș la limită, prilej pentru Ardelean să dicteze penalty. Același Martin a trimis în dreapta lui Trifoi, care alesese celălalt colț și scorul devenea 2-0.

De aici s-a reluat actul cu secund cu prima mare ocazie a curticenilor. Mingea a circulat frumos până la Olariu, în colțul din stânga al careului de 6 metri, acesta a finalizat din voleu, dar Csurka a respins salvator. A urmat un joc de angajament ce le-a convenit „uniriștilor”, care au ținut mingea departe de propriile buturi, în condițiile dublului avantaj. Când – însă – au accelerat puțin jocul gazdele au obținut și scorul de neprezentare, dar nu înainte ca Peia să tragă puternic peste bară din 12 metri lateral stânga. Așadar, în minutul 79, Marc a ridicat capul în 10 metri lateral stânga, i-a pasat în centru lui Coppola în 7 metri și acesta a trimis cu latul sub transversală. Un șut mult peste poartă al lui Avrămuțiu a fost ultima zvâcnire a unei echipe curticene ce a prins o zi foarte slabă la Sântana.

Copola putea realiza dubla din pasa Ginghină, dar voleul mijlocașului italian a trecut milimetric peste poartă. S-a încheiat 3-0 pentru Unirea Sântana, rezultat repetat și runda trecută cu Gologovăț.

Formații:

Sântana: Csurka – Politic, Paven, De Palma, Peia – R. Popa (85 Ginghină), Vuin (66 Parlapan) – Martin, Prică, Marc (80 Toader) – Bud (72 Coppola).

Curtici: Trifoi – Gavriș (27 Liga), Don, Brozbici, Vereș – Nedea (83 Ursoi), Hanc (83 Gheorghieș) – Morar, Avrămuțiu, Olariu (83 Fereștean) – Brândușe.

Arbitri: Mircea Ardelean – Gabriel Hărduț, Flavius Dreghici.

Observatori AJF: Teodor Jușcă și Gabor Biro jr.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button