UTA Arad

Probleme și la nivelul portarilor pentru UTA: „Orlic vrea să plece, Bodea joacă cu infiltrații”





La începutul stagiunii, Ionuț Popa susținea că e mulțumit de faptul că are doi portari la aproximativ același nivel, putând să-l aleagă mereu pe cel mai în formă dintre Roberto Bodea și Miroslav Orlic. La un moment dat, tehnicianul a instituit și o regulă de la care nu s-a abătut un timp. Goal-keeperul cu două goluri primite într-un meci urma să ia loc automat pe bancă, doar că evenimentele ulterioare i-au dat peste cap planurile lui Popa.

Mai întâi, Orlic a fost plecat de la echipă pentru a-și conduce pe ultimul drum tatăl, apoi Bodea a acuzat dureri la genunchiul la care a avut probleme și spre finalul stagiunii trecute. Niciunul dintre cei doi nu au apărat perfect în ultima perioadă, iar, astăzi, la primul gol al Argeșului, Roberto Bodea putea face mai mult. „Am auzit din tribună oameni strigând că am luat goluri de portar. Aceștia sunt portarii noștri. Am înțeles că Orlic își dorește să plece, iar Bodea a făcut infiltrații la genunchi ca să îl pot folosi”, a comentat Ionuț Popa.

Într-adevăr, și situația portarilor e mai mult decât neplăcută. Cu Orlic mai mult cu gândul la rezilierea contractului și Bodea care are nevoie de 5 săptămâni de repaus total pentru a-și reface cartilagiul de la genunchiul cu probleme, la rând ar veni juniorii. Marinel Creța (18 ani) sau Rafael Zamfir (17 ani) ar putea debuta până la finalul acestui an, completând pleiada de juniori aflată la dispoziția staffului tehnic utist.

14 comentarii

  1. Daca ar fi sa intre unu din acesti portari juniori,sa nu se inteleaga ca fac loby pt. cineva, dar eu as incerca cu Zamfir ,portar talentat ,cu talie ,l-am vazut la multe jocuri de ale lui Gaica in care sa prezentat destul de bine , fata de Creta ,portar fara talie .imprevizibil, si nesigur …,decit sa-l folosesti pe Orlic , daca tot ai portari in propria ta pepinera mai bine incerci cu unul din ei,nu se stie niciodata ,daca nu risti nu ai cum sa sti… dar bineiteles aceste alegeri le va face antrenoru de portari care stie cel mai bine si i cunoaste pe cei doi ,dar cred totusi ca Bodea va rezista pana la capat si isi va duce datoria pana la sfirsit.

    0
    0
      1. nu glumesc, esti tu ,rau intentionat, nu iti place de el,probail ai vrea sa fii tu in locul lui…mai vorbim..

        0
        0
        1. Apropo, cind citesc cita rautate si invidie e din partea ta Jack nu pot sa ma abtin si sa nu iti spun urmatorele : 1. JACK,cred si sint sigur ca tu esti unu din colegi lui Zamfir si esti suparat pe comentariul meu,te rog sa fi la subiect , ceea ce ai spus tu aici denota invidie, afla CA NU AM NIMIC DE A FACE CU ZAMFIR ,DOAR MI-AM SPUS PAREREA , imi place mai multi copii de la Gaica cum ar fi Hrezdac , Isac, Miculescu,Salka, Vulturar care e mai mic cu 2 ani cred, si Zamfir , din partea mea sa foloseasca la prima echipa pe cine doreste,pe Creta ,pe Zamfir , nu eu decid ,doamne fereste, dar in loc sa ne bucuram ca avem copii talentati noi dam in ei sa-i terminam pt. ca uni din noi au frustrai si stari de greata la auzul cu ca alti sint mai bunicei un pic..2. preferi sa joace un strain decit sa joace sau sa incerce pe unul din juniori echipei?..3 . vad ca sint numai mistocari pe acest site ..de fapt asa e toata tara plina de smecheri si mistocari si mega destepti..eu am o varsta si ma crucesc sa vad cata rautate exista din partea unora asai mai..FAN..? imi da peste gura limba romana .. ce tragic e, ne legam de orice numai sa stim ca am jignit..ce mare lucru ai spus , acum esti fericit ?sa ai o zi buna.

          0
          0
  2. I am vazut pe ambii jucand si pe creta si pe zamfir sunt imaturi amandoi iar zamfir mi se pare fara inteligenta si indisciplinat de multe ori l am vazut actionand aiurea in plus nici la nivelul elite 19 nu prea fac fata nu vad cum ar putea apara in liga a 2 a!!

    0
    0
    1. eu nu cred ca i-ai vazut MINTI doar ca sa faci rau cu aceste comentarii, Zamfir nici nu apara la elite u19..doar Creta

      0
      0
  3. Bodea , mai sus de liga 3 nu e de tine ….ai luat azi doua goluri de rasu curcilor….
    Daca s ar putea si la fotbal ca la handbal sa inlocuiesti portaru cand e lovitura de pedeapsa ,atunci ai fi bun la Uta…insa in rest CATASTROFA , si din pacate mai si comenteaza tribunei si oamenilor ce il critica….Un alt Burla !

    0
    0
  4. Ambii portari ai UTA-ei sunt f.slabi,de judeteana,caci ambele goluri primite de la ;pitesteni erau parate de alti portari…!Nici Olic nu are talie ca si Bodea si nu-l uit ce gol a incasat de la clujanul Giurgiu caruia i-a puso pe tava si mai ales de la Gavra….!Joaca numai cu greseli fundasii suspendati ce ieri au fost in tribuna,dar si Enescu care nu mai poate alerga….Lui D.Popa i s-a imuiat genunchii la 11 m tra slab,dar aiudene uitate la Marinescu petrolistul cum bate un penalty !Ionut Popa oare cu cine mai face puncte UTA,ca unii-s imitatii de fotbalisti ?HAI UTA INCURCA JOI PETROLUL daca ai singe-n instalatie si bate la U Cj in retur ca au maturat cu noi pe jos…!!!!!

    0
    0
  5. As vrea si eu sa incurce pe PETROLUL dar sa fim seriosi , la ora actuala , nu cred ca se va intapla acest lucru, pt. ca petrolistii o sa manance pamantul joi sa castige si nu isi poate permite sa faca pasi gresiti si chiar daca UTA . ar putea, nu uitati ca mai sunt si arbitrii pe teren !!! Da cu Mioveniul UTA. trebuie sa castige altfel isi vor face viata grea !!! FORTA UTA UTA UTA., ORICEAR FI !!!

    0
    0
  6. Orlici nu a jucat niciodata 3 meciuri la rand, cum sa intre in forma ? Fara suparare, Ionut Popa l-a folosit preferential- a fost alegerea antrenorului- pe Bodea, care a aparat ceva penalty-uri, dar care ar trebui sa apere….ceea ce se poate si trebuie aparat, si a primit destule goluri de portar ( fara suparare, spun un adevar). Ca o parere UTA nu poate sta in portarii juniori, una e sa joci citeva zeci de minute , la nevoie, alta e sa trebuiasca sa fii de baza in poarta. Cam asta este realitatea, si Ionut Popa are , aici o mare parte de raspundere

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button