Stranieri aradeni

Liga Națiunilor: Arădeanul Țucudean aduce victoria „tricolorilor” în Muntenegru, dar prima în Grupa a 4-a e Serbia





Naţionala de fotbal a României a învins echipa Muntenegrului cu scorul de 1-0, în această seară, pe Gradski Stadion din Podgorica, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor.

Golul care a adus victoria tricolorilor a fost reușit de George Țucudean în minutul 44.  Atacantul arădean a marcat cu un şut de la peste 25 de metri, portarul  Petkovic scăpând mingea în plasă. Și celălalt goal-keeper a fost decisiv, dar în sensul pozitiv. Ciprian Tătărușanu a parat o lovitură de pedeapsă în minutul 72 și a menținut-o pe reprezentativa „tricoloră” în avantaj. 

Cu 12 puncte acumulate, echipa antrenată de Cosmin Contra a terminat pe locul secund în grupa a 4-a, Seria C, din Liga Națiunilor, la două puncte în spatele Serbiei, care a câștigat grupa, după ce a învins Lituania cu 4-1.

„Tricolorii” încheie astfel anul 2018 fără înfrângere, în zece partide, oficiale și amicale, având șapte victorii și trei rezultate de egalitate. Totuși, preliminariile pentru Euro 2020 vor fi abordate din urna a 4-a.

Formații:

Muntenegru: 1. Petkovic – 23. Marusic (21. Klimenta 88), 5. Kopitovic, 22. Simic, 7. Vesovic – 18. Kosovic, 20. Ivanic – 10. Jankovic (8. Djordjevic, 81), 9. Mugosa, 16. Jovovic – 11. Beciraj (cpt.) ( 3. Boljevic, 64). Selecționer: Ljubisa Tumbakovic

România: 12. Tătărușanu – 6. Manea, 22. Săpunaru-cpt., 4. Moți, 3. Toșca – 15. Anton, 23. Stanciu – 7. Chipciu (17. Deac, 82), 10. Maxim, 13. Keșeru (5. Băluță, 88)- 19. Țucudean (9. Pușcaș, 74). Selecționer: Cosmin Contra









Un comentariu

  1. Șutul la poarta. De multe ori slab,dar șut. De copiat cu exerciții de toți care vor sa fie atacanți !Mai ales arădenii din echipa fanion . E adevărat că nici portarul nu se sculase! Asta e treabă lui. Muntenegru -‘-un fel de Mioveni mai delicat. De privit pt. juniori și de luat notițe !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button