Gloria LT Cermei

Polgar admite căderea Cermeiului după primul gol al Unirii: „Să rămânem umili, să scoate maxim și de la Cugir și să păstrăm grupul unit și la primăvară”





Norbert Polgar, printre puținii fotbaliști cu experiență ai Cermeiului, a făcut o primă parte de sezon bună. Titular mai de fiecare dată ca fundaș dreapta, fotbalistul sosit în această vară de la UTA, și-a mai ajutat echipa și ca mijlocaș central sau fundaș stânga.

Cu Alba Iulia, Polgar a făcut un meci aproape perfect timp de 60-65 de minute, după care nu a reușit să aboarbă, împreună cu colegii săi, presiunea „uniriștilor”. Și, de la 2-0, s-a făcut 2-2 chiar la ultima fază a meciului: „Am avut meciul în mână, am controlat jocul în mare parte, dar după primul lor gol am căzut un pic. Au venit peste noi, am încercat să ținem de scor și, din păcate, nu am reușit. La ultima fază, la o minge aruncată în careu, nu am respins cum a trebuit și a căzut golul. Azi ne doare acest egal, dar trebuie să fim umili, să punem capul în pământ și să încercăm să scoatem maxim și din ultima etapă”, spune Polgar.

Acesta va fi „piesă” de bază și la Cugir, în c0ndițiile în care căpitanul și bunul său prieten, Alex Nistor, va fi suspendat. Totodată, fundașul de 29 de ani vorbește și despre ceea ce ar rebui să urmeze la gruparea din Țara Sămădăilor.  „Mergem la Cugir, unde vom avea un meci greu,  mai ales fără Nistor și Deta. Sunt două piese importante, dar – totuși – mergem să câștigăm. Suntem pe un loc bun în clasament, dar nu s-a pus niciodată problema promăvării la Cermei.  Din retur, este important să rămânem același grup, să reușim să ne închegăm mult mai bine. Am venit mulți jucători noi în vară, eu personal am făcut-o în virturea relațiilor de prietenie cu Nistor, Varga sau Radu Anca, iar acum fac parte dintr-un grup în care toți suntem prieteni. A fost o perioadă de adaptare pentru majoritatea noilor veniți și iată că am reușit să teminăm turul sus, nu se aștepta nimeni la așa ceva. Pe lângă echipă, fiecare jucător trebuie să joace și pentru el, să demonstreze că poate juca mai sus. Așa cum Buia sau Bodea au plecat mai sus de la Cermei, tot așa îi poate veni rândul oricui, în special fotbaliștilor noștri tineri, talentați”, a adăugat Norbert Polgar.

Cele două puncte pierdute la ultima suflare cu Unirea Alba Iulia, i-au costat tot atâte alocuri pe cermeiani, care au căzut pe locul 4 înainte de ultima etapă a anului.









6 comentarii

  1. Pedeapsa de la doamne doamne este egalul de sambata. Pentru ca Bulza si-a manifestat bucuria vineri la golul doi primit de Lipova . S-a bucurat de parca era presedintele echipei Avrig. Si nu poate spune ca nu este asa pentru ca a fost vazut de mai multe persoane unii chiar se intrebau oare de ce se bucura in halul ala . Dar asa suntem noi ne bucuram de necazul altuia . Oricum bravo voua pentru parcursul din tur . Unii dintre voi dar doar unii meritati un astfel de parcurs.

    0
    0
    1. catalin unde m-ai vazut pe mine ca m-am bucurat,nu comenta fara tine,eram cu prieteni si persoane din pancota sus la tribuna iar dupa am plecat imediat,asa arati frustrarea din tine cand ma vezi te rog sa argumentezi nu sa postezi a proasta in rest sanatate

      0
      0
  2. Domnule Bulza cand ai coborat din tribuna cui faceai semn ca e ok ? Semnul cu degetul mare in sus ca este ok . Cui ? Stiu ca nu credeai ca esti vazut dar din pacate ai fost vazut . Dar conteaza prea putin gestul dvs. Sa aveti bafta sa aveti si returul precum turul .

    0
    0
    1. lasati-l sa se bucure si el,ESTE pe val! Guardiola DE Cermei!asa am inteles ca se crede DEJA !ESTE doar inceputul sper sa nu il ia VALUL ! MULTA BAFTA! p.s, Eu il vad un MM mai micut!

      0
      0
    2. catalin am avut un dialog de la distanta cu lucian,o discutie cu el cu doua zile inainte poate sa-ti confirme,totul e ok,nu am avut nici un fel de iesire nepotrivita in rest sanatate

      0
      0
  3. catalin am avut un dialog de la distanta cu lucian,o discutie cu el cu doua zile inainte poate sa-ti confirme,totul e ok,nu am avut nici un fel de iesire nepotrivita in rest sanatate

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button