Fotbal judetean

Unirea Sântana, a doua forță a Ligii a IV-a! Puia: „Am fost asigurați de tot sprijinul și în Liga 3-a, dar nu facem un scop în sine din promovare”





Lupta pentru locul 1 ce duce la barajul pentru promovarea în Liga 3-a pare a se da în doi, Progresul Pecica și Unirea Sântana. Cel puțin declarativ, ambele echipe își propun să schimbe eșalonul din vara lui 2019, așa că lupta se anunță palpitantă.

Problemele de lot, singurul minus

Dacă ascensiunea campioanei de toamnă a Ligii a IV-a se leagă de numele lui Dan Stupar, pasul hotărât în față a viceliderului a fost făcut pe mâna lui Dan Cuedan. Fostul mijlocaș a preluat destinele „roș-negrilor” în urmă cu un an de la Dinu Donca, trecându-și în cont două locuri doi după cele două cicluri de șase luni. „Suntem foarte mulțumiți de rezultatele echipei și de colaborarea cu Dan Cuedan, puținele sincope sunt mai degrabă datorate problemelor de lot pe care le-am avut în special în această toamnă. Ne-au lipsit câțiva jucători importanți, exponențiali, chiar, mai ales de la mijlocul terenului. Andrei Mateiu a făcut ruptură de ligamente chiar la ultimul amical din vară, iar Dinu Bodea s-a confruntat cu probleme de sănătate grave, peste care se pare că a trecut, iar de la primăvară s-ar putea să-l avem din nou alături de noi. Apoi, după cum se știe, atacantul Alex Capătă a plecat mai sus, la Cermei, unde, conform valorii sale, se descurcă bine. Și, totuși, singura înfrângere a venit total neașteptat, la Săvârșin, probabil pe lipsă de concentrare din partea jucătorilor. Se poate că nici antrenorul nu a reușit să-i facă să înțeleagă până la final că fiecare meci începe de la 0-0 și trebuie să demonstrezi pe teren că ești mai bun decât adversarul, indiferent de numele acestuia. Dar, în viața unei echipe mai sunt și astfel de momente. Remiza cu UTA II aș trece-o la un alt capitol și anume determinarea cu care au luptat copiii pe terenul din Sântana. Mi-ar fi plăcut să aibă aceeași atitudine și în toate celelalte meciuri. De exemplu, cu Pecica, puștii UTA-ei nu mai fost aceiași, deși, se știe, lipsa de constanță e atributul jucătorilor tineri”, a punctat Cătălin Puia.

Verde pentru promovare din partea autorităților locale

Președintele Consiliului de Administrație a Unirii Sântana e convins că parcursul echipei poate fi și mai bun în retur, iar finalul stagiunii să-i prindă pe Peia et. comp. pe locul 1. „Am purtat deja discuiții cu factorii de decizie la nivel local, în special cu domnul primar, Daniel Tomuța, care ne-a asigurat și pe mai departe de tot sprijinul său. Conducerea orașului ne-a transmis că, în caz de promovare, ne vor asigura condițiile pentru a ne prezenta demn în Liga 3-a. Avem și sponsori importanți lângă noi, ca și Marius Bătrân, de la Pensiunea George’s, dar și alte societăți economice din Sântana. Așadar, obiectivul rămâne același, locurile 1-3. Bineînțeles, vom încerca să îmbunătățim această poziție a doua, dar nu facem un scop în sine din primul loc. În primul rând, vrem să creștem lotul numeric și valoric, să lucrăm la baza sportivă, iar dacă vom câștiga și campionatul cu atât mai bine”, a adăugat Puia.

Investiție într-o tribună nouă

În caz de promovare, cei de la Sântana sunt convinși că arena din localitate va fi omologată și pentru Liga 3-a. „Baza sportivă corespunde, mai puțin tribuna. Sunt probleme la facilitățile pentru spectatori, care s-ar putea remedia foarte ușor dacă am apela la cârpeli. Ar fi fost simplu să montăm niște scaune la vechea tribună, dar ne-am gândit că mai bine așteptăm momentul în care vom construi de la zero o tribună modernă. Avem un proiect foarte ambițios, ce costă destul de mult și depinde de ceea ce vor decide consilierii locali după ce vor cunoaște bugetul pe 2019. Conform proiectului, tribuna corespunde chiar pentru nivelul Ligii a 2-a, eu sper că adminstrația locală să aloce fonduri chiar din primăvară. Dacă nu vor fi, bineînțeles, lucrări și mai importante în oraș, iar banii vor fi limitați”, ne-a mai mărturisit președintele Unirii.

Preț pe schimbul de mâine

Față de marea parte a prim divizionarelor secunde, care se alimentează cu juniori de la grupările din municipiu, Sântana a contat pe produse locale sau zonale, ca Toader, Politic, Marc, Stanciu sau Bud. „Au fost și alți jucători interesanți la grupa 1998-1999-2000, dar s-a demonstrat că trecerea de la juniori la seniori e foarte grea. Mult depinde de capacitatea jucătorilor de a înțelege ce-și doresc din acest sport, lăsând cel puțin deocamdată banii pe planul secund. Dar, nu ne descurajăm, eu zic că suntem bine organizați și la nivel de copii și juniori. Antrenați de Cătălin Martin, juniorii A1 sunt pe locul 4 în seria lor, juniorii C cresc și ei cu Dinu Bodea pe bancă, în timp ce de juniorii E se ocupă Vlăduț Stanciu, care e student Facultatea de Educație Fizică și Sport. Mai nou, avem și grupe de juniori F1 și F2, adică jucători născuți în anul 2010 și mai mici, de care mă ocup chiar eu. Suntem conștienți de faptul că un club fără un sector juvenil bun nu are viitor”, mai consideră Puia.

Achiziții în fiecare compartiment, mai puțin între buturi

În general mulțumită de jucătorii lui Cuedan, conducerea „uniriștilor” nu face o adevărată curățenie de iarnă, dar – în schimb – e preocupată de întărirea lotului cu cel puțin 3-4 jucători. „Singurii fotbaliști la care am renunțat sunt Bud, din motive disciplinare și Coppola, pe considerente tehnico-tactice. Pe fundașul italian, De Palma,  l-am dori mai departe la echipă, căci el s-a acomodat foarte bine și a adus plus de valoare și profesionalism. Dar, am înțeles că are și alte oferte, iar atunci trebuie să mai căutăm cel puțin un fundaș central. Am mai avea nevoie și de doi mijlocași centrali, unul ofensiv, celălalt defensiv și un atacant. În fine, poate va mai sosi și cel puțin un jucător de bandă. Am cam identificat fotbaliștii pe care ni-i dorim, dar ei sunt încă sub contract cu alte cluburi și nu vrem să dăm nume. Singurul post unde suntem acoperiți 100% este cel de portar, acolo unde Csurka și Mitrea sunt de valori apropiate, iar cine va fi mai în formă și se va antrena mai bine va apăra”, a încheiat Cătălin Puia.

După primele 17 runde disputate în ediția 2018-2019 a Ligii a IV-a, Unirea Sântana are cu un punct mai puțin decât liderul Progresul Pecica. „Roș-negrii”, care vineri au programat și banchetul de final de an, încep returul cu un meci pe teren propriu cu Șoimii Șimand.

Un comentariu

  1. Mi-e greu sa tin cu una dintre ele,in defavoarea alteia,cand esti prieten si cu Stupi si cu Cue,pozitia mea!Sa promoveze cine este cel mai bun si are sprijin mai mare!
    Trag o singura concluzie:avem antrenori aradeni buni,seriosi,in fiecare liga!Ma incanta si Liga a 3-a,foarte mult(nici nu m-as fi asteptat)!Ma unge pe suflet ce se intampla…Cum altfel?
    Felicitari tuturor!Sarbatori Fericite!O iarna linistita!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button