Radiţa îl confirmă pe Tambor pe banca tehnică a celor de la Turnu cu obiectiv: „Evitarea ultimului loc!”

Radiţa îl confirmă pe Tambor pe banca tehnică a celor de la Turnu cu obiectiv: „Evitarea ultimului loc!”

Speranța Turnu a promovat în această vară în Liga a IV-a după o luptă complicată cu cei de la Voința Macea, care a durat până în ultima etapă. Impactul cu primul eșalon județean a fost unul complicat, iar echipa antrenată de Dani Tambor a făcut doar 7 puncte pe teren.

În clasament, însă, sunt doar 4, victoria cu CS Glogovăț fiind întoarsă de AJF după o problemă organizatorică. „Din păcate, nu prea avem cu ce să ne lăudăm în acest tur de campionat, având în vedere poziția din clasament. Pentru moment nu avem modificări în lot, dar vom încerca să ne întărim în această iarnă. Pe banca tehnică nu vor fi modificări, Dani Tambor va conduce echipa și în retur. La capitolul plecări, e posibil să ne despărțim de Herlo”, a menţionat Arsenov Radița, președintele Speranței.

Cei de la Turnu și-au jucat meciurile de pe teren propriu pe „ICRTI”, în municipul Arad și – se pare – că acolo vor rămâne și în partea a doua a sezonului: „În baza sportivă de la Turnu se va investi de anul viitor, dar nu știm când se vor încheia lucrările. Cel mai probabil, vom evolua tot la Arad și în retur”.

Având în vedere că Liga a IV-a Arad are doar 15 echipe, doar ultima clasată poate retrograda, în cazul în care campioana județului nostru nu va promova în eșalonul terț. Iar echipa din Turnu speră să evite „lanterna roșie”, pentru a fi sigură de rămânerea în primul eșalon județean. „Obiectivul va fi evitarea ultimului loc, care implică pericolul retrogradării”, mai anunţă Radița.

Speranța Turnu începe anul 2019 cu un meci pe propriul teren împotriva Frontierei Curtici.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.