Fotbal judetean

Zăbraniul apelează din nou la Pinţa după despărţirea de Todea: „Am acceptat să mă întorc în virtutea relaţiilor excelente cu domnul primar şi conducerea clubului”





După experienţele cu Adi Abrudean, Cristi Irimia şi Cristi Todea, Victoria Zăbrani apelează din nou la Leo Pinţa pentru postul de antrenor principal. Numirea plutea în aer de câteva zile după ce Todea a anunţat că vrea să plece la Sebiş, în Liga 3-a, dar ea s-a concretizat azi. Noul antrenor a avut discuţia decisivă, la Lipova, cu preşedintele Victoriei, Virgil Stamate şi secretarul clubului, Eugen Miculiţ.

Aşadar, Pinţa va prelua efectiv echipa de la mijlocul lunii ianuarie, dar până atunci va lucra la campania de achiziţii pentru retur. „Am acceptat să mă întorc în virtutea relaţiilor excelente cu domnul primar Toader şi conducerea clubului. Va urma să am o discuţie individuală cu fiecare jucător, pentru ca ei să ştie ce le cer, iar eu să ştiu dorinţele lor. Cunosc majoritatea jucătorilor de la echipă, valoarea lor este una certă, sper să facem cât mai multe puncte şi să avem un parcurs cât mai bun. Echipa este calificată şi în sferturile Cupei României, avem de parcurs un drum cu multe jocuri. Tot ce sper este să am o colaborare bună cu toată lumea, dar în special cu jucătorii, căci ei sunt adevăraţii actori”, ne-a mărturisit experimentatul tehnician.

Leontin Pinţa s-a despărţit de Victoria Zăbrani la începutul lunii octombrie 2016, după un sever 2-8 cu Unirea Sântana. La acea vreme, aspiraţiile clubului nu erau atât de mari, dovadă stând şi bugetul de salarii, conducerea dorind – probabil – să îi ofere o şansă lui Pinţa şi în condiţii financiare mai bune.

Echipa roş-albă ocupă locul 3 după 17 etape în Liga 4-a, la 7 puncte distanţă de liderul Pecica şi 5 de Unirea Sântana, ocupanta locului secund.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button