National Sebis

Primul obiectiv al lui Todea la Sebiș: „Refacerea lotului, mai avem doar 15 jucători la dispoziție”





Cristian Todea o va antrena pe Național Sebiș de la începutul anului viitor. Fostul mijlocaș al UTA-ei intenționează să sune adunarea pe 14 ianuarie pe malul Crișului Alb, ocazie cu care își va cunoaște și elevii. Până acum, i-a văzut la unul-două meciuri în turul prezentei stagiuni a Ligii a 3-a și nu și-a putut face o părere despre potențialul lor.

Cert este că „Dulăul” a aflat că lotul „alb-albaștrilor” mai conține 15 nume: Horvat, G. Gakos – portari, Pîslaru, Ruță, Susan, Petculescu, Mărgărit, Szekely, Enciu, Ciochină, Rugină, Goșa, Pop, Cl. Vereș și Poștoarcă. Acesta din urmă se află în recuperare după operația de refacere a ligamentelor încrucișate și mai repede de luna aprilie nu va fi pe gazon. Operat și el la claviculă, Cristi Onțel ar dori rezilierea contractului cu sebișenii, așa cum a fost și cazul lui Dumitrache și Pintea. Nici străinii Stepancev și Bi Nene nu mai fac parte din lot, astfel că, la această oră, Todea știe că se poată baza pe doar 12 jucători de câmp și doi portari.  „Lotul este subțire din punct de vedere numeric, iar eu mi-aș dori dublură pe fiecare post. Asta înseamnă un lot de 22 fotbaliști, cu preponderență fundași și mijlocași. În poartă și în atac stăm bine, deși – poate – o să ne mai orietăm spre un atacant sub vârstă. Așadar, am identificat primul meu obiectiv la Sebiș, refacerea lotului. Am inițiat deja primele discuții, dar certitudini la capitolul transferuri nu avem încă. Doar ce am bătut și eu palma cu domnul primar Demetrescu, le mulțumesc sebișenilor că au încredere în mine, sper să facem treabă bună împreună. Obiectivul pentru retur este acela de a câștiga cât mai multe puncte posibile, luând meciurile pe rând”, spune noul tehnician.

Acesta se va reîntâlni la Sebiș cu fostul său elev de la UTA, Szbolcs Szekely. „Îl cunosc bine pe Sabi, și-a făcut datoria la toate echipele la care a activat. Inclusiv la Sebiș, am înțeles că a fost unul dintre cei mai buni jucători din tur. Mă bazez și eu mult pe valoarea și experiența sa, dar – bineînțeles – am încredere în toți jucătorii. Un loc 6, la 6 puncte de primul loc, nu e rău, mai ales că au intervenit acea problemă neprevăzută cu plecarea managerului și a unui jucător important pentru jocul ofensiv al echipei (n.a. Charles Ankomah). Dar, știu foarte bine că la Sebiș sunt pretenții an de an și e normal să fie așa la ce condiții de pregătire se oferă aici. Mai știu că Sebișul era obișnuită să fie peste celelalte echipe din județul Arad și acum nu mai e așa. Dar asta mai ales datorită meritelor celor de la Crișul, Cermei sau Lipova. Pe Lipova chiar am văzut-o jucând în două meciuri și pot spune că e pe merit pe locul 1. La ora actuală, au cel mai bun joc din această serie, vom vedea ce se va întâmpla la primăvară”, a adăugat Cristian Todea, care va debuta oficial pe banca trupei de pe Crișul Alb chiar împotriva trupei lui Flavius Sabău.

Acesta va colabora pe banca tehnică a Naționalului cu Cosmin Merșca, fostul „interimar” al echipei. Totodată, sebișenii trebuie să-și numească un nou președinte (director executiv), post rămas vacant după plecarea lui Călin Cojocaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button