Crișul Chișineu Criș încheie cel mai bun an din istoria clubului: „Rețeta e simplă, stabilitatea asigurată de autorități, munca antrenorilor și grupul unit și valoros”

Crișul Chișineu Criș încheie cel mai bun an din istoria clubului: „Rețeta e simplă, stabilitatea asigurată de autorități, munca antrenorilor și grupul unit și valoros”

După dezamăgirea trăită în vara anului 2017, când Șoimii Lipova a promovat la mustață în Liga 3-a, Crișul Chișineu Criș a strâns rândurile și a făcut saltul mult așteptat. Mai mult, și după promovare, parcursul echipei a fost foarte bun, dovadă stând locul 3 din clasament la finalul turului.

Mai mult, teamul „alb-albastru” se poate lăuda cu faptul că nu a pierdut niciun meci pe teren propriu în 2018. În primăvară, în Liga 4-a, au fost numai victorii, iar în eșalonul terț, s-au „strecurat” doar două egaluri, cu Metalurgistul Cugir și Șoimii Lipova, echipe cu pretenții în seria a IV-a. „Cred că am fost extrem de inspirați iarna trecută, când am renunțat la câțiva jucători care nu erau conectați la obiectivul promovării, dar mai ales pentru că am optat pentru Adrian Abrudean ca antrenor principal. Acesta a lucrat foarte bine, am câștigat fără drept de apel campionatul în județ, iar la baraj nu se punea problema echipei câștigătoare, dacă s-ar fi jucat și meciul retur, de la Bustuchin. Câștigasem cu 4-0 acasă și am demonstrat că suntem echipa mai bună. Tot anul am pierdut doar trei meciuri, cu Zăbraniul, finala Cupei județene, la Dumbrăvița și la Cermei. După aspectul meciurilor, poate doar la Cermei meritam să ieșim înfrânți de pe teren. Însă, parcursul general al echipei a fost bun, suntem foarte mulțumiți ca și conducere. Rețeta e simplă, stabilitatea asigurată de autorități, munca antrenorilor și grupul unit și valoros”, susține Daniel Cherecheși.

Intrând în detalii, managerul „alb-albaștrilor” susține că orașul Chișineu Criș e privilegiat de faptul că autoritățile locale fac din cultură și sport priorități importante. „Domnul primar, Gheorghe Burdan și consilierii locali și Consiliul de Administrație al Clubul ne-au susținut necondiționat în activitatea noastră. Fără liniște și stabilitate financiară nu puteam reuși, nu mai vorbeam astăzi de cel mai bun an din istoria clubului. Rezultatele sportive se datorează în special antrenorului Adrian Abrudean și colaboratorilor săi, Remus Lung, Ovidiu Pășcălău și Călin Petrică și – bineînțeles – băieților care au format un grup unit, atât din punct de vedere profesional, cât și uman. Ca și conducător mi-a fost destul de ușor să lucrez în aceste condiții, având sprijin și de la colegii din staff, Emil Lasc și Levente Balint, dar și al partenerilor noștri, GualaPack Nădab și Nuova Atelmec”, mai spune Cherecheși, care – pe de altă parte – și-ar dori o mai mare emulație în rândul chișeuanilor. „Am promovat și jucăm în Liga 3-a pentru locuitorii orașului nostru și susținătorilor din zonă. Ar fi normal să avem un stadion plin meci de meci, indiferent de vreme și rezultate. Fotbalul e pentru spectatori, toate eforturile noastre sunt pentru ei și pentru imaginea orașului nostru în țară și nu numai”, mai spune managerul Crișului.

Aflată la 5 puncte de locul promovabil deținut de conjudețeana Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș rămâne fermă pe poziții. „Suntem mândri de locul 3 pe care-l ocupăm în momentul de față, să nu uităm că suntem nou promovați. Nu o să schimbăm obiectivul, locurile 1-10. Bineînțeles, că vrem să scoatem maxim din fiecare meci și în retur, iar dacă vom fi acolo sus nu ne vom da la o parte. Lipova, Cugir și Reșița ar fi principalele noastre contracanditate la un loc pe podium până la final. Lucrăm deja la campania de achiziții, avem negocieri avansate cu unii jucători, trebuie să acoperim locurile lăsate libere de Gligor, Mihai, Stegaru, frații Bodri și Deliman, fotbaliști de care ne-am despărțit oficial. Restul sunt netransferabili. Antrenorul Abrudean are mână liberă la transferuri, mergem sută la sută pe mâna lui, căci știe cel mai bine jucătorii din zonă și de ce are exact nevoie pentru la primăvară”, a încheiat Cherecheși.

Crișul își încheie vacanța de iarnă pe 14 ianuarie, iar 10 zile mai târziu intră într-un cantonament pe plan local, până pe 2 februarie. Se știu și partenerii din amicalele iernii, după cum urmează: UTA Under 18 (6 februarie), Sebiș (9 februarie), Pecica (13 februarie), Giarmata (16 februarie), Cermei (20 februarie), UTA Under 19 (23 februarie). Pe 2 martie, dacă vremea va permite, e programată prima etapă a returului în Liga 3-a, Crișul având parte de o deplasare extrem de grea, pe terenul Cugirului.

Facebook Comments
7
0

2 comentarii

  1. Avatar

    Rautaciosule. De ce esti rau ? Cine ce ti-a facut de esti rau?

    3

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.