Fotbal judetean

Arbitrii arădeni – de la Revelion, direct la Memorialul „Andras Kokavecz” pentru un onorabil loc 2





Au fost ore intense pentru cavalerii fluierului din județul nostru. Aseară, aceștia ajungeau la Hotelul President pentru a sărbători anticipat Revelionul, iar dimineață, în jurul orei 7, au trecut granița în Ungaria pentru a participa la o nouă ediție a Memorialului „Andras Kokavecz”.

Cinci distincții speciale

Restaurantul Hotelului President a găzduit și în acest an Revelionul arbitrilor și observatorilor arădeni. După speach-ul pilduitor al lui Adrian Lucaci, președintele Asociației Județene de Fotbal Arad și cel scurt al lui Răzvan Cadar, șeful CJA, s-a trecut la premirea superlativelor anului 2018. După cum vă informasem deja, Loredan Bogdan și Florin Vesa au fost votați de colegi, membrii Comisiei Județene de Arbitri și conducătorii grupărilor de Liga 4-a, „centralul”, respectiv „asistentul” anului ce se încheie. Dinstincții speciale, denumite „Cavalerii Viitorului”, au primit Sorin Saladea, Andrei Pantea și Cristian Cășuț. Premii s-au dat și la tradiționala tombolă, mingile mult râvnite ajungând la Mihai Iancău, Cristian Coroban, Flavius Dreghici și Ioan Hamza. Distracția a continuat până spre zori, în acordurile formației Florin Oprițescu.

Argint și titlu de cel mai bun jucător al turneului, la Békéscsaba 

După Revelion, arbitrii au strâns admirabil rândurile dis de dimineață pentru a onora invitația colegilor maghiari la turneul de mini-fotbal din preajma Crăciunului. La Békéscsaba a avut loc o nouă ediție Memorialului ,,Kokavecz András”, arădenii având e apărat titlul câștigat anului trecut. De data aceasta, selecționata „fluierașilor” pregătită de Emil Arsa s-au mulțumit cu un loc 2, de altfel foarte bun, ținând cont de starea de puținele ore de odihnă.

„Argintul” a venit după următoarele rezultate: Békéscsaba I – Arad 1-0; Gyula-Elek – Arad 0-2 (Nicoraș, Cadar); Orosháza – Arad 0-4 (Mako 2, Coroban, Vesa); Szarvas – Arad 0-3 (Nicoraș 2, Saladea); Mezőberény – Arad 0-0; Békéscsaba – Arad 0-2 (Nicoraș, Vesa). Lotul complet a fost compus din: Răzvan Cadar, Leo Buda, Sebastian Mako, Cristian Cășut, Gabriel Hărduț, Dorin Herteg, Ionuț Nicoraș, Cristian Coroban, Florin Vesa, Andrei Pîslaru, Sorin Saladea, Loredan Bogdan, Flavius Dreghici. Antrenor: Emil Arsa. Supervizor: Corneliu Tiulea.

Totodată, Răzvan Cadar, chiar președintele arbitrilor arădeni, s-a ales cu titlul de cel mai bun jucător al competiției câștigată de Mezőberény.









2 comentarii

  1. ARBITRUL
    Meserie de elita
    Lasata -n dar din tata in fiu
    Dar nu stiu pe teren cind e
    De ce numai „mama” este pomenita

    TATA DE ARBITRU
    Merg la meci si ma fac, mic
    Nimeni nu ma baga-n seama
    Galeriile il injura
    PE baiat NUMAi DE MAMa

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button