Manea, optimist la început de 2019: „La anul, pe vremea asta, să fim în lupta pentru promovare!”

Manea, optimist la început de 2019: „La anul, pe vremea asta, să fim în lupta pentru promovare!”

Accidentat în ultima etapă a turului, în victoria cu 2-1 contra Mioveniului, Alexandru Manea a fost singurul jucător prezent la reunirea UTA-ei care nu a intrat în teren pentru primul antrenament al anului. Inițial se preconiza că fundașul va rata tot restul sezonului după operația de refacere a ligamentelor încrucișate de la genunchiul drept, suferită la începutul lunii decembrie, dar – până la urmă – e posibil ca Popa să mai conteze pe experimentatul fotbalist spre finalul campionatului.

Deocamdată, vice-căpitanul UTA-ei a ținut să-și revadă colegii la prima întâlnire din 2019.  „Bineînțeles că nu mi-e tot una să știu că nu pot face antrenamentele cu echipa, momentan fac doar recuperare separat. Îmi doresc și eu să revin cât mai repede, să nu mai am dureri, iar după patru-cinci luni de la accidentare să pot reintra în teren. Rămâne de văzut cum reacționează piciorul, eu am început deja recuperarea, am și alergat puțin pe bandă, nu mă las”, ne-a mărturisit Manea.

UTA s-a reunit în 20 de jucători, dar dintre aceștia aproape jumătate sunt juniori sau dintre cei aflați în probe. „Au plecat destul de mulți jucători în turul campionatului și avem un lot subțire din punct de vedere numeric, dar cred că conducerea își va face treaba și va aduce jucători buni pentru această echipă. Normal că îmbunătățirea situației financiare e un lucru bun pentru noi. Am avut bani de Sărbători, iar acest aspect va atrage și alți jucători către UTA”, e de părere fundașul.

Întrebat unde o vede pe UTA peste un an, veteranul lotului are speranțe că echipa sa va fi la vârful Ligii a II-a. „Ne dorim ca anul viitor pe vremea asta să fim în lupta la promovare, ne dorim acest lucru de mult timp încoace. În primul rând, e foarte important să se termine stadionul și să se mai facă unele transferuri pentru a avea un lot cu care să atacăm promovarea. În acest campionat trebuie să luăm cât mai multe puncte posibile, să fim cât mai sus și să nu fim implicați în lupta pentru salvarea de la retrogradare”

Alexandru Manea se află în lotul utist din vara lui 2015, fiind unul dintre preferații lui Ionuț Popa. „Contează enorm voința lui, iar el e o fire ambițioasă”, a remarcat antrenorul principal al „roș-albilor”, întrebat fiind de posibilitatea ca fundașul de 28 de ani să mai bifeze minute oficiale în prezenta stagiune.

Facebook Comments
11
1

9 comentarii


  1. Știe căpitanul ce spune !! Pina atunci curs lin vindecării și colegii mai vechi și mai noi să lupte pentru depășirea greutăților omogenizării. Ea nu vine imediat și cere eforturi și răbdare . Când ai o siguranță minimă financiara parca mai poți ridica privirea din pămînt ! Acum poate avem norocul de inca un Coulibaly și macar un Virf lîngă Rus. ! Hai UTA !!

    22

    2
    Răspunde

  2. Un retur de foc pt. toate echipele de liga2a atat la promovare cat si la retrogradare si deaceea UTA. trebuie sa adune cat mai multe puncte pt. a nu fi nevoita sa aiba surprize incepand cu prima etapa de la Arad cand UTA. primeste vizita moldovenilor de la Aerostar ,echipa disperata si in care UTA. trebuie sa castige obligatoriu si pt. a se revansa pt. rezultatul din tur cand UTA. a fost dezavantajata pe fata de catre arbitrii !!!

    15

    2
    Răspunde

    1. @Nelu Targoviste…Liga a 2-a este in acest sezon,mai interesanta decat in oricare altul, de la 1989 incoace.Intr-adevar exista niste favorite,dar nu as baga mana in foc pentru niciuna.
      Nu se stie…Intervin multe.Deocamdata doar U.Cluj are o oarecare stabilitate,dar Bogdan Lobont,fara experienta,ramane sa arate multe…
      La Petrolul nu este liniste,Snagovul isi cauta din nou o alta locatie si situatia de acolo,tinde spre „nu stim”…Clinceniul se bazeaza pe schimbatorul ca vremea, Becali…Statutul lui FC Arges,inca nu este tocmai clar…
      Dar vad ca Viorel Moldovan declara sus si tare,ca nici nu concepe ca Targoviste sa nu promoveze.?!?!?!…Asa sa fie!
      Va fi o liga a 2-a,cat a mai ramas, cu rezultate imprevizibile.Vei vedea din nou arbitraje dubioase,de asemenea pariurile,acest cancer al timpurilor prezente…
      Stai linistit Nelule,momentan,nici o echipa nu are un lot fix,conturat,ca sa se poata vorbi despre o anumita constanta.
      Vom trai si vom vedea…

      6

      1
      Răspunde

  3. Numai sa nu fie lupta pentru promovare din liga a 3-a. Nu cred sa se intample. Nu are cum. Numai ca titlul, e pus asa in coada de peste.

    6

    11
    Răspunde

  4. Un sportiv cu voința, și om cu caracter!!! Are profil de căpitan!!! Succes Manea, și sa ramii asa cum ești!!!

    21

    1
    Răspunde

  5. UTA nu are șanse să promoveze, nici sezonul viitor.. ..asta cu promovarea e praf in ochi, echipa trebuia deja închegată , că sa faci o echipa pt promovare durează cel puțin un an jumătate. Iar la ora actuală UTA nu știe cu ce jucători va începe….

    8

    10
    Răspunde

  6. Anul acesta petrolul și u Cluj, anul viitor rapid și Argeș, noi putrezim în liga a doua! Poate nici nu meritam mai mult..

    5

    5
    Răspunde

    1. ca U Cluj va promova anul asta, ca eu stiam de cand au fost in Liga 3, ca promoveaza in Liga 1 inaintea noastra….
      dar nu credeam ca asta se va intampla iar cu concursul lui Popica.

      0

      0
      Răspunde

  7. Un om,un caracter mare,un exemplu pentru multi care se pretind fotbalisti!Multa sanatate Alex Manea!Te asteptam cat mai repede pe teren,in echipa!Nu este pentru prima data cand dai peste cap verdictele medicilor.Avem mare incredere in tine!
    Hai!

    7

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.