UTA Academie

UTA, la Elite Under 19 cu grupa de 2001! Elevii lui Bogoșel, Petcuț și Țamboi vor fi împrumutați în ligile trei și patru





Clubul fanion al Aradului schimbă puțin macazul la nivelul grupelor de juniori mari. Grupa de 2000, de altfel nu prea numeroasă după despărțirile din ultimii ani (frații Bodri, Faur, Deliman, Frai, Țuța), se va dizolva, iar UTA va angrena grupa 2001 la Liga Elitelor Under 19. E de așteptat și ca trei-patru fotbaliști care vor rămâne pe loc să ajute grupa antrenată de Sandu Gaica și Adi Ungur, mai ales că aceasta e angrenată și în Liga 4-a pentru „roș-albi”.

Deocamdată, sunt aproape sigure împrumuturile lui Nagy, Dardai și Obrad, la Șoimii Lipova, cea a lui Gruiescu, la Gloria Lunca Teuz Cermei (poate și portarul Creța), a lui Onuțan, la Național Sebiș, în timp ce Crișul a și pus mâna pe căpitanul Sabău. La rând mai stau și divizionare a patra pentru alți fotbaliști, în timp ce Haraseniuc și Teodorovici se vor întoarce, probabil, în localitățile de reședință. În fine, antrenorilor Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Sandu Țamboi li se vor propune colaborări cu alte grupe din cadrul clubului.

Cert este că Sandu Gaica a aflat că din primăvară va avea de făcut față și într-o a doua competiție oficială, pe lângă Liga 4-a, pe care a onorat-o cu succes în prima parte a stagiunii. „Cu tot respectul pentru Liga Elitelor, unde există și echipe bune, ca și CSU Craiova, CFR sau Universitatea Cluj, competiția de seniori județeană mi se pare mai utilă pentru tinerii noștri jucători. Dar, sper să facem parte cu brio în ambele campionate, apelând atât la jucătorii de 2000 care rămân pe loc, cât și la cei mai mici, de 2003, dintre care – de altfel – am și debutat câțiva în Liga 4-a. Mai sunt și cei patru-cinci jucători din circuitul primei echipei, dintre care – probabil – vor coborî weekend de weekend la noi pentru minute oficiale, așa că ne vom descurca. Mai încercăm să găsim cel puțin un fundaș central, dacă nu doi și – poate – un atacant. Dar, e din ce în ce mai greu, mulți preferă să meargă în Liga 1, chiar dacă vorbim despre echipe codașe, fără tradiție”, ne-a mărturisit Sandu Gaica, „principalul” UTA-ei 2001.

Elevii săi vor participa la primul antrenament al anului luni după-amiază, pe terenul ICRTI, pentru ca apoi, în funcție de vreme și starea terenului, echipa să ajungă eventual pe „Șega”. Utiștii și-au aflat și adversarii din amicalele iernii și anume: CS Ineu (19 ianuarie), Victoria Zăbrani (26 ianuarie), Păulișana Păuliș (30 ianuarie), Frontiera Curtici (2 februarie), Crișul Chișineu Criș (5 februarie), Mako (Liga 3-a, 9 februarie), Orțișoara (13 februarie), Progresul Pecica (16 februarie), Dudeștii Noi (23 februarie) și Cărani (27 februarie). Returul Ligii Elitelor începe pe 10 martie, odată cu cel al primului eșalon județean.









4 comentarii

  1. Și cât de mult promitea la un moment dat această grupă, comparată nejustificat cu generația romvest

    0
    0
  2. Cine compara grupa asta cu generația romvest nu erau sănătoși, va dau doar un argument, acolo era nea feri tisza aicea bogosel si petcut cu tot respectul pt ce-i 2 dar despre ce vorbim

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button