Chiar și fără obiectiv de clasament pentru retur, Ineul e prima reunită dintre divizionarele patru arădene: „O parte dintre seniori au plecat, mergem pe întinerire”

Chiar și fără obiectiv de clasament pentru retur, Ineul e prima reunită dintre divizionarele patru arădene: „O parte dintre seniori au plecat, mergem pe întinerire”

Anul 2019 nu va fi cel în care CS Ineu se va întoarce pe scena Ligii a 3-a, o scenă părăsită benevol în vara lui 2016. Pașii nu le-au ieșit zărăndanilor, aflați la 14 puncte în spatele liderului primului eșalon județean, Progresul Pecica, iar strategia se schimbă automat.

La reunirea de luni, Cristian Sculici nu a mai avut la dispoziție mai mult de jumătate dintre seniorii pe care a contat în tur, care au fost lăsați să-și găsească alte angajamente. Vorbim despre portarul Iacob, fundașul Balint, mijlocașii Teședan (ca și acontat de Sebiș), Ponta (CS Beliu) și atacanții Berari (aflat în curtea Sântanei) și Berar. Nici portarul Pușcaș nu mai face parte din lotul echipei. „Așa cum anticipam pe final de tur, lipsa obiectivului pentru partea a doua a sezonului ne face să abordăm această perioadă cu dorința de întinerire a lotului. Astfel, ne-am despărțit de o parte dintre jucătorii cu experiență, iar lângă cei care au rămas vrem să ducem câțiva juniori de perspectivă. Suntem deja în tratative cu ei, dar și cu cluburile de la care vrem să-i aducem, dar ne gândim să mai promovăm și juniori din pepiniera proprie. Stăm prost în special la capitolul portari, sperăm să găsim cel puțin doi juniori buni pe piață”, a precizat antrenorul Ineului.

Nu mai e un secret că CS Ineu și, implicit, Academia Ladislau Brosovszky poartă discuții pentru o eventuală colaborare cu Viitorul Arad. Din posibila înțelegere cu gruparea condusă de italianul Giovanni Catanzariti fac parte și câțiva fotbaliști de 15-16 ani care ar urma să fie aruncați în focul Ligii a 4-a, în Țara Zărandului, chiar din această primăvară. Totodată,  la Ineu ar putea sosi și juniorul Cermeiului, Sztulianek (18 ani).

Antrenamentul de azi a fost primul al anului pentru ineuani, care, duminică, după „zona” turneului de sală, de la Beliu, va urca la Moneasa pentru cantonamentul de iarnă. UTA 2001, Beliu, Lipova, Sebiș, Zăbrani și Pîncota sunt adversarii din amicalele iernii pentru „alb-albaștri”.

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.