Rugby

Rugbiștii arădeni debutează la Galați, în play-outul Diviziei Naționale: „Din vară, poate ridicăm ștacheta dacă vom putea da salarii din bani publici”





Divizia Națională la rugby, editia 2018-2019, a ajuns la faza de play-off, respectiv play-out, meciurile din sezonul regulat disputându-se în toamna anului trecut. Desfășurată într-un nou format, campionatul a reunit 9 echipe, împărtite în două grupe geografice, Centru-Nord si Centru-Sud.

CS Universitatea Arad s-a clasat pe locul 4, penultimul, în Centru-Nord și va evolua în play-out la primăvară. Astăzi, în urma tragerii la sorți de la sediul Federației Române de Rugby, la care a luat parte și Marian Grindei, „studenții” au aflat ordinea în care vor înfrunta celelalte două echipe din această fază a competiției:

30 martie: CSM Galati – CSU Arad

13 aprilie: CSU Arad – CSM Sibiu

20 aprilie: CSU Arad – CSM Galați

4 mai: CSM Sibiu – CSU Arad

În weekendurile în care se vor înfrunta gălățenii și sibienii, Stoica et. comp. au parte de runde libere. „Obiectivul este să câștigăm acest play-out, deși nicio clasare pe locurile 2 sau 3 nu ar produce efecte asupra dreptului de a juca și din vară în Divizia Națională. Odată cu schimbarea legii și în caz că ni se aprobă proiectul nostru pe care îl vom depune la Centrul Cultural Municipal, sperăm să putem acorda și noi salarii bune pentru acest eșalon, din bani publici, în așa fel încât să ridicăm ștacheta”, ne-a mărturisit Marian Grindei, antrenor și jucător la CSU Arad.

Rugbiștii arădeni vor suna adunarea pe 1 februarie, antrenamentele urmând să se desfășoare pe terenurile Șega și „Banatul”, din Sânnicolau Mic. Fără noutăți de lot, CSU l-a pierdut și pe pilierul Roșianu, care va ajunge la „cuțit” pentru refacerea ligamentelor și meniscului.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button