Déjà Vu, Marius Matei înscrie împotriva UTA-ei: „O plăcere să joci contra unei echipe cu suporteri, la Criș am venit pentru promovare”

Déjà Vu, Marius Matei înscrie împotriva UTA-ei: „O plăcere să joci contra unei echipe cu suporteri, la Criș am venit pentru promovare”

La 35 de ani, Marius Matei a acceptat o nouă provocare în cariera sa. Atacantul originar din Galați a ajuns și în fotbalul arădean, dar nu la echipa fanion, care – de altfel – l-a dorit în urmă cu câteva sezoane, ci la Crișul Chișineu Criș. Iar la primul său meci disputat în tricoul „alb-albastru”, experimentatul „vârf” a și marcat și a făcut-o chiar împotriva unei dintre victimele sale preferate de-a lungul anilor.

Matei a înscris împotriva „Bătrânei Doamne” pe când se afla la FC Brașov, Luceafărul Oradea sau Foresta Suceava, iar, azi, a făcut-o din nou din pasa unui alt fotbalist de mare calitate, Adi Piț.  „Am o plăcere deosebită să joc contra UTA-ei, nu neapărat să și înscriu. Este o atmosferă specială când joci împotriva unei echipe de tradiție, care are suporteri. Sunt sincer și spun că pe UTA o văd terminând campionatul acesta pe la mijlocul clasamentului, dar cred că din toamnă va ataca cu succes promovarea”, a fost remarca lui Matei la finalul disputei amicale UTA – Crișul 1-1.

Întrebat cu ce gânduri a acceptat oferta divizionarei terțe arădene, noul „vârf” al lui „Știli” a fost cât se poate de clar:  „Nu am venit din celălalt colț al țării să ne jucăm de-a fotbalul. Vrem să promovăm dacă vom putea. Personal, nu-mi propun nimic special, vreau doar să-mi ajut echipa la îndeplinirea obiectivului. Postul meu mă obligă să înscriu, iar golul aduce victoria. Am fost primit foarte bine, băieții sunt foarte faini, mă simt bine. Nu am o idee exactă despre această serie, nu știu nimic despre adversarele directe, nici măcar despre echipele arădene. Dar, mă voi pune la punct încetul cu încetul și, până la urmă, treaba mea rămâne aceeași, să respect sarcinile antrenorului și să dau goluri. La prima vedere, am realizat că avem un lot competitiv, cred că alte echipe ar trebui să-și facă griji în privința noastră”.

Și Adrian Abrudean a apreciat prestația lui Matei cu UTA, dar așteptările cresc în campionat. „Matei era la primul la Crișul și a și marcat. În plus, a fost mereu în joc, dar el este doar la 50% din capacitatea sa fizică. Când se va apropia de 100% ne va ajuta și mai mult. Este un plus mare pentru noi, mă bucur că l-am adus, aveam nevoie de el alături de Modan”, a spus și tehnicianul Crișului.

Facebook Comments
4
0

Un comentariu

  1. Avatar

    A trebuit sa vina Matei sa declare obiectivul Crisului, conducerea ataca pe furis pe la spate, ori suntem barbati si spunem ce vrem ori nu mai suntem.

    9

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.