Asociația Județeană de Fotbal marchează 120 de fotbal la Arad printr-o suită de evenimente sportive care se vor desfășura pe tot parcursul anului. Printre aceste campionate și turnee, în vara lui 2019 va debuta Campionatul Județean de Old-Boys care își propune să reînvie atmosfera fotbalului romantic, când jucătorii erau magicieni cu mingea iar arbitri cavaleri fără armură, prin chemarea la o competiție a fostelor glorii locale ale echipelor de tradiție din județ, unele încă afiliate, altele rămase în filele de istorie ale fotbalului arădean. Până atunci, vă propunem o serie de interviuri săptămânale cu fotbaliști care au însemnat ceva pentru fotbalul județean în urmă cu câteva decenii.

Andras Mako rememorează amintiri din fotbalul judeţean, ca preambul la Campionatul Judeţean de old-boys.

-Să dăm timpul înapoi şi să ne spui unde şi cum ai pătruns în lumea sportului rege?

–M-am născut pe 30 septembrie 1967 la Chişineu Criş. Nu voi uita niciodată ziua de 5 august 1978. Aveam 11 ani, când remarcat fiind pe maidan de regretatul Gheorghe Bradea, „Moşu” cum îi spuneam noi, am fost pus să execut câteva lovituri libere cu stângul de la 16 m. A doua zi a trebuit să vin cu două poze pentru a fi legitimat la Victoria Chişineu Criş. Un accident nefericit, în 1981, într-un joc de juniori cu Sântana, o dublă fractură de tibie şi peroneu, mi-a blocat ascensiunea. Am revenit pe gazon la Olimpia Pădureni în Judeţ II, după care am trecut la Steaua Grăniceri. În vara lui 1987 am ajuns la Victoria Sepreuş, acolo unde fotbalul mi-a oferit tot: casă, masă şi nevastă. De-a lungul carierei am mai evoluat, două sezoane, la Victoria Berechiu şi în sezonul 2004-2005 la Recolta Apateu, în dublă calitate antrenor-jucător, cu care am promovat în Liga 4.

– Îţi aminteşti cum erau derby-urile, atmosfera în jurul terenurilor?

–Era o atmosferă de sărbătoare. Mi-aduc aminte de un joc Apateu – Berechiu, după trecerea mea de la o echipă la cealaltă, cu peste 500 de oameni în jurul terenului, cu gol înscris de mine în primele minute. Joc arbitrat de Florin Dumitru, ajutat de tuşierii Silviu Mocanu şi Claudiu Tripa.

-Eşti pe o listă scurtă cu jucători din fotbalul judeţean care au avut şansa de a juca alături de propriul copil…

–Dumnezeu mi-a dăruit în 1992 un fiu, Sebastian, care mi-a călcat pe urme. A făcut parte din „generaţia de aur” a Şepreuşului, care pierdea finala judeţeană jucată pe stadionul UTA, în anul 2000, împotriva Forestei Sp German. În 2008, am acceptat să revin la prima dragoste, Crişul Chişineu Criş, la solicitarea sponsorului Cornel Nădăban, fostul mare fotbalist al UTA-ei. Aveam 42 ani, iar fiul meu, Sebi, 17. Antrenorul Gheorghe Vânătoru a mers pe mâna noastră, eu atacant, el mijlocaş. Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul Marianei, soţia mea, care a înţeles şi acceptat că în familia noastră se mănâncă fotbal pe pâine. Ultima mea legitimare a fost în 2013, la Viitorul Satu Nou, de unde mi-am agăţat ghetele-n cui după 35 ani petrecuţi pe dreptunghiul verde.

-Ai cochetat şi cu arbitrajul vreo câţiva ani?

– La insistenţele lui Mircea Toderici, în 1988, am absolvit cursul de arbitri, dar am arbitrat un singur joc de seniori: Zerind – Ţipari, după care am ales cariera de fotbalist. Totuşi, după 20 de ani am revenit în arbitraj, unde am prestat aproape cinci ani. Apoi, la îndemnul membrilor afiliaţi din zonă am candidat pentru funcţia de vicepreşedinte AJF, fiind la al doilea mandat.

-Ce ne spui despre provocarea numită Campionatul Judeţean de old-boys?

–Am aşteptări mari şi sunt încrezător că va avea succes. La fel cum s-a întâmplat cu campionatul de futsal, Cupa Satelor, dar şi Cupa Boandi, după porecla primită în anii petrecuţi pe gazon. Cea din urmă pornind dintr-o ambiţie personală, în urmă cu 15 ani. După 7 ediţii disputate la Chişineu Criş, următoarele opt le-am organizat la Satu Nou, unde am găsit sprijinul unor oameni deosebiţi, precum primarul Tibi Haasz şi familia Csernus.