National Sebis

Bălu: „Victorie mare, ca punct de plecare” v.s. Todea: „Dacă nu pedepsești adversarul când ai ocazia, te pedepsește el”





Pentru Dumbrăvița un nou rezultat negativ în debutul returului Ligii a 3-a (seria a IV-a) era ca o lovitură în moalele capului. După 1-4 la Ghiroda, „alb-verzii” timișeni au muncit 91 de minute pentru golul izbăvitor cu Sebișul, care – de altfel – a avut o ocazie rarisimă la 0-0 și un penalty neacordat. La fel de adevărat este că și gazdele par să fi fost îndreptățite să se bucure până la finalul de golul lui Silaghi de la mijlocul reprizei secunde.

Până la urmă, însă, fostul pîncotan, Albert Voinea, a fost omul cu golul de trei puncte, la – practic- ultima suflare a echipei sale. „Este o victorie mare pentru noi, ca punct de plecare, obținută cu o muncă fantastică. Le-am și spus jucătorilor acum, după meci, că și dacă nu am fi câștigat, ar fi fost același discurs. Îi felicit pentru atitudine, dorință, determinare. Am avut și câteva faze bune, reușite, ce-i drept și câteva nereușite, dar cred că am obținut o victorie meritată, care ne ține acolo sus, în preajma locurilor fruntașe. Chiar lucrăm la antrenamente fazele fixe, am pregătit și de această dată câteva mai speciale, să le spun așa, dar, din păcate, nu ne-au prea ieșit în timpul meciului, doar cea din prelungiri. Însă, o să le exersăm și în continuare, poate data viitoare vom înscrie mai devreme și mai mult din astfel de faze. Aveam nevoie de puncte, cici eu, împreună cu băieții, ne-am propus un obiectiv. Nu știu dacă îl vom atinge, dar ne vom lupta”, a explicat Sorin Bălu.

Antrenorul Dumbrăviței a recunoscut că sebișenii ar fi trebuit să beneficieze de 11 metri, la ținerea lui Soare asupra lui Szekely, dar s-a referit și la faza de offside ce a anulat golul lui Silaghi. „Prima greșeală a fost împotriva noastră, iar noi dacă marcam altul ar fi fost cursul jocului. Însă, ce-i drept, s-a greșit și în defavoarea lor, dar până la urmă…”, a mai fost remarca lui Bălu. „Nu acesta este scopul, să vorbim despre arbitru, eu am grijă de echipă și jocul nostru”, s-a limitat să comenteze Cristi Todea la finalul partidei.

Altfel, despre meciul în sine, tehnicianul celor de la Național Sebiș a început spre a se referi la ocazia lui Teședan, de unu la unu cu portarul Miklos. „Dacă nu pedepsești tu adversarul când ai ocazia, va urma ca tu să fii pedepsit, așa e în fotbal. Am jucat cu frică, am vrut să ne mulțumim doar cu un punct, ori nu acesta a fost scopul. Am venit la victorie, asta e ceea ce ne-am dorit. Din păcate, poate a fost ceva trac, emoții, miza ne-a copleșit, mai ales în prima repriză. După pauză am jucat mai agresiv, dar, din păcate, nu am reușit să concretizăm cele câteva ocazii create. Am pierdut pe final dintr-o fază fixă, ceea ce ne-a demonstrat că fotbalul te pedepsește dacă nu îl respecți. Nu vreau să vorbesc despre obiective acum, mai ales că mai sunt destule etape. Le vom lua pe fiecare în parte și vom vedea câte puncte vom reuși să facem”, a punctat Todea.

De la 4231, Sebișul a trecut în 442 după pauză, „Dulăul” schimbându-le mijlocașilor săi deseori posturile în teren. „Am avut și absențe, accidentări care ne-au pus în situația de a face schimbări,  căci, din păcate, nu avem dublură pe posturi”, a mai subliniat Todea.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button