Gloria LT Cermei

Cermeiul merge la Ghiroda pentru a confirma prestația bună cu Avrigul: „Dificil, dar suntem capabili să scoatem trei puncte”





După succesul de pe teren propriu contra Avrigului, care a readus-o pe poziția a doua în clasament, Gloria Lunca Teuz Cermei se deplasează în runda din weekend pe terenul celor de la Ghiroda și Giarmata Vii, echipă implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Dacă elevii lui Radu Anca au început prost returul, cu o înfrângere drastică pe terenul Reșiței, Ghiroda a debutat cu un succes neașteptat, 4-1, în fața Dumbrăviței, echipă aflată în lupta pentru prima poziție. În ce-a de-a doua etapă, însă, rolurile s-au inversat. Cermeiul a bătut cu 3-0 Avrigul, în timp ce trupa condusă de Paul Codrea a pierdut la același scor pe terenul Industriei Galda, rivală directă în partea de jos a clasamentului.

Claudiu Matiș a fost ultimul marcator al „sămădăilor” contra sibienilor, iar peste două zile își înfruntă una dintre fostele echipe. „Fiind un meci în deplasare, cu siguranță va fi dificil pentru noi, dar eu cred că suntem capabili să ne mobilizăm și să scoatem cele trei puncte. Avem un moral bun după victoria de acasă cu Avrigul, cu toate că am pierdut în prima etapă din retur. Am petrecut o jumătate de an la Ghiroda, nu a fost o perioadă foarte bună pentru mine. Mai sunt în jur de cinci jucători acolo dintre cei cu care am evoluat eu în sezonul trecut. Nu am nici un fel de resentiment față de ei, e un meci ca oricare altul, în care voi da tot ce am mai bun pentru ca echipa mea să câștige. Nu voi simți nici o presiune suplimentară. Am colaborat pentru o foarte scurtă perioadă cu domnul Paul Codrea, mai exact pregătirea de iarnă de anul trecut când eram la Ripensia. Mai apoi, eu am plecat la Ghiroda și dânsul a rămas pentru o scurtă perioadă la Ripensia”, a precizat Matiș.

Partida de pe stadionul „Emilian Pavel” din Ghiroda va avea loc vineri, începând cu ora 15,00.

Echipe probabile:

Ghiroda: M. Gakos – Al. Lazăr, Bocșan, R. Mureșan, Liuba – Jichici, Saizu – Pițuc, Budur, Cluci – Baranyi

Cermei: Gârlea – Polgar, Varga, Nistor, Sabău – Prună – Mager, Vezan, Vlad, Deta – Capătă.

Arbitri: Răzvan Ladar ( Zalău) – Cristian Bumb ( Băcia – Hunedoara), Andrei Buda ( Hunedoara).

Observatori: Lucian Glogovicianu ( Reșița), Nicolae Dima ( Gorj).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button