Fotbal juniori

UTA I 2008 s-a revanșat rapid după eșecul cu Academia Brosovszky: Șușca și Dolga au decis meciul cu Viitorul 2009





Play-offul campionatului județean de juniori E a demarat de două săptămâni, cu UTA I și Academia Brosovszky principale candidate la titlu. „Negru-verzii” au câștigat duelul direct chiar săptămâna trecută, cu 5-4, după ce utiștii au avut 4-0 pe tabelă, așa că partida de la Sânleani devenea foarte importantă pentru „roș-albi”.

Iar elevii lui Abdoulaye Diarra și Ioan Herman nu au ratat întâlnirea cu victoria, după reușitele lui Andrey Șusca (șut de la distanță peste portar) și Daniel Dolga. Oricum, Viitorul lui Flavius Pavel și Adi Sas, cu jucători născuți în 2009 și 2010, a cam rămas în joc tot meciul și a luptat până la ultima picătură de energie.

Formații:

Viitorul Arad 2009: Fador – Catanzariti, Drăgoiu, Sîrb, Iorgov, Șulea, Antochi, Trif, Stoica, Popian Dan, Lobonț, Moni, Sala, Pocrișer, Hanc.

UTA I 2008: Pop – Baias, Berar, Bota, Bundik, Leș, Popa, Buza, Faur, Glevan, Șusca, Moisa, Dronca, Corchiș, Dolga, Ronai.

Au arbitrat: Sorin  Saladea și  Lucian Berariu

Mâine, UTA II 2008 va încerca să-și ajute colegii în restanța cu Academia Brosovszky, care a participat în weekend la finala Voyage Cup de la Budapesta.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button