Gloria LT CermeiNational Sebis

Cermeiul și Sebișul și-au refăcut moralul înainte de derby-ul de sâmbătă: Felnacul și Ineul nu au avut nicio șansă în amicale



Zdruncinate de eșecurile din weekend: 0-4, la Ghiroda, respectiv 1-2, acasă, cu Galda, Gloria Lunca Teuz Cermei și Național Sebiș au dorit să-și mai refacă puțin moralul înainte de a se duela sâmbătă, pe puncte, în cadrul rundei cu numărul 19 a Ligii 3-a.

„Sămădăii” s-au deplasat la Felnac, pentru a întâlni formația locală ce a luat maxim de puncte în primele runde ale anului în Liga 4-a. Divizionara a treia s-a impus cu scorul de 4-1, după reușitele semnate A. Iuga, Vlad, Capătă și Gruiescu, pentru VI-FE înscriind Maxim pe final de meci. „Le mulțumim celor de la Felnac și antrenorului Lucian Ciba pentru inivitație, am făcut un antrenament bun, pe o suprafață de teren excelentă. Avându-i suspendați pe Vezan și Sabău pentru meciul cu Sebișul, am încercat o formulă nouă de joc, sperăm să o punem bine în scenă și sâmbătă”, spune Radu Anca, antrenorul cermeianuilor.

În schimb, Sebișul s-a deplasat la Ineu, unde a depășit-o cu 7-2 pe tânăra divizionară a patra a lui Cristi Sculici. Vereș a reușit „tripla”, Susan – „dubla”, iar Enciu și Deliman au marcat și ei câte o dată. La gazde au punctat Sergiu Balaci și Dan Mâneran. „Ne-am mai refăcut puțin moralul, dar asta nu înseamnă că în zilele rămase până la partida de la Cermei nu trebuie să ne pregătim la modul cel mai serios posibil. Sperăm să-i recuperăm și pe Ruță și Szekely, care au acuzat probleme medicale azi”, ne-a mărturisit și Cristi Todea, antrenorul Naționalului.

Despărțite de 38 de kilometri, Cermeiul și Sebișul își trimit echipele de fotbal pe teren sâmbătă, de la ora 15.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button