Handbal

Slobozia, Știința București și Mioveniul, adversarele handbalistelor de la Crișul la turneul semifinal!





Sezonul regulat al Diviziei A feminine se apropie de final, campionatul fiind acum întrerupt din cauza acțiunilor echipelor naționale. În privința echipelor care vor participa la cele două turnee semifinale, au rămas puține necunoscute. Astfel, câștigătoarele seriilor vor fi HCM Slobozia, Rapid București, Dacia Mioveni și CSM Tîrgu Mureș, fiind foarte probabil ca aceste echipe să fie și cele care își vor disputa, la turneul final, cele două locuri care duc direct în Liga Florilor.

În privința formațiilor care ocupă poziția a doua în cele patru serii, CSU Știința București și Crișul Chișineu-Criș sunt matematic calificate. În seria A, CSU Neptun Constanța are prima șansă cu trei etape înainte de final. Echipa dobrogeană are 6 puncte avans față de HCF Piatra Neamț, pe care o va întâlni la Constanța, pe 14 aprilie. Pentru a mai spera la calificare, echipa din Piatra Neamț trebuie să câștige toate partidele până la final, iar Constanța să piardă măcar încă o dată, cu Slobozia acasă sau cu Știința, la Bacău.

În seria C, Activ Plopeni are două puncte în fața celor de la FC Argeș, iar cele două echipe mai au câte 3 partide de disputat. În acest moment, Național Râmnicu Vâlcea se află pe locul al treilea, iar dacă își va păstra poziția până la final, rezultatele sale vor fi anulate, ceea ce înseamnă că Plopeniul va pierde 7 puncte iar Argeșul 6. Așadar, Activ Plopeni ar rămâne cu un punct avans. Practic, echipa pregătită de Florin Ciupitu trebuie să câștige ultimele trei meciuri, lucru care îi stă la îndemână, în condițiile în care va juca împotriva ultimelor trei clasate.

În aceste condiții, cele două grupe ale turneelor semifinale vor arăta astfel:

Grupa 1: HCM Slobozia, CSU Știința București, Dacia Mioveni, Crișul Chișineu-Criș.

Grupa 2: CSU Neptun Constanța / HCF Piatra Neamț, Rapid București, Activ Plopeni / FC Argeș, CSM Târgu Mureș.

Sursa: handbalmania.ro

Handbalistele de la Crișul vor juca din nou pe puncte în Seria D a Diviziei A pe 7 aprilie, la Reșița. O săptămâna mai târziu, e programat la Arad derby-ul cu câștigătoarea seriei, CSM Târgu Mureș. În fine, elevele lui Sebastian Tudor își încheie parcursul în sezonul regulat la Baia Mare, contra juniorelor de la Minaur II.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button