Gloria LT CermeiNational Sebis

Derby-ul revanșei în Țara Sămădăilor! Cermeiul și Sebișul vor să dezbrace haina mediocrității: „Puncte și încredere!”



După Sebiș – Lipova 3-3, e vremea unui al doilea derby al județului Arad la nivelul Ligii a 3-a. Una dintre protagoniste este tot Naționalul, care de data aceasta joacă afară, în vecini, la Cermei. Cum niciuna dintre combatante nu a început prea bine anul, e prilej de revanșă sâmbătă, de la ora 15.

De la promovarea în Liga 3-a, în vara lui 2016, Gloria Lunca Teuz Cermei nu le-a luat sebișenilor niciun punct. Cinci sunt înfrângerile „sămădăilor”, cu mențiunea că – totuși – există un succes oficial, cel din Cupă, chiar din acest sezon: scor 2-0. Dar, motivația alb-roșilor” crește și mai mult atâta timp cât obișnuița a fost alta în campania de toamnă. „Vraja” celor 8 rezultate consecutive pozitive (7 victorii și un egal) a fost ruptă de cele 9 goluri încasate la Reșița și Ghiroda, succesul cu Avrigul fiind insuficient pentru frunți descrețite la Cermei. Așadar: „Nu ne gândim doar la victorie cu Sebișul. Suntem conștienți că am dezamăgit pe toată lumea, în special prin maniera în care am pierdut etapa trecută, la Ghiroda și doar trei puncte ne vor readuce pe linia de plutire. Echipa din Sebiș a suferit destule modificări în această iarnă, nu a început nici ea prea bine acest retur, dar asta nu înseamnă că va veni în plimbare la Cermei. Dimpotrivă, și pentru ei e un prilej al revanșei. În plus, nouă ne vor lipsi cel puțin doi jucători importanți, Sabău și Vezan, ambii suspendați și, prin urmare, a trebuit să umblăm puțin la tactica acestei partide. Sper să ne iasă și sâmbătă să ne bucurăm de o victorie”, spune Radu Anca, antrenorul Cermeiului. Probabil, Varga et. comp. se vor mobiliza suplimentar și pentru a-i oferi în dar o victorie primarului Ioan Vesa, care împlinește chiar azi 50 de ani.

Chiar dacă a fost în partide până la ultimul lor fluier, sebișenii s-au ales cu un singur punct din 9 posibile și au coborât un loc față de cel ocupat în pauza de iarnă. Pe undeva, era de așteptat ca o formație cu un antrenor nou, în persoana lui Cristi Todea, care și-a și primit o parte dintre achiziții în ultima zi de transferuri, să aibă probleme, dar rezultatele sunt de acum așteptate și pe Crișul Alb. „Din păcate, la înfrângerea din ultimul minut de la Dumbrăvița s-a adăugat și eșecul cu Galda, venit tot spre final, după ce am condus și moralul în rândul echipei nu poate fi unul ridicat. Dar, nu avem altceva de făcut decât să muncim și să ne ridicăm de la pământ, iar un rezultat bun de la Cermei ne va da încrederea necesară să privim cu mai mult optimism înainte. Suntem conștienți că la nivel de omogenitate adversarul de sâmbătă ne este superior, dar asta nu înseamnă că nu-l putem surprinde altfel. Personal, le cunosc majoritatea fotbaliștilor, pe mulți chiar i-am antrenat la UTA, pe Norbi Varga chiar l-am avut coleg și sper să fiu inspirat în alegerea tacticii”, spune și antrenorul „alb-albaștrilor”.

Așadar, Vezan și Sabău vor fi în tribune pentru „sămădăi”, în timp ce Polgar, Dolga și Nistor sunt incerți. Dincolo, semne de întrebare sunt doar în dreptul lui Ruță (răcit în această săptămână) și Szekely (cu probleme la nivelul mușchilor inghinali).

Formații probabile:

Cermei: Gârlea – Polgar, Varga, Nistor –  Mager, Prună, Ciubotariu, Vlad, Deta – Matiș, Capătă.

Sebiș: Gakos – Onuțan, I. Lezeu, Forizs, Dărăban – Ruță, Teședan – Mateucă, Ember, Vereș – Enciu.

Arbitri: Andrei Roman (Târgu Neamț) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Patrik Sandu (Timișoara)

Observatori FRF: Cosmin Danciu (Hunedoara) și Florin Mierea (Timiș)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button