UTA Arad

Vestiarul e alături de Ionuț Popa: „Îi dorim sănătate, cu el suntem mai puternici, dar contractele le-am semnat cu UTA”





Întreaga suflare „roș-albă” așteaptă cu sufletul la gură diagnosticul lui Ionuț Popa după examenul spectroscopic de ieri. În funcție de acesta și, bineînțeles, interpretarea și sfaturile medicilor, antrenorul arădenilor va face sau nu pasul în spate. Cu siguranță, experimentatul tehnician nu va face deplasarea împreună cu echipa la București, ci va urmări la TV evoluția elevilor săi.

Se știe că „Mister” are restricții legate de statul în frig sau schimbarea bruște a stării de spirit, indiferent dacă vorbim despre emoții negative sau pozitive, astfel că e posibil nici să nu se mai întâlnească cu echipa înainte de plecare. „Am vorbit cu Mister, nu-l stresez, nu-l presez, nu știm dacă mai vine la băieți până ne urcăm în autocar, spre București. Jucătorii au aflat că situația antrenorului este destul de gravă, s-ar putea ca asta să-i motiveze, vor – probabil – să-l ajute cum pot ei. Deci, este ceva emoțional și motivațional. Sunt destui jucători cu experiență la echipă, care – probabil – au mai trecut prin momente asemănătoare și știu cum să se motiveze și să o facă și cu ceilalți”, consideră Cristian Păcurar, antrenorul secund al „Bătrânei Doamne”.

La finalul disputei cu Luceafărul, tot Păcurar spune că în special fotbaliștii care au venit pentru Popa în această iarnă ar putea fi afectați de absența „principalului”, iar randamentul lor pe teren să nu mai fie același. „Îi dorim multă sănătate domnului Popa, sperăm ca rezultatele examenelor efectuate ieri să fie bune. Este adevărat că am venit și pentru dânsul la UTA, dar nu avem randament mai scăzut pentru că au apărut aceste probleme medicale în ceea ce-l privește. La fel de bine, un antrenor poate demis după câteva etape, noi contractele le-am semnat cu UTA. Vom juca și trebuie să dăm totul, dar sigur că ne dorim să fie lângă noi, pentru că așa suntem mai puternici”, a lămurit lucrurile Cristian Melinte, fost elev al lui Ionuț Popa și la ACS Poli, în Liga 1.









5 comentarii

  1. Daca se intampla sa se retraga de la echipa, iar in momentele cand va fi sa mearga rau echipa ( daca vor fi momente), o sa cautati scuze gen ca e din cauza ca nu mai e Popa la echipa….inseamna ca sunteti jalnici ! Sper sa nu se ajunga la asta !!!

    0
    0
  2. Foarte corect.Contractele s-au semnat cu clubul,dar Mister si i-a dorit.Este foarte grea viata de fotbalist.In general,un antrenor care doreste sa-si formeze un schelet,dupa propriile dorinte si cerinte,merge pe jucatori pe care ii cunoaste foarte bine.
    Se intampla ca un antrenor fara rezultate,sa fie nevoit sa plece,dar soldatii raman cu un altul instalat.Imi doresc ca Mister sa se refaca si sa nu fie obligat pe motive de sanatate,sa renunte,tocmai acum….
    Multa sanatate!Maxima!Viata si sanatatea oricarei persoane este mult mai importanta,decat orice pe aceasta lume…
    Daca ar exista o dreptate cereasca,nu ii pierdeam prematur pe Brosi,Kukla,Sinescu,si altii…

    0
    0
    1. Intr-adevar, foarte grea viata de fotbalist. Raspundere mare, conditii de munca dificile, munca grea, prost platita si mai ales ani si ani petrecuti in scoala pentru a studia complexul domeniu al fotbalului, cand ai putea sa bati mingea pe maidan, cum fac altii! Ce viata nedreapta. Nu se merita, dom’le!!!

      0
      0
  3. Dacă nu va mai antrena ionuț popa la UTA, imi doresc sa ramana la UTA director, cu el vom avea noroc la club.
    Sa vina antrenor laszlo balint la UTA

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button