Handbalistele Crișului intră în febra ultimelor partide înainte de turneul semifinal: Snakovski ar putea reveni pe parchet la Reșița

Handbalistele Crișului intră în febra ultimelor partide înainte de turneul semifinal: Snakovski ar putea reveni pe parchet la Reșița

După aproape o lună de zile, Crișul Chișineu Criș revine pe parchet în cadrul Diviziei A la handbal feminin. În ultimele runde ale seriei D, având certitudinea ocupării poziției secunde ce duce la turneul semifinal, „alb-albastrele” întâlnesc echipele de pe locurile 3 (Reșița), 1 (Târgu Mureș) și  4 (Minaur II). Așadar, pentru elevele lui Sebastian Tudor urmează trei partide solicitante, bune repetiții înainte de „ciocnirile” cu CM Slobozia, CSU Știința București și Dacia Mioveni în grupa semifinală.

Primul adversar este CSU Reșița în sala de sport din Valea Domanului. Încălzirea pentru partida de duminică, de la ora 14,30, a fost făcută în weekend la Timișoara, în testul de 70 de minute cu CS Universitatea de Vest, câștigat cu 33-29 de formația din județul nostru. Veștile bune vin și din infirmerie,  acolo unde a stat pentru o perioadă mai scurt, interul Sabine Klimek (probleme la cot) și una mai lungă, extrema Jessica Snakovski (operată de ligamente în luna octombrie a anului trecut). Ambele au șanse să evolueze contra bănățencelor, cu diferența că Snakovski va primi la început mai puține minute.

Altfel, în condițiile în care bugetele locale pentru anul 2019 s-au aprobat cu mare întârziere, sponsorii fac uneori diferența. „Ținem să-i mulțumim din tot sufletul firmei Gualapack Nădab, prin doamna CO, Aniela Mladin, pentru ajutorul financiar dat echipei de handbal, dar și pentru alte ramuri sportive din Chișineu Criș. Sper să răsplătim încredere tuturor în noi prin rezultate din ce în ce mai bune, inclusiv la turneul semifinal”, spune Lucreția Vartolomei-Cășuțiu, managerul handbalistelor de la Crișul.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.