Primul pas spre semifinale a fost făcut în ultimele 100 de secunde: FCC ICIM Arad – CSM Târgovişte 65-61

Primul pas spre semifinale a fost făcut în ultimele 100 de secunde: FCC ICIM Arad - CSM Târgovişte  65-61

FCC ICIM Arad are 1-0 la general în sfertul de finală cu CSM Târgovişte, după succesul obţinut în această seară, scor 65-61 (16-12, 8-20, 24-20, 17-9). Duelul cu numărul doi din seria de play-off se va juca tot la Arad, vineri, de la ora 18.

Cu o Polivalentă arădeană aproape plină, „galben-albastrele” au făcut un prim pas spre mult visata calificare în semifinalele campionatului. Un succes greu obţinut, pe finalul meciului, unde arădencele au arătat mai multă maturitate şi au gestionat perfect momentele dificile. Trupa pregătită de sârbul Bogdan Bulj a condus la începutul şi la finalul confruntării, când a fost mai mare nevoie. În rest, marea rivală a avut o prestaţie destul de bună, peste ce a arătat la finalul sezonului regulat.

Istoria confruntării s-a scris la 59-54 pentru adversare cu 5 minute rămase până la final. De acolo, FCC ICIM a avut un run de 11-2, suficient pentru o victorie mare, într-un meci în care nu a avut tocmai o prestaţie excelentă. Cu un minut și 41 de secunde până la ultima sirenă, formația vizitatoare era cea care a condus cu 61-60, dar Hadzovic, Williams, cu câte două puncte din căciulă și Fodor – o „liberă” transformată, au ridicat publicul în picioare.

Un 1-0 la general ce confirmă statutul de favorite la calificarea în „careul de ași” a trupei de pe Mureș, însă mai e mult până departe, ținând cont că duelul se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Bogdan Bulj, antrenorul formaţiei arădene a fost conştient că echipa sa a avut probleme astăzi în special în apărare: „Vreau să felicit Târgovişte pentru acest meci, iar echipa mea pentru victorie. A fost un prim pas în play-off, în care am început bine în defensivă, dar am avut probleme în ofensivă. Adversarele s-au apărat foarte bine, ne-au creat foarte multe probleme la aruncări. A fost un joc nebun. E importantă această victorie pentru noi, dar trebuie să uităm acest meci pentru că peste 2 zile urmează un meci doi, cu noi situaţii şi vreau să avem reacţie. Suntem echipa mai bună,” a declarat tehnicianul sârb la finalul meciului.

Marta Fodor a fost principala marcatoare dintre jucătoarele românce ale FCC ICIM Arad, venind cu puncte importante în ultimul sfert: „A fost foarte greu, dar ne-am aşteptat la asta. Am început ezitant, dar ne bucurăm în final că am câştigat şi avem 1-0. Am fost puţin mai moi în prima repriză, dar ne-am ambiţionat şi adunat pentru a juca ca o echipă. Au fost multe acţiuni individuale, dar e bine că ne-am dat seama că doar împreună putem câştiga acest meci. Nu a fost presiune că am jucat primul meci acasă, poate că am fost prea motivate. Urmează să ne odihnim puţin şi pe vineri să fim pregătite din punct de vedere mental,” au fost cuvintele sportivei ce a evoluat în carieră şi la adversara din această seară.

Marcatoare:

Arad: Williams 16 puncte (12 recuperări), Hadzovic 14, Fodor 11, Dzombeta 7, Ardelean 7 Lee 7, Ciotir 3.

Târgovişte: Poole 19 puncte, Vaida 11, Toma 8, Stoenescu 7, Neagu 7, Chivu 6 şi Kilin 3.

baschetarad.ro

Facebook Comments
3
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.