UTA Arad

„Bătrâna Doamnă”, cu 4 juniori în formula de start contra Baloteștiului? „Isac – mult mai eficient ca Hrezdac”





Dacă în prima parte a campionatului, mai ales în ultimele etape ale returului, UTA a aliniat mai mereu cel puțin 5-6 juniori în primul „unsprezece” (chiar 8 cu FC Argeș pe teren propriu), în 2019 s-a mers strict pe numărul minim prevăzut de regulament pentru Liga 2-a. Sigur, au fost meciuri pe care arădenii le-au încheiat cu mai mult de trei fotbaliști Under 22 în teren, însă sâmbătă, la Balotești, e posibil ca numărul lor să fie patru încă din start.

Acest lucru se datorează în special suspendării lui Alin Șeroni, situație în care e posibil ca Melinte să fie coborît în centrul defensivei, lângă El Hasni. Automat, lângă Neagu e nevoie de un alt mijlocaș central, iar Cristi Păcurar spune: „Toți cei din lot sunt pregătiți să joace, nu știm încă la cine vom apela și dacă vom apela la cineva în apărare sau la mijlocul terenului. Dar, din punctul meu de vedere, Isac e mult mai eficient decât Hrezdac”. Există, însă, și varianta seniorului acolo pe numele său Cristinel Matei.

Altfel, celelalte trei posturi rezervate juniorilor par bătute în cuie. Copaci și Miculescu dau randament etapă de etapă, iar Răzvan Ivan pare să fi câștigat, cel puțin deocamdată, lupta pentru titularizare cu Costin sau Iuga. „Într-adevăr, i-a venit rândul lui Ivan, iar el a jucat bine cu Snagovul. Cu Costin chiar am avut o discuție înainte de meciul de la Clinceni, i-am spus că a avut șansa lui. Sper să-și revină pentru binele lui și al echipei, pentru viitorul lui, în primul rând. La fel și în cazul lui Iuga. Nici nu aș vrea să iau un anumit jucător să-l analizez în parte, sunt momente și momente pe parcursul unui sezon. Acesta e cursul vieții, selectăm și forma de moment a jucătorilor”, mai spune Cristian Păcurar, cel care i-a și crescut Cristi Costin și Rafael Iuga la Atletico și apoi antrenat la UTA II.

4 comentarii

  1. De multe ori antrenorul care sta zilnic cu ei la doi jucători cam de valoare egală îl. preferă pe unul. Dar nu este etic ,din poziția asta sa tranșezi categoric o disputa .S-a. mai pierdut și nea Păcurar ,după victoria cu Snagov. Mai problematic e cazul Costin. Ori nu i se găsește rolul ,ori el nu respecta o partitura . Iar a intrat cu balonul de vreo. două ori în trei adversari in loc sa ridice capul la Rus sau Kanda . Mult echilibru și constanta da Bodea . Jucătorul cu travaliu mare care și-a ameliorat tehnica pe un fond de dăruire exemplară ni se pare EL HASNI. Pentru ce va urma în viața echipei. merita și vom privi la fiecare jucător. Hai UTA !!

    0
    0
  2. Lasati omul sa munceasca,cu sperante maxime in revenirea lui Mister,pentru ca pe ideile si planurile sale a fost gandita echipa si transferurile….Boala nu te intreaba daca este bine venita,sau nu…sau cand…
    Una este una si alta este alta…Fiecare dintre noi sa ne gandim mai omenesc,ca oricand altcandva….Poate maine,poimaine, urmam noi si ne paste coasa….Azi esti bine,maine te ia KUKI,imbracat de „gala”…Sa scrie oricine aici, ca este absolut sigur despre ce va face saptamana viitoare,ma rog,ce ar dori eventual….
    Revin la subiect…Gafa mare de exprimare!!!!.Diferentele dintre anumiti jucatori sau alte criterii observate,aici in speta Costin,Isac,Hrezdac,nu este voie sa fie facute publice,de catre staff…Ce moral le dai?Nici nu conteaza ce vedem noi,din tribune,sau la TV!
    Sunt copii(mai mari intr-adevar)…,dar ei mai si citesc….Cand ai crescut atatia copii si pe unul,altul il pui pe gard?Pai cam ce sentimente ar avea respectivul junior?Pedagogie=ZERO!
    „Nu stiu altii cum sunt”…parafrazandu-l pe Creanga,dar mie imi place foarte mult Hrezdac.Fara echivoc sau partinitor,pentru ca nici macar nu il cunosc…doar din ce l-am vazut…
    Atentie mare la tact si declaratii!Toti pentru unul si unul pentru toti!
    Aceste declaratii fara sens,trebuie oprite din fasa!

    0
    0
  3. Va fi un meci greu la Balotesti avand in vedere situatia ingrata in care se afla echipa lor dar UTA. nu trebuie sa se culce pe o ureche dupa victoria cu Snagov si sa joace la victorie cu multa conentrare si determinare mai ales ca, ei au castigat la Arad pe Motorul cu 2-0 umilindu-i atat pe ei cat si pe fanii UTA.- ei . Va urez mult succes baietii si sperand ca ve-ti pleca de la Balotesti cu cel putin un punct !!! FORTA UTA UTA UTA., VICTORIE, HAI BAIETII !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button