Fotbal judetean

Al treilea succes intern la rând pentru trupa lui Maghici, „roș-albii” pierd podiumul: Păulișana Păuliș – UTA II 3-1





Cu patru jucători dați echipei mari pentru meciul de la Balotești, iar cealaltă jumătate de lot trimisă la Craiova, pentru meciul de mâine din Liga Elitelor, UTA II nu a putut scoate nimic de pe terenul Păulișului. Deși a condus pe tabelă și au avut și un penalty în favoarea lor, „puștii” lui Sandu Gaica au pierdut pe terenul unei echipe mai experimentată și odată cu înfrângerea a venit și cedarea ultimului loc pe podium în favoarea Zăbraniului.

Dar, iluzia unui rezultat pozitiv a existat, după ce Răzban a deschis tabela, cu un șut la colțul lung din lateral stânga, după pasa lui Jula (min. 23). Faza de 1-1, din minutul 38, a fost extrem de frumoasă, cu pase dublate în viteză, cea decisivă pentru șutul cu latul al lui Gâlcă aparținându-i lui Grigorean. Dar, UTA II a avut șansa să treacă din nou în avantaj după penalty-ul dictat de Coroban după intervenția lui D. Calacea asupra lui Andrei Gavrilă. Acesta din urmă s-a prezentat și la punctul cu var, dar Brutyo a apărat execuția sa. În schimb, gazdele nu au greșit de la 11 metri, lovitura fiind obținută de Grigorean după imprudența lui Mohaci. Cel care și-a dus echipa în avantaj chiar înainte de pauză (44) a fost Denis Calancea.

Cu punctele în traistă, Păulișana a contral tactic meciul după pauză, dar și-a asigurat avansul liniștitor de două goluri. Mijlocașul Gabi Pop a fost cel care a punctat pentru 3-1, chiar împotriva fostei sale formații, pe care a părăsit-o în vara lui 2017, după finala de Cupa României cu Viitorul, în care a fost titular. „Nu a fost un meci chiar simplu, copiii au alergat mult și dacă ar fi marcat din penalty la 1-1 nu știu dacă ar fi decurs la fel lucrurile. Fiindcă ne-au lipsit și nouă Pleșca și Emil Calancea, iar dacă ei veneau cu toată echipa, nu știu cum ar fi arătat la final tabela. Așa, însă, ne-am făcut jocul, am fost pragmatici și am luat punctele ce ne proiectează din nou spre prima parte a clasamentului”, ne-a mărturisit fotbalistul de 20 de ani.

Singurul scop al tânărului „satelitului” este acela ca jucătorii să capete experiență și forță într-o întrecere a seniorilor. „Înfrângerea doare la orice vârstă și în orice campionat, dar trebuie să o acceptăm câteodată. Copiii au făcut tot ce a ținut de ei, am ratat și un penalty la 1-1 și asta a fost. Ne-a lipsit mai mult de jumătate de echipă, jucătorii fiind implicați în competiția echipei mari și cele de la Elite. În plus,  Țurcanu, Duma, Cristea și Vidican au avut probleme medicale. Dacă îl aveam la dispoziție măcar pe acesta din urmă, sau un alt fundaș central ceva mai puternic, sunt convins că nu am fi pierdut astăzi”, susține și Sandu Gaica, „principalul” UTA-ei II.

Formații:

Păuliș: Brutyo – Ambruș, Suciu, Adam, Benescu (80 Gugeanu) – Itu – D. Calancea, C. Gâlcă (86 Vesa), G. Pop, Albulescu (30 I. Bogdan) – Grigorean (58 Al. Ștefan).

UTA II: Opric (86 Rigo) – D. Tambor, Cocriș, Pălăgică, Mohaci – R. Petcuț, A. Gavrilă – Sfârlea, Andrieș (66 Maxim), Răzban – Jula.

Arbitri: Cristian Coroban – Lucian Berariu, Remus Naghi. Observatori AJF: Adrian Apătean, Iosif Lovas.









5 comentarii

  1. Gaica cite pachete de tigari ai luat pt.mecui de azi?, la cum ai facut echipa?te ascunzi ,cauti motive..cica nu ai avut fundasi centrali,ha,ha,asta sa io spui prietenului Maghici…cati jucatorii reprezentati de el ai avut in echipa?.da cind ai avut tu fundasi centrali? pai fundasi centrali de la meciul cu Zabrani au fost fundasi centrali?4goluri?aia nu sint fundasi centrali aia sint prieteni cu fundasi..noroc ca ai avut portar bun cu Zabraniu ca altfel nu te vedeam bine..,de ce nu ai avut curaju sa joci cu echipa de asta la meciul cu zabrani?ai orgoli cumva?da,da, trebiua batut prietenul Pinta…SINT CURIOS LA SAVARSIN CE ECHIPA TRIMITI ? SINT SIGUR CA PE ACEEA BUNA,. CA SA-I INGROPI PE AIA ?dar la meciul cu Santana ce echipa trimiti?..noroc ca ai generatie buna si conducerea nu iti zice nimic si poti sa faci ce vrei tu,dar se va termina cu astea in curind…..noroc cu Magici ca recunoaste ca daca era UTA cu tota echipa completa…Gaica de ce esti pervers…?

    0
    0
      1. EMIL ce te bagi ?ce nu intelegi ? sa respecte domnul GAICA competitia ,nu asa cum face dansul in unele meciuri, joca cum vrea si cu cine vrea si in altele sparg tot..,bine zicea PUIA de la Santana, cind se referea la UTA, ca o lasa mai moale cu unele echipe si cu altele nu,100% cu Santana,UTA va juca cu cel mai bun 11..asa ca nu e vb de plod(probabil ca la tine in familie e ceva normal ca sa iti strigi copilu sau copii cu apelativu PLOD sigur e mostenire din generatii acest apelativ la tine, si care probabil copii tai sau tu sinteti angajati la fastfood din moment ce faci propuneri de angajare)eu iti respect opinia sa ai o zi buna.

        0
        0
    1. Fiecare antrenor poate trimite în teren ce echipa dorește, are 40 de jucători în lot cu drept de joc, poate trimite pe oricine. E clar ca sunt antipatii și simpatii în competiție dar fiecare antrenor își face echipa cum dorește. Fiecare club își face o strategie în funcție de cum dorește…… Zabraniul trebuia sa ai bata pe teren, dacă nu au reușit asta e…… E ca și în viata. O zi frumoasa tuturor.

      0
      0
      1. Domnule, Hojda, corect punctat nu am nimic de zis asa este fiecare face cum il taie capul, corect ,dar si noi putem comenta unele decizi dubioase, doar atat.,.eu unul am „suspiciunea” ca uni sint cam” PERVERSI”…cind se lauda domnul Gaica pe la colturi sa bat Zabraniu si trec peste ei HA,HA…nu vreau sa jignesc,departe de mine gandul,,dar am dreptul sa am unele retineri..fata de unii..se mai mira ca de ce unele echipe au „boala „pe, UTA..,ba din contra UTA, e clubul fanion al Aradului si ar trebui respectat,dar sa fie corecti am pretenti de la ei..O ZI BUNA.

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button