Cermeiul nu a renunțat la gândul de a ataca vârful clasamentului, dar Deva a făcut victime ilustre în retur: „E cazul să câștigăm din nou!”

Cermeiul nu a renunțat la gândul de a ataca vârful clasamentului, dar Deva a făcut victime ilustre în retur: „E cazul să câștigăm din nou!”

Gloria Lunca Teuz Cermei a trecut de la extaz la agonie în numai câteva zile. Lideri pentru doar o etapă în seria a IV-a a Ligii a 3-a, „sămădăii” nu au mai găsit drumul spre gol timp de 180 de minute și, cu două înfrângeri consecutive, au alunecat până pe poziția a 5-a. Totuși, distanța de primul loc, deținut acum de Reșița, nu e mare (5 puncte), cu atât mai mult trupa lui Radu Anca are meciuri abordabile pe hârtie. Cu excepția Cugirului, în ultima rundă, „roș-albii” dau piept doar cu formații aflate sub ea în clasament.

Prima la rând este CNS Cetate Deva, formație aflată pe loc direct retrogradabil după 23 de meciuri. Totuși, formația de la poalele Cetății au dat semne de reviriment cu succese recente în fața Dumbrăviței și Cugirului, așa că deplasarea de vineri se anunță destul de complicată pentru cermeiani. „Cred că am pierdut destule puncte în ultimele etape, ar fi cazul să începem să câștigăm din nou. Nici nu mai contează cine a fost de vină, ce ar fi trebuit să facem să nu pierdem cu Dumbrăvița și Galda, trebuie să găsim cheia să câștigăm la Deva. Nu am renunțat la gândul de a termina cât de sus posibil acest campionat, eu am și spus că avem forța să ajungem pe primul loc și am ajuns, doar că nu am reușit să și rămânem acolo. Din păcate, avem și ceva absențe, sper ca antrenorul să găsească cea mai bună formulă de joc”, spune Petre Bulza, președintele formației din Țara Sămădăilor.

Într-adevăr, Anca nu se va putea pe Vezan (încă în revenire după accidentarea la mână), Deta și Nistor (suspendați).

Formații probabile:

Deva: Raț – Kelemen, Radak, Dina, Roșie –  Mărămăneanu, Boldea – Mirică, Tegbo, Lupu – Muscă.

Cermei: Gârlea – Polgar, Varga, Dolga, Sabău – Mager, Ciubotariu, Prună, Gruiescu – Vlad – Capătă.

Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – Zsolt Kopriva, Tamas Kopriva (ambii din Satu Mare).

Observatori: Ioan Teodor (Tg. Mureș), Nicolae Dima (Gorj).

Facebook Comments
3
0

2 comentarii

  1. Avatar

    Fix in pix!Unica formatie de Liga a 3-a aradeana,care ar putea promova la pas daca ar vrea,este Cermeiul.Nici vorba de altceva..Doar ca nu vor,se distreaza..Mi se pare corecta varianta.Teorema Bistrita,Jean Padureanu(RIP).De departe,cand vor si ar vrea…Primarul este cu scutec,pisat pe el,ca nu cumva Cermei sa ajunga la promovare…Daca se supara DEY Bodyguard,sponsor,asa intra in Liga a 2-a…cand vor ei,la pas…Satira si umor!Stan si Bran!

    0

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Ha ha ce texte ai in tine Giro. Chiar crezi ca este atat de usor ? Liga 2 nu inseamna doar echipa mare, inseamna 5 grupe de juniori inseamna logistica, oameni care sa munceasca in club. Angajati antrenorii echipelor de juniori . Este mult mai mult decat crede lumea . Vorba prietenului meu ,,oare ne descurcam oare am putea sa le facem pe toata ” . Cred ca nici o echipa nu este pregatita pt liga 2 .

      2

      0
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.