Popa a fost în vestiarul utist de ziua sa, înainte de a pleca la un nou control la Cluj: „A umblat la moralul jucătorilor, căci tactic mai cântărim variantele”

Popa a fost în vestiarul utist de ziua sa, înainte de a pleca la un nou control la Cluj: „A umblat la moralul jucătorilor, căci tactic mai cântărim variantele”

Înainte de a împlini 74 de ani, UTA are doi sărbătoriți în ziua de 17 aprilie. Ionuț Popa, antrenorul principal al echipei împlinește 66 de ani, în timp ce Bodo Kanda e la a 26-a aniversare.

Aflat tot în concediu medical, Popa a fost azi la „Motorul”, înainte de a merge la Cluj pentru noi investigații. „Mister a fost prezent pe finalul antrenamentului, i-am urat la mulți ani, sperăm ca toate problemele sale de sănătate să se rezolve în cel mai scurt timp posibil. Sigur că i-am facem o bucurie dânsului sau lui Bodo dacă vom câștiga sâmbătă, dar trebuie să ne dezicem de a lupta pentru ceva anume, ci trebuie să ne preocupăm să jucăm bine și să luăm puncte. Așa că nu jucăm neapărat pentru Mister sau pentru prime, trebuie să imprimăm o stare de spirit potrivită. Suntem alături de dânsul, dar viața merge înainte și luptăm pentru noi, în primul rând, pentru puncte și un joc bun”, spune Cristian Păcurar.

„Secundul” UTA-ei nu crede că experimentatul tehnician ar putea fi prezent pe bancă sâmbătă, cu Chindia, dar a avut grijă să-și motiveze elevii. „Am înțeles că pleacă la Cluj astăzi, nu cred că va fi la meci sâmbătă. A discutat puțin cu băieții,  a umblat la moralul lor, căci tactic mai cântărim variantele până sâmbătă. Prin absența foarte importantă a lui Miculescu, încă nu am găsit o varianta de înlocuire a sa. E posibil și ca modulul de joc să fie altul”, a adăugat Păcurar.

David Miculescu e încă internat la Spitalul Grigore Alexandrescu după operația de peritonită, dar va fi externat mâine sau vineri. „Suntem alături și de David, am înțeles că totul este sub control. Nu știm exact în cât timp va reveni pe gazon, depinde de mai mulți factori”, mai susține „secundul” UTA-ei.

Facebook Comments
5
1

5 comentarii

  1. Avatar

    LA MULTI ANI!!!si multa sanatate ambilor sarbatoriti.

    12

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Poziție și sănătoasă și morală din partea conducerii. Sănătoasă pt. că o schimbare nu are rost pe ultima suta și fara obiectiv. Morală pt. că da posibilitatea lui nea Popa să nu se despartă brusc de meserie și să obțină macar o temporizare benefica pt. maladie .Iată și lucruri bune făcute de conducători ,alaturi de marea victorie în apară clubul de falși investitori . La multi ani !! Despre realizări la fotbal vom mai avea timp de analize Multă sănătate. !!

    12

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      @Ionescu Gavrila…Pozitia conducerii?Nu stiu cat de sanatoasa,dar este morala cu siguranta!
      Investitori privati,nu vor exista curand,pentru ca totul misca prin sita lui Falca.
      Iti dau…imi dai…si nu ma refer la sertarase necunoscute de catre muritorii simpli de suporteri…Ar fi o calomnie ieftina din partea mea,dar nici prosti nu putem sa fim considerati…
      Am scris de atatea ori,incat am obosit…Primaria iti da un „X” bani,dar pe proiecte aprobate si mai taiate,cu buget mereu intarziat.OK!Exista in total 19 grupe,Atletico&UTA,inclusiv echipa mare, Marie,cu aceeasi palarie.Iar OK.
      Terenuri de antrenament ale cui sunt(Motorul,SEGA,ICRTI,Sanicolau),nu cumva ale primariei?Pai si atunci?Clubul plateste inzecit chiria pe ore de antrenament,inapoi la primarie.Cca 200 Ron/ora,dar care grupa face antrenamente de o ora,la o adica?…Inmultiti va rog cu antrenamentele aproape zilnice si va garantez ca va va lua cu ameteala…Cu o mana se dau bani cica si se lovesc cu caramida in piept,si cu altele 10,se reancaseaza,retur…Asa se mananca banii…Frectie la un picior de lemn…
      Aaaaa…aproape ca uitasem ca toate grupele,Atletico&UTA,pe perioada iernii,se antreneaza la „balon privat”,La AMC,si „Bendea” sedinte de cate fix 1,5 ore,mai rar Vladimirescu.Costuri?Cca 250 Ron,cu incalzire,adica despre ce vorbim?Tot clubul plateste…
      Imi scapa mie ceva?Falca ne-a demolat stadioane…multe…Ca nu este in stare sa termine FN,vedem cu totii.Dar sa nu gasesti locatie de iarna,pentru antrenamente,doar la privati..este o alta cacanarie si tu,primarel Falca,esti doar cu gandul la Bruxelles?
      Pai atunci du-te,du-te!Cat mai rapid!

      2

      0
      Răspunde
  3. Avatar

    Nu in ultimul rand,mi-as dori ca presa aradeana,nu doar cea sportiva,sa „sape” putin pe la utilitatile terenurilor.Am inteles ca un scaun rosu,”de portelan”,scuze…”bibelan de portzelou”,a costat 60 Euro/bucata.Se pare ca nici o redactie aradeana nu are curaj sa se atinga de acest subiect tabu…Din ce cauza va este este frica domnilor [email protected]…imediat,de la (RE)inaugarea Motorului,ti-am trimis poze in privat,apoi de la Cupa Aradului,juniori,si ce s-a intamplat cu antrenorul Adi Sasu…nu m-ai bagat in seama…ai crezut ca glumesc,mai ca-mi cereai certificat medical,cu cele 14 copcii,ale lui Sasu…
    Din ce cauza nu se dezbate acest subiect?Se tace „MALC”!Stim cine au produs scaunele,calitatea o vedem…Exista garantie pe ele?Cata?Atat de mare a fost spaga pe contract,incat se prefera demontarea lor si inapoi la scanduri si toata lumea tace?
    Haideti sa nu mai tacem…Haideti sa ne solidarizam cumva si sa nu mai acceptam aceste persiflari si batai de joc!Trimiteti tot ce puteti,poze si pareri aici pe sportarad.
    Dar suntem chiar prostii prostilor si fraierii fraierilor?Nu cred ca vrem niciunul dintre noi,sa revedem aceste calitati de lucrari pe F.N.Daca tacem..asta va urma…

    3

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.