UTA, fără șase fotbaliști în Valea Jiului! Manea se antrenează normal, dar nu va mai juca în acest sezon, iar Coulibaly pleacă în Franța!

UTA, fără șase fotbaliști în Valea Jiului! Manea se antrenează normal, dar nu va mai juca în acest sezon, iar Coulibaly pleacă în Franța!

Ca și în precedenta deplasare din campionatul ligii secunde, pe terenul celor de la Metaloglobus, UTA are probleme importante de lot și la Petroșani. În Vale, arădenii sunt așteptați de o formație Energeticianul absorbită în lupta pentru supraviețuire, iar Cristian Păcurar nu se va putea baza pe trei dintre titularii partidei cu Chindia Târgoviște.

„Galbenele” încasate cu târgoviștenii îi costă suspendarea pe Cristi Costin, Paul Copaci și Cristian Melinte. Dar, numărul e absențelor e dublu dacă punem la socoteală și jucătorii accidentați sau bolnavi și vorbim despre Coulibaly, Stahl și Miculescu. În schimb, Alex Manea a intrat în cea de-a doua săptămâna în care se antrenează cu colegii săi, dar Radu Prejbeanu, doctorul care l-a operat de ligamente încrucișate, i-a interzis să revină pe gazon mai repede de șase luni. Asta ar însemna la mijlocul lunii iunie, când vom vorbi la trecut de ediția 2018-2019 a ligii secunde.

Un caz special, destul de complicat, e cel al lui Stephan Coulibaly. Medicii pe care i-a consultat la Timișoara și Arad susțin că după terapiile efectuate timp de aproape două luni de zile la ligamentele colaterale ale genunchiului drept ar trebui să fie apt, dar durerile persistă în cazul său. Prin urmare, mijlocașul ivorian așteaptă viza de Franța, unde îl așteaptă un prieten, fotbalist în Ligue 1, care i-a intermediat un control amănunțit la o clinică din Hexagon.

Energeticianul – UTA din cadrul rundei cu numărul 32 a ligii secunde se joacă vineri, de la ora 11.

Facebook Comments
2
3

15 comentarii

  1. Avatar

    Medici și mai ales cu profil traume sportive sunt putini și nu sunt grupați în vreun centru de excelenta. Pe la noi predominau babele vindecătoare. Când vine vorba de ceva mai complex toată lumea se uita spre Italia ,Franța ,Austria Noroc că nu joaca toată lumea fotbal. Pe aici o poți încurcă de la o măsea. Apropo ce ora o fi la fotbal 11 dimineață ,vinerea . . Fotbaliștii și fotbalul au program scurt și ferit de spectatori,,cam cum ar fi programul de umplut sifoane. !!

    18

    2
    Răspunde
  2. Avatar

    Din pacate , la fel ca si inainte de deplasarea de la metaloglobus , voi miza pe 1 solist fara emotii…
    Din pacate nu arbitram doar lupta la promovare , ci si cea la retrogradare.

    6

    3
    Răspunde
  3. Avatar

    Probabil energeticianul o sa castige primu meci de anu asta. Noi tot timpul suntem echipa care readuce sperante la orice saracie de echipa. Facem cadouri la toata lumea. Deja stiu scuza lu pacurar, ” avem multi acidentati”. Cand au facut lotul nu s-au gandit ca avem un singur fundas stanga in lot?

    11

    1
    Răspunde
    1. Avatar

      Sau un singur atacant ?
      Ca David Popa nu e fotbalist…sa fim seriosi.

      13

      3
      Răspunde
  4. Avatar

    Cu parere de rau , ii dau dreptate lui UTIST !!! UTA. va pleca invinsa de la Energiticianul , un joc fara miza pt. UTA. Meciul urmator va fi pe puncte ,un meci al orgoliilor in care UTA. ar trebui sa il castige in fata propriilor suporteri dar daca va apara BODEA , este treaba complicata la greselile flagrante pe care le face meci de meci !!!

    12

    4
    Răspunde
  5. Avatar

    Aparent echipa face act de prezență Toți competitorii au planuri de îndeplinit. Chiar și Brăila . Joaca ca și cum nu contează dar verifica niste jucători și speră la un colaps financiar pe la alții. La UTA se urmărește evoluțiile individuale în vederea alcătuirii. lotului și deja sunt certitudini ,dar și mari îndoieli ! Să nu privim nici noi cu ușurință eforturile echipei ,în condiții grele ale absenței antrenorului principal Se joaca pe bune și încă cu determinare. Nu exista motive de delasare anticipata . Suntem convinși că la Arad exista atmosfera de lucru recuperata cu eforturi. Să intre Ivan ,. Gavrilă,Matei ,Isac sau Hrezdac și ei tot UTA ,sunt BAFTA. !!

    37

    1
    Răspunde
    1. Avatar

      Da,exact d-le Ionescu Gavrila.Sunt perfect in asentimentul dvs.Ba chiar imi pare rau de Vulturar,ca are si el probleme medicale.Ar fi fost o ocazie buna sa-si completeze minutele la echipa mare.Noroc ca este tanar si are tot timpul in fata.
      Orice ar fi,daca juniorilor care vor fi deplasati, li se da incredere maxima si li se explica faptul sa joace ceea ce stiu,fara presiune,nu cred ca ne vom face de ras.Ba mai mult,avand atatia juniori in echipa si pe banca,mai ca as crede ca Nea Sandu Gaica,ar trebui sa faca deplasarea.Nu stiu sub ce forma?Maseur?Ca orice..ca sa stea langa Pacurar pe banca.Asta consider (doar)personal si nu cred ca ar fi imposibil….Copiii sunt obisnuiti cu dansul si ii cunoaste cel mai bine.
      Mult succes!

      6

      3
      Răspunde
  6. Avatar

    Bineanteles ca si acesti jucatori sunt tot UTA. dar nu cred ca are puterea sa faca vreo surpriza cu Energeticianul ,o echipa mult mai determinata si cu lotul complet pt. evitarea retrogradarii !!! Si eu vreau sa produca o surpriza dar nu cred ca se va putea din pacate la acest meci !!!

    3

    4
    Răspunde
  7. Avatar

    Mi-e greață cand te vad pe banca asa zisule antrenor.

    8

    10
    Răspunde
  8. Avatar

    Manevra la MIOVENI !!! Ce bine au jucat miovenii prima repriza si repriza2a inexistenti , era de asteptat dat fiind faptul ca, OPRITA declara inainte de meci ca este petrolist convins dar tot nu va fi pe locurile promovabile pana la sfarsitul campionatului pt. ca nu mai poate sa ajunga din urma pe Clinceni, Chindia si U, Cluj asa ca la anul petrolistii tot in liga2a va fi !!!

    6

    2
    Răspunde
  9. Avatar

    In conditiile date,sa stiti ca nici nu imi pare prea rau.Vor reveni accidentatii si suspendatii pentru meciul cu Poli,la fix.
    Si daca nu in asemenea meciuri,fara miza pentru UTA,nu se rodeaza juniorii,pai si atunci cand?Nu neaparat ca pedeapsa pentru Bodea care pare sa nu fie in apele sale,sa lasam si sa uitam,dar la Energeticianul as merge cu Zamfir sau Opric si Orlic rezerva.Ia sa vedem….Ce am avea de pierdut?Daca am putut cu Creta si Zamfir la Siria cand erau nori negri peste UTA,acum de ce nu?
    Cat despre Coulibaly…mi se pare hilar sa se plimbe pe la „specialisti”,2 luni,ca apoi sa se ia hotararea sa mearga in Franta…Pai poate ca gresesc,dar daca El Hasni cu accidentare destul de grava, de l-am crezut cu totii pierdut pentru acest sezon,a revenit miraculos pe teren in 3 saptamani dupa tratament si recuperare urgenta in Franta,ma intreb din ce cauza s-a pierdut timpul cu Coully?Pentru un sportiv de performanta si echipa pe care o reprezinta,inseamna timp pierdut…
    Manea?Sunt convins ca este unul dintre cei care mananca jar si unul dintre cei mai devotati.Dar daca asa a recomandat medicul?….Decat(Doamne fereste) sa recidiveze,mai bine recuperare cu calm si cu cap.Sanatate multa!(tuturor).

    9

    1
    Răspunde
  10. Avatar

    Rezervele. Odată era in poarta Duckadam. Rezerva lui un băiat mai tinar ,mai puțin dotat tehnic și chiar fizic Parca Szabo. Nu le scriu că mai rău îmi face . La o încălzire pleacă Helmuth și eu ii spun lui Szabo ,,nu îți e frica sa intri în locul lui DUCKADAM ,,?? Dar el spune calm ,,de ce” ?? Atunci am realizat că frica e mai mult la noi cei după margine Nu la rezerve . Ei trebuie considerați tot titulari Cum îl consider eu deja pe ,,tizul” meu Gavrilă !! Nu-i spunem că pe urma ajunge ca Burla !!

    29

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      @Ionescu Gavrila….fata de mine cel putin,v-ati dat demult examenul de cunoscator al fenomenului fotbal aradean,dar acum ati culminat cu Szabo,de la Rapid Arad/Vagonul?…M-ati uimit total…Oare cati isi aduc aminte de Szabo?
      Nici nu stiu de unde sa incep…Szabo este neschimbat astazi,parca este rezultatul Anei Aslan si al Gerovitalului….Uluitor,dar adevarat…Acelasi fizic,aceleasi plete…Asista mereu la meciurile Academiei Brosovsky,juniori…Ma uit la el de fiecare data cu admiratie si ma crucesc cum se poate mentine…Ireal…Ba si mai mult,am inteles ca mai si activeaza…Incredibil…Va rog sa ma credeti ca il intalnesc des….Cred ca Szabo detine secretul tineretii…Uluitor,cu riscul ca ma repet…

      7

      0
      Răspunde
  11. Avatar

    cu parere de rau si altii sau CAPRA! Aseara am vazut MIOVENIUL fugind chiar de un meci egal ,a fost neaparata nevoie s-a castige PETROLUL! S-A VAZUT CU OCHIL LIBER! Sunt foarte curios daca UTA o sa poata bate PETROLUL! ALTFEL O EDITIE DE UITAT REPEDE ! PASTE LINISTIT TUTUROR SUSTINATORILOR SI IUBITORILOR DE SPORT DIN ROMANIA!

    5

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.