Glorii arădene

120 de ani de fotbal în Arad. Tibi Nicula, o viață în slujba sportului-rege din Zăbrani: „Valoarea iese în evidență prin muncă, teoria o face antrenorul și spectatorii”





Sub egida ”120 de ani de fotbal la Arad˝, în vara lui 2019 se va desfășura primul campionat județean de old-boys ce va aduna foste glorii ale unor echipe existente sau dispărute. Una dintre participante va fi, cu siguranță, Victoria Zăbrani, grupare cu o bogată istorie la nivelul fotbalului județean.

Povestea a început în anul 1932, când un grup breasla meseriaşilor din Zăbrani a hotărât să înfiinţeze o echipă de fotbal care să participe la întrecerile sportive ale vremii, sub conducerea medicului veterinar Adam Mussar sub denumirea de Guttenbrunner Sportverein. De-a lungul timpului, echipa a purtat mai multe denumiri. De exemplu, în 1948 echipa din Zăbrani a participat în campionat sub numele de Viforul, mai târziu, prin anii 1949 – 1950, echipa a fost preluată de către „Gostatul” din Zăbrani şi a evoluat sub denumirea de „Recolta” și „G.A.S.”. De altfel, sub acestei Gospodăririi Agricole de Stat echipa va juca în campionatul Regiuni Banat până prin anii 1960, când se face reorganizarea Gostatului şi centrul se va muta la Fântânele. Din acel moment, echipa a îmbrăcat haina Victoriei Zăbrani, pe care o poartă și astăzi. 

Încercăm să aducem la lumină ultimii 40 de ani din istoria acestei echipe cu ajutorul lui Tiberiu Nicula, unul dintre „mohicanii” implicați direct în fenomenul fotbalistic din Zăbrani.

-Domnule Nicula, să o luăm cu începutul și vă întrebăm când ați luat pentru prima dată contactul cu „dreptunghiul verde” și care a fost parcursul dumneavoastră ca fotbalist?

-În 1973, la vârsta de 15 ani, domnul Aurel Dehelean, fiul lui baci Tudose care se ocupa de baza sportivă de la Islaz, m-a dus la Zăbrani. Dânsul m-a văzut jucând în parcul din Neudorf, într-o echipă formată din nemți, cu excepția a vreo doi-trei. M-au îndrăgit imediat, în frunte cu antrenorul Franz Graf. Am profitat că fundașul stânga era plecat la un kirwai în Banat și m-a băgat pe mine și acolo am rămas, nu m-a mai scos nimeni. Eram în Județ II, anul următor am promovat în Județ I, echivalentul Ligii a 4-a de acum. Am jucat vreo zece ani și am urcat în echipă până am ajuns atacant și am dat goluri foarte multe. Nu cred că mă egalează nimeni de la Zăbrani, erau 15-20 pe sezon. În 1978, viceprimarul Josef Scheirich, care ulterior a și dat numele bazei noastre sportive, a reușit să construiască stadionul din actuala locație. Dar, dânsul s-a ocupat și de alte aspecte, practic a revigorat fotbalul din Zăbrani. În vara anului 1982, s-a reuşit una din cele mai bune performanţe ale fotbalului zăbrănean, finala Cupei României pe judeţ cu Crişana Sebiş. Meciul s-a jucat pe stadionul din Şiria şi a fost câştigat de echipa noastră cu 2-1 prin golurile marcate de mine şi de Virgilius Stamate. Îmi amintesc și acum, ca un fapt nostim, că diploma primită la acea vreme era foarte urâtă. Ca fotbalist, cel mai sus am jucat în 1980 la Șoimii Lipova și am promovat în Liga a 3-a, dar nu am stat decât vreo câteva meciuri. Mie îmi plăcea la Zăbrani, unde erau echipamente și condiții cum nu aveau echipele mari din județ, degeaba am fost curtat și de alte echipe din județ.

-După ce ați agățat ghetele în cui, ce a urmat pe plan sportiv pentru dumneavoastră?

-A urmat o perioadă de vreo 15 ani în care am fost antrenor. La mine au crescut Dănuț Mițiți, Sorin Cornea și Căprărescu. În 1986, am debutat ca antrenor la Neudorf. La Zăbrani colegii mei au emigrat masiv în Germania și am decis să merg acasă la Neudorf ca să mă implic la renașterea echipei. Patru-cinci ani frumoși au fost în satul natal, am promovat în Județ 1, atunci am primit și carnetul de instructor. Apoi, am revenit la Zăbrani, era retur, echipa stătea să retrogradeze și am salvat-o. Îmi amintesc de primul meci, cu Tricoul Roșu, unde era cuplul Nadiu – Ole Roșca, era să-i și batem cu o echipă adunată în două-trei săptămâni. De atunci, eu am fost haina de vreme rea. O perioadă lucram eu, apoi se găseau ceva bani și venea altcineva după care, la greu, a trebuit să revin ca să îi țin pe linia de plutire. L-am avut coleg pe Ladislau Dobai, de la Satu Mare, apoi i-am avut elevi pe Ifraim, un mare talent, pe Dorel Stoiu, dar și pe actualul primar, Marian Toader și pe frații săi. Generații întregi de fotbaliști de care îmi amintesc cu drag. Din anii 90 până în 2004 am fost ca un fel de consilier, eram mereu pe lângă echipă. În 2004, am ajuns consilier local la Zăbrani și am modificat clubul într-unul de drept public pentru a primi bani de la Primărie. Apoi am fost și președinte la club și, cu ajutorul primarului Marian Toader, am reușit să ridicăm foarte mult ștacheta. În ultimii ani, după ce eu m-am retras, mi-a urmat prietenul de o viață, Virgil Stamate. Suntem o forță a Ligii a 4-a și cred că în anii care urmează vom reuși și marea performanță, adică promovarea în Liga 3-a.

-Din acele vremuri, ce personalitate te-a marcat în carieră și în formarea ta ca om?

-Sigur că datorez totul lui Franz Graf, component al generație 1966, care a jucat și a pierdut barajul de promovare în Regională (n.a. Liga 3-a de acum) cu Șoimii Buziaș. El a fost antrenorul meu și mentorul de la care am învățat adevărate lecții de viață. Îmi amintesc cum ne mobiliza, cum ne apropia cu vorbe simple, nimic sofisticat, dar spuse din suflet și pe limba noastră. Dânsul ne-a învățat eleganța și spiritul sportiv, spunea că trebuie să-ți respecți adversarul ca să te respecte și el pe tine, indiferent unde jucai. Mai spunea că valoarea unui sportiv iese în evidență prin muncă, teoria o face antrenorul și spectatorii care te privesc. Cu cât muncești mai mult, cu atât vor vorbi mai mult ceilalți despre tine.

-Împărtășiți-ne ceva memorabil din activitatea sportivă…

-Cu toți primarii m-am certat pentru fotbal, ca să facem mai mult, să se aloce bani mai mulți. Cu Marian Toader a fost invers, pe el a trebuit să-l mai temperez. El prea vroia să le facă pe toate deodată. Ca să mă întorc în trecut, înainte de un meci cu Victoria Ceasuri s-a întâmplat așa. Ei erau la retrogradare și vicele Scheirich a venit la mine și mi-a zis: „Tovarășul Nicula, vă rog să marcați astăzi, ne bazăm pe dumneavoastră!˝. Apoi, un druker de-al nostru, Firuț, a venit și a zis că-mi dă 100 de lei dacă dau un gol și batem, iar dacă nu, am să-i dau eu o bere. Am gândit, ce ușor voi câștiga banii… Am luat un 4-0 sec, nici vorbă să dau gol. Vă dați seama ce a fost pe capul meu la birt, la biliard…

-Ce părere ai despre Campionatul județean de old-boys pe care AJF-ul îl demarează în acest an aniversar?

-Este o idee foarte frumoasă, orice întâlnire a noastră, a celor care am fost odată fotbaliști este un prilej emoționant de aducere aminte, de depănare a amintirilor. Sigur că mulți nu mai sunt printre noi din generațiile mai vechi, dar din cele mai noi vor veni cu siguranță foarte mulți și vor fi partide frumoase cu echipe care au însemnat odată ceva în fotbalul județean. Va fi o mare sărbătoare și un prilej pentru cei tineri să-și vadă pe viu înaintașii și poate, de ce nu, idolii locali.

 

Generația 1966

Rândul de sus: Sandu Iancioglu, M. Niedhammer, Nebel Adam, Ursu Costică, Todoruț Popescu, Pătru Spătaru.

Rândul de jos: Nebel Adam, Olteanu Luț, Brâncoveanu Ghe., Graf Franz, Bibarț Matei, Ursu Puiu.

 

Echipa câștigătoare a Cupei României, faza județeană, în anul 1982

Echipa câștigătoare a Cupei României, faza județeană, în anul 2018









3 comentarii

  1. Foarte fain articolul! Mă bucur că există oameni pasionați și devotați unui club, chiar și la nivelul acesta!
    Apropos, cum poate AJF să ne ajute cu date din trecut despre istoria cluburilor din județ? Am de finalizat o carte și nu am informații complete despre club, dintr-o anumită perioadă de timp, iar la bibliotecă e destul de sărăcăcioasă informația. Numa’ întreb…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button