Jandarmeria – în alertă pentru UTA – Poli: ”Atitudine civilizată, fără implicarea în incidente ce ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică!”

Jandarmeria - în alertă pentru UTA - Poli: ”Atitudine civilizată, fără implicarea în incidente ce ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică!”

Derby-ul Vestului a fost de fiecare dată o provocare pentru forțele de ordine din Arad și Timișoara, care au avut de prevenit și de multe ori chiar aplanat conflicte deschise între suporterii utiști și poliști. Chiar dacă spiritele nu par foarte încinse după ultimele două întâlniri directe, când, mai întâi, arădenii au fost solidari cu rivalii lor și nu au intrat nici ei în peluza arenei din Șiria, iar mai apoi timișorenii au respectat doliul galeriei adverse după tragicul accident din toamnă, jandarmii sunt în alertă conform fișei postului. Iată și comunicatul de presă emis astăzi în acest sens:

”Jandarmeria Arad, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” al Județului Arad, va asigura măsurile de ordine publică pentru siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele AFC UTA Arad și ACS ASU Politehnica Timișoara, sâmbătă începând cu ora 13:30, pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad.

Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 11.30, iar pentru a evita neplăcerile produse de aglomerări în zona caselor de bilete și a punctelor de acces în tribune, recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion și să-și ocupe locurile inscripționate pe documentele de acces. De asemenea, având în vedere faptul că în zona apropiată stadionului de fotbal, accesul în parcări va fi restricționat, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun pentru deplasare la/de la stadion.

Jandarmeria Arad susține campania ,,Alege Să Fii Fair Play’’ și în conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 (actualizată), privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, sfătuim spectatorii și suporterii care doresc să vizioneze meciul de fotbal, să respecte următoarele reguli:

– prezentați documentele de acces la intrarea în arena sportivă și respectați normele legale de acces stabilite de organizator și forțele de ordine;

– nu consumați băuturi alcoolice înainte de sosirea la stadion și nu încercați introducerea acestora în arena sportivă;

– nu introduceți în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

– prezentați documentele de acces şi după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

– supuneți-vă controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine;

– ocupați doar locul inscripționat pe documentul de acces;

– nu aruncați asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;

– nu escaladați gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;

– nu vă cățărați pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;

– nu provocați și nu participați efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;

– delimitați-vă de persoanele ce săvârşesc fapte, acte sau gesturi obscene, proferează ori scandează injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, amenință cu acte de violenţă pe spectatori, oficiali, jucători;

– nu proferați ori scandați injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

– nu ameninţați cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;

– nu vă ascundeți faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;

– nu distrugeți anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta arenei sportive, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;

– nu ridicați, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;

– respectați regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;

– respectați măsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole;

– părăsiți imediat arena sportivă, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

Precizăm faptul că intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion, se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Ca la fiecare meci de fotbal, așteptăm din partea spectatorilor să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, iar pentru a preveni apariția unor astfel de situații, Jandarmeria Arad recomandă tuturor participanților la meciul de fotbal, să respecte indicațiile echipajelor de jandarmerie și să evite implicarea în conflicte.

De asemenea, atunci când cetățenii au cunoştinţă despre săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita direct sprijinul jandarmilor”

Ultimele incidente la un derby al Vestului s-au înregistrat pe 15 octombrie 2017, la Timișoara, când fanii celor două echipe și-au împărțit pumni și picioare pe coronamentul arenei „Dan Păltinișanu”, în pauza meciului încheiat cu succesul lui Poli cu 2-1.

Facebook Comments
0
2

4 comentarii

  1. Avatar

    Nu mai este deloc derbiul care umplea tribunele ca se juca la arad sau chiar pe marele oval din timișoara..ultimele ..derbiuri” cu 600 de spectatori la șiria, sau cel dim tur cu 2000 de spectatori pe imensul ala de stadion comunist, arată ca lumea s-a saturat de acest pseudofotbal, alimentat si cu suspiciuni de participare indirecta la pariuri a protagonistilor, toate astea au alungat drukerii de la stadion..au ramas vreo 500-600 de patimasi aradeni si cam tot atatia timisoreni, doar ca la ei sunt mai toti in galerie, pe cand la noi 90% rod semințe, si il huiduie pe Stalh dacă pasează greșit! Ministadionul din aradul nou nu se va umple nici acum, mai ales că gradinaru lacomul a marit pretul biletelor la nivel de europa league..

    8

    10
    Răspunde
  2. Avatar

    Prea multa liniste in tabara noastra inainte de derby. Nici o incurajare sa mergem la antrenament sa vorbim cu baietii nimic… am o presimtire ca o sa jucam slab , ei vor juca pentru suporteri cu siguranta, la noi…nu se stie, dam vina ca n avem antrenor daca pierdem.

    7

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.