Salarii înghețate la UTA după eșecul din derby-ul Vestului: 6 puncte – condiția pentru redeschiderea casieriei

Salarii înghețate la UTA după eșecul din derby-ul Vestului: 6 puncte - condiția pentru redeschiderea casieriei

Conducerea „Bătrânei Doamne” a reacționat rapid după eșecul cu 2-0 în fața lui ASU Poli, chiar la Arad. Sancțiunile sunt de ordin financiar sub forma unor amenzi conform ROI, dar vizează și salariile și primele fotbaliștilor, ce au fost înghețate până ce „roș-albii” nu mai pun la păstrare 6 puncte pe finalul acestei stagiuni. Decizia nu e deloc surprinzătoare, atâta timp cât conducerea clubului UTA a făcut eforturi să ajungă cu plata salariilor aproape la zi chiar înainte de Sărbătorile de Paști. În plus, primele au fost achitate în întregime, iar o victorie în derby-ul cu timișorenii ar fi fost plătită dublu. Și asta în condițiile în care în conturile clubului nu au intrat bani de la Primărie în acest an.

Dar iată anunțul oficial al clubului fanion al Aradului:

”În urma înfrângerii de ieri, conducerea clubului UTA a luat o decizie suplimentară față de ce prevede Regulamentul de Ordine Interioară al clubului (ROI). În regulament sunt stabilite primele pentru victorii și penalizările în cazul înfrângerilor de pe teren propriu. Pentru rezultatul din meciul de ieri, toată lumea, (inclusiv staff-ul) va fi penalizată financiar conform ROI, iar pentru atitudinea avută în timpul jocului, plățile salariale și primele vor fi suspendate până când echipa va acumula 6 puncte. Avem datoria morală de a lua aceste decizii față de public, care a fost și de această dată la înălțime, mult peste prestația noastră. Le mulțumim tuturor!”

Ca să treacă din nou pe la casierie, jucătorii Campioanei Provinciei au nevoie de două victorii din meciurile cu: Universitatea Cluj (în deplasare), Aerostar Bacău (acasă), FC Argeș (d), Petrolul (a) și CS Mioveni (d).

Facebook Comments
5
2

30 de comentarii

  1. Avatar

    Foarte bine au facut. Si pt cei care comentează de banii publici ….. mai sus scrie negru pe alb.

    8

    2
    Răspunde
  2. Avatar

    Și,, conducatorii” sa aibă salariile înghețate ca nu le merită!

    34

    1
    Răspunde
  3. Avatar

    Sunt sanse mari sa nu mai luam 6 puncte din cele 5 meciuri ramase, atunci ce faceti?

    16

    1
    Răspunde
  4. Avatar

    Cum drac sa scoateți puncte la cluj cand ei v-au dat prime cu sangovul si chindia iar ne credeti prosti DEMISIA

    32

    1
    Răspunde
    1. Avatar

      In vreo 5 ani de zile …cred ca vreo 6 luni cumulate au foat banii la zi…in rest tot 3 si 4 luni…atunci de ce conducerea nu -si suspenda salariile…domnule manager( care o fi)….tot baietii sunt de vina pt proasta gestiune in fiecare an…..anul trecut la fel ..anul asta la fel…..marii.conducatorii care nu sunt in acte nu pot sa -si dea demisia….iar cei care care sunt in acte sunt lingaii celorlalti…dar traim cu lozinca”jucatorii sunt de vina”….domnii conducatorii voi cand va suspendati?…daca plecati de aici , urmatorul vostru job va fi la takata pe linie….antrenorii de copii in martie aveau 7 luni restante..jucatorii 3 luni…bani primiti 1500000 euro de la primarie..ce managent va trrbuie…

      20

      2
      Răspunde
  5. Avatar

    Petrecera continuă…după mizeria făcută ieri, iată că apare acest comunicat care nu este decât o altă palmă dată suporterului arădean, considerat de către cei din conducere, un fraier. Dacă intră DNA peste voi la faza asta nu vă văd bine, cel puțin o persoană tot se sparge la anchetă.

    21

    1
    Răspunde
    1. Avatar

      Stai linistit dan….ca s- a spart unul de vreun an(directorul.general)….si dosarul conrtinua…

      11

      1
      Răspunde
  6. Avatar

    Trebuia 6 puncte în următoarele 2 meciuri! Dacă nu reușesc , atunci desfacerea contractului de muncă ,imbecili nenorociți….scîrbelor ne este greață de voi!

    15

    3
    Răspunde
  7. Avatar

    Cam greu de luat sase puncte in urmatoarele meciuri, poate cu AEROSTAR dar si aici meci greu cu o ehipa disperata de puncte, la Cluj niciatata, Fc. Arges , Mioveni cu PETROLUL acasa, greu !?

    1

    3
    Răspunde
  8. Avatar

    scuze din graba, am vrut sa scriu niciodata .

    5

    0
    Răspunde
  9. Avatar

    as dori sa vad minim o demisie cea a domnului profesor ,Cristian Pacurar,iar penalizarea jucatoriilor cu taierea salariilor este o prostie pt ca au de suferit si copii lor si nevestele lor si e pacat sa-ti bati joc de familie lor nevinovate ,se putea gasi alta modalitate de pedepsi echipa ca si asa nu va retrograda,inlocuiti antrenori cu alti de la copii si junior interimar,si introdusi alti jucatori de la echipa 2 in locul celor care nu au chef de fotbal si daca ne luam dupa modelu de la ploiesti ar trebui ca domnul Gradinariu sa isi dea demisia de maine si sa plece unde vrea el, la fel valabil si pt Pacurar si domnul POPA care daca tot este bolnav sa se retraga si sa isi vada de sanatate..dar nu va pleca nimeni din club mai ales acesti doi mari vizionari GRADINARIU si PaCURar…ar trebui sa mergem peste ei sa i scoatem cu forta din club ca astia nu au bun simt ,numai rad de noi

    21

    4
    Răspunde
  10. Avatar

    Întreb pentru un prieten.Asta-i echipa care trebuia pregătită sa atace promovarea?

    26

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Care promovare??……nu se vrea domnilor….un loc caldut in liga 2 e de ajuns pt ei

      6

      2
      Răspunde
      1. Avatar

        Meciul mi-a părut unul cu rezultat dinainte știut. Când vrei sa pierzi stoperîi nu stau în careul mic de acolo singurî ,adversarii dau gol. Doar El Hasni îmi pare ca nu a participat la….scenariu. Acum a da vina doar pe jucători îmi pare penibil „Pestele de la cap se impute „…..Nu mai spuneți ca aceasta UTA va fi capabila la anul sa promoveze ! Cu Meszar sef nu vom promova niciodată, iar dacă Păcurar va rămâne drumul spre C este deschis !

        9

        0
        Răspunde
    2. Avatar

      Dupa atâtea meciuri in marile campionate ale Europei si sutele de meciuri antrenate la seniori cum ar pute antrenorul nostru sa plece de la echipa? Pe Roly dupa 3 înfrângeri l-au răstignit iar acum dupa atâtea umilințe gen Clinceni, Metaloglobus, Poli toate mari forte ale campionatului si încă avem acest mini marțian pe banca…

      18

      0
      Răspunde
  11. Avatar

    Conducere putreda care foloseste clubul in interes personal!!!! Incompetentilor plecati odata!!! Nu vedeti ca nu sunteti in stare de nimic?? De ce mai stati??? Plecati odata !!!!! Dmisia intregului staff.!!!! Jucatorii sa plece din vara ca nu am nevoie de circari si obositi incompetenti!!! Plecati odata ca sunteti toxici pentru club !!!!!

    25

    1
    Răspunde
  12. Avatar

    Cînd se ,,ridica” ceva jucători din ograda proprie ,trebuie sa ai siguranță la consacrați. Nu e o scuza dar lotul trece prin examene la cei veniți ,la tineri pe deasupra și la antrenori. Adevăratul dezastru e de fapt la conducere. Ultimatul tehnic se dădea la Cluj Ultimatul moral e pierdut. Nu poți intra cu asemenea caractere in noul sezon. !!

    35

    1
    Răspunde
  13. Avatar

    Astai sclavie. Cum adica sa nu iti primesti salariu la zi?
    Dati domnule afara antrenorul si duceti jucatori de valoare odata, ce tot atata.

    15

    0
    Răspunde
  14. Avatar

    Da niste demisii pe cand?Interesant ca orice jucatori vin nu sunt buni,oare nu e buba in alta parte?Tot timpul sunt restante salariale,atunci oare ce rost mai are conducerea?Sa fii fost voi prin alte parti,erati alergati ca iepurii afara din oras!!!

    6

    0
    Răspunde
  15. Avatar

    fara macar aceste 6 puncte UTA risca chiar sa retrogradeze sau in cel mai bun caz sa ocupe la sfarsitul campionatului un foaRte RUSINOS LOC IN CLASAMENT! MULTA BAFTA SA SPALATI RUSINEA!

    2

    0
    Răspunde
  16. Avatar

    Au meciuri grele pana la sfarsitul campionatului ,U, Cluj,Aerostar,Fc, Arges, Petrolul, Mioveni. O sa mai coboare sigur in clasament dupa aceste meciuri ,poate cine stie cum sa joace foarte bine sa nu mai cada in josul clasamentului !!!

    1

    2
    Răspunde
  17. Avatar

    UTA. nu trebuia sa piarda acest meci ca, oricum ASU. Timis. nu retrograda chiar daca plecau invinsi ,nu ii lasa alte echipe gen Aerostar, Energeticianul asa acuma trebuie sa traga pt. rezultate pt. punctele ramase !? Ce sa ii faci daca nu-i cap vai de ei , s-au pus rau si cu suporterii , numai cu o victorie la Cluj sa ii mai indulceasca !!!

    1

    4
    Răspunde
  18. Avatar

    Nelule ce tot o dai cu meciuri grele, tu nu vezi că bate pe cine vrea si pierde cu cu cine vrea. Să viñă Roly cu Stupi dacă se poate să lucreze împreună sau Roly cu Sandu Gaica..

    6

    2
    Răspunde
  19. Avatar

    Din pacate pt noi, suntem mintiti de atata vreme: cu stadionul, cu reconstructia, ca o fi, ca o veni!. Dar au reusit sa-i abureasca si pe cei de la Suporter Club si au tacut!
    Li se falfaie celor care conduc clubul si orasul de suporteri. Ne aburesc la greu si noi punem botul!
    Asta-i realitatea, trista si dureroasa.
    Cam ca in intreaga societate romaneasca, trebuie arat totul la juma de metru adancime si reconstruit din nou de la zero asa cum trebuie, pe baze sanatoase!

    6

    1
    Răspunde
  20. Avatar

    Iaca așa vo mai aburit Meszar odată suporteri fraieri ce sunteți

    6

    4
    Răspunde
  21. Avatar

    Sansa UT-ei ar fi ca Energeticianul sa nu faca mai mult de 9 puncte altfel ne paste retrogradarea.

    1

    1
    Răspunde
  22. Avatar

    Nici chiar asa !!! Uite-te ce program greu are Energeticianul in astea cinci etape, meciuri foarte grele. UTA. ca sa nu aiba emotii, trebuie sa castige cu Aerostar Bacau si indiferent de meciurile urmatoare, UTA. nu mai are griji cu zona mlastinoasa !!!

    0

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Are un singur meci greu, in ultima etapa cu Chindia.

      0

      0
      Răspunde
  23. Avatar

    Dar de Metaloglobus, Pandurii Tg. Jiu, Snagov plus Chindia in ultima etapa ce mai zici ca este asa usor pt. Enargeticianul ?

    0

    0
    Răspunde
  24. Avatar

    SAMULE !!! Daca tot spui ca, UTA. DACA VREA, bate pe oricine , pai atuncea unde este problema de se intampla toate astea !?

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.