Palatul Copiilor din Arad și-a adjudecat ediția aniversară a Cupei Crisius + FOTO

Palatul Copiilor din Arad și-a adjudecat ediția aniversară a Cupei Crisius + FOTO

Aproximativ 2500 de elevi au luat startul la ediția cu numărul 40 a Cupei Crisius, desfășurată de vineri până duminică la Chișineu Criș. Au participat licee, cluburi, școli gimnaziale și Palate ale Copiilor din 22 de județe, precum și invitați speciali din străinătate, din Franța, Ungaria, Republica Moldova sau Serbia.

Vineri, în prima zi de concurs, a avut loc vernisajul de artă plastică și vizuală, creație literară, la care au participat 1 200 de lucrări, 300 dintre ele fiind premiate. Sâmbăta, au debutat celelalte discipline sportive și tehnice, 13 la număr: handbal, baschet, minifotbal, tenis de masă, navomodele, aeromodele, aerobic, karate, judo, karting, șah, informatică-grafică, jocuri logice și programe SCRATH și HTML.

Ca în fiecare an, competiția vedetă a fost cea de karting. Onorată de nu mai puțin de 11 echipaje, întrecerea le-a revenit, conform previziunilor,  celor de la Palatul Copiilor Reșița.

La fotbal au participat nu mai puțin de 27 de echipe, competiția fiind câștigată de Școala Gimnazială Avram Iancu. La handbal băieți au luat startul 8 echipe, la handbal fete – 7 echipe. Competiția de baschet masculin a fost adjudecată de Școala Elementară „Frăție și Unitate” din Alibunar (Serbia) în fața celor de la Ialoveni (Republica Moldova). La baschet feminin, Țipariul nu a avut adversar, la tenis de masă și judo s-a impus Palatul Copiilor din Arad, la aeromodele – Clubul Copiilor Brad. În fine, la navomodele a triumfat Clujul și la la sport aerobic – Oradea.

Când s-a tras linia, Palatul Copiilor Arad a totalizat cele mai multe puncte și și-a adjudecat Cupa Crisius 2019. Pe poziția a doua a podiumului a urcat Palatul Copiilor Reșița, iar pe 3 s-a clasat Palatul Copiilor Oradea. Organizatorii au acordat și premii speciale: Cupa „Prieteniei” – Școalii Elemtare „Frăție și Unitate” din Alibunar (Serbia) și Cupa „Fair-play” – Şcolii „Grigore Vieru” Ialoveni.

Dar, wekendul aniversar al sportului din Chișineu Criș (clubul din localitate împliniind 45 de ani în 2019) a fost legat și de redenumirea stadionului din localitate. Arena se numește de acum înainte  „Aurel Ardelean”, după regretatul rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș”, fiu al locului, decedat la finalul anului trecut. La rândul său, primarul Gheorghe Burdan a primit o diplomă de excelență din partea UVVG.

Galerie foto karting

Galerie foto baschet și handbal

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.