32 de echipe s-au întrecut la Cupa Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu” Arad, la volei pe plajă

32 de echipe s-au întrecut la Cupa Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu” Arad, la volei pe plajă

În weekend, s-a desfășurat prima ediție a Cupei Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu” Arad la volei pe plajă, competiție destinată băieților și fetelor din ciclul gimnazial. Competiția a punctat ca etapă zonală în cadrul Campionatului Național de volei pe plajă. Până la urmă, și vremea a fost de partea sportului, astfel încât jocurile s-au desfășurat în cele mai bune condiții pe terenul de volei pe plajă din incinta școlii.

La competiție au participat 32 de echipe din toată țara: București, Deva, Nădlac, dar – bineînțeles – grosul echipelor au venit aparținut județului Arad: 14 la speranțe fete, 9 la speranțe băieți și 9 la minivolei. Spre exemplu, Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” a participat cu 20 de echipe la cele trei categorii.

Festivitatea de premiere a fost onorată de conducerea școlii, prin directorul Titus Petru Stana și directorul adjunct, Simona Muscă, dar și de către directorul Școlii Gimnaziale ,,Aron Cotruș” Arad, Daniel Tocoian. La Arad a fost prezent și Valentin Roibescu, membru în Comisia Națională de volei pe plajă, din cadrul Federației Române de Volei.

Au fost premiate primele 4 locuri cu diplome, cupe, medalii, după cum urmează:

Minivolei: 1. Bilțiu Ana/Glăvan Ana Maria 2. Danci Valentin/Danci Mihai 3. Belejan Ana Carolina/Danci Flavia Denisa 4. Vale Andrea/Roșca Jasmine

Speranțe fete: 1. Hododi Ioana Sorina/Shahzada Dua Larisa 2. Poleac Hana/Niculiciu Ioana 3. Peia Gabriela/Olariu Maya 4. Sztunz Daria/Necula Marisa

Speranțe băieți: 1. Grecu Raul/Popovici Sergiu 2. Șullei Adrian/Rusu Bogdan 3. Bilțiu Andrei/Dobre Daniel 4. Gorgan Bogdan/Schneider David

„Preciezez că primele trei locuri la băieți și toate echipele de la minivolei sunt formate din elevi ai Școlii Gimnaziale <<Avram Iancu>> Arad. A fost prima competiție și singura destinată acestei categorii, iar la fârșitul lunii iunie, la București, va avea loc Campionatul Național al speranțelor la volei pe plajă. Aș vrea să mulțumes Primăriei Arad, care, prin Centrul Municipal de Cultură, a sprijinit desfășurarea acestei competiții”, a menționat profesorul Radu Sabău, principalul organizator al competiției școlare de volei pe plajă.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.