UTA Arad

Trei fani pentru UTA, în Trivale! Unul a venit de la Arad, cu trenul și a trăit și vremuri de glorie: „Era o încântare…dar – poate – reaprindem flacăra”



Povestea lui Nicu și lui Alex Vereu, din Câmpina, tată și fiu, v-am spus-o acum câteva luni ( Povestea „lupului singuratic”, utist de mic din Câmpina cu băiat „farist” ). Cei doi și în special Nicu au fost nelipsiți din tribunele arenelor din zona Capitalei, însă, astăzi, pe arena „Nicolae Dobrin”, li s-au mai alăturat un fan.

Viorel Cristea are 64 de ani, a venit tocmai de la Arad, cu trenul și a prins o parte din vremurile de glorie ale Campioanei Provinciei. „Locuiesc în cartierul Aurel Vlaicu, zona Tic-tac, aproape de stadion și m-am îndrăgostit de UTA la 7 ani. Tatăl meu ajuta pe la stadion, cu tabela, plasele la porți și altele, bineînțeles că m-a luat cu el. Nu am ratat nici un meci din perioada aceea, era o încântare să-i vezi jucând pe Domide, Dumitrescu sau Brosovszky. Acum, în ultima perioadă am fost dezamăgit că nu găsim nicicum soluția pentru a face echipă la Arad, dar – poate – reaprindem flacăra. Nu am prea mers la meciuri, la Șiria și pe Motorul. Am fost la baraj la Lugoj, apoi în Liga 3, la meciul cu Hunedoara înainte de promovare, iar anul trecut de 1 decembrie la meciul cu Daco-Getica. În țară mai merg și pentru că vreau să-mi consum tichetele alocate pensionarilor. Așa am ajuns anul trecut la Ploiești și la Constanța, la ultimele deplasări din tur, acum am venit la Pitești. Mai fac și eu mișcare, îmi place în deplasare. Am fost și pe vremuri, când lucram la colaborări la fabrica Strungul și eram mereu în delegație și prindeam meciuri ale UTA-ei. Dacă se va termina noul stadion, voi fi prezent la toate meciurile, dacă mă ține bunul Dumnezeu sănătos”, ne-a relatt susținătorul „Bătrânei Doamne”.

Chiar dacă nu e atras de partidele de pe arena „Motorul” și mai ratează și unele deplasări, Cristea susține: „Urmăresc ce se înscrie în presă despre UTA, sunt la curent cu toate. Părarea mea este că încă nu se poate spune că avem echipă. Apărarea este vraiște, îmi pare rău de domnul Popa, că este bolnav, dar poate mai trebuia făcut ceva la nivel de lot, nu așa cum suntem acum”.

Altfel, UTA a bifat cel de-al doilea meci la rând fără galerie. Dar nu absența „ultrașilor” din peluza arenei din Trivale este o știre, ci cea de la precedentul meci acasă, cel de miercuri cu Aerostar Bacău (scor 2-1).

 









6 comentarii

  1. Felicitari domnule Viorel Cristea Si eu mai merg cand pot la Arad asa cum am facut o si anul acesta cu Poli Sunt din Bucovina si e distata mare ca sa pot merge mai des Am prins si eu perioade de glorie cu UTA

    0
    0
    1. Domnule@Juravle Silvestru..nu as avea cuvinte de complimentare,de apreciere sincera…Stima si respect maxim…La fel pentru dl.Nicu,Campina.Pe aceeasi cale,nu as putea sa-i omit pe fratii gemeni,Nelu si Florin din Targoviste,mari suporteri UTA…Nu ma bag si nu vreau sa dezvolt cum au devenit suporteri UTA,poate ca ne vor scrie dansii despre asta(eu am sapat si stiu acum)…Tatal lor,militar(soldat) la Lipova,mai scapa din cazarma,invoire sau scurta permisie si direct cu ia-ma nene sau tren,direct la meciurile UTA-ei,pentru ca spre casa,Targoviste…nu i-ar fi ajuns timpul..Asa este @Nelu si Florin?”Ce naste din pisica,soareci mananca”!Va voi aprecia mereu…Greu mi-a fost,recunosc,ca sa va inteleg,mai ales pe Nelu,debordant de optimism,pana cand prin intermediul lui @Lucian,am intrat in legatura…
      Ma bucur enorm pentru Chindia!Sincer o spun!
      Bafta mare Targoviste…noi,UTA…mai stam…Cat?Cine va sti?

      0
      0
  2. Am stat la oficială alături de observatori.Desi toți înjurau si cereau cartonase roșii,eu strigam hai UTA.Va doresc multa liniște în vestiar,putere de luptă în teren alături de noul antrenor.
    Bafta la promovare.

    0
    0
  3. cum sa nu injuri chindia echipe de carton cu sustinere politica si de la mafia frf?ati vazut ce a facut celebrul catalin busi la targoviste cu metaloglobus?macel!!

    0
    0
  4. Cum d-le MIKE sa injuri CHINDIA TARGOVISTE !? Nu este frumos din partea dumneata , cu ce te-a deranjat aceasta echipa !? Si de tot spui ca Chindia este echipa de carton !? De carton sunt Clincenii, Chiajna, Voluntari, Snagov, Metaloglobus Preparatus, Balotesti , astea sunt d-le Mike nu Chindia, mai intereseaza-te !!! Zici ca Chindia este sustinuta politic ? Pai doamne iartama, pe UTA. de ce nu o sustine FALCA politic, de ani de zile este la putere in ARAD si niciun rezultat, pai despre ce vorbim ? Stiinta Craiova , nu este sustinuta politic de Olguta , U, Cluj la fel !!! Pai eu imi doresc sa promoveze UTA. de ani si ani de zile dar daca nu se vrea, cine este de vina d-le Mike !? Ce macel ! ? Daca marile echipe U, CluJ si Petrolul nu sunt in stare sa promoveze pierzand pe mana lor, tot FRF. este de vina !? Asa ca, nu ai dreptate MIKE !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button