Start la ediția cu numărul 11 a Raliului Aradului: italianul Tempestini și maghiarul Botka – principalii favoriți, vremea – marele adversar

Start la ediția cu numărul 11 a Raliului Aradului: italianul Tempestini și maghiarul Botka - principalii favoriți, vremea - marele adversar

Raliul Aradului a ajuns la ediția cu numărul 11, iar italianul Simone Tempestini va avea un rival important în maghiarul David Botka la victoria finală. Titi Aur, Bogdan Marișca, Dan Gîrtofan sau Vali Porcișteanu sunt ceilalți piloți cu pretenții la podiumul celei de-a doua etape din Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNRD) 2019, parte din Trofeul European pentru Raliuri (ERT).

Ediţia din acest an a Raliului Aradului are startul festiv joi, 23 mai, pe platoul din faţa Palatului Administrativ şi aliniază 65 de echipaje atât din ţară cât şi din străinătate. Vremea ploioasă din weekend se anunță marele adversar al concurenților, dar mai ales al publicului iubitor al sporturilor cu motor. Competiția a fost prefațată astăzi de organizatori la Sala Ferdinand a Primăriei Arad.

Călin Bibarț (viceprimarul Aradului):„Mă bucur că putem merge mai departe cu acest proiect, organizat și din bani publici, ai Primăriei și ai Consiliului Județean. Ne implicăm în cultură sau sport cu intenția de a întreține pasiunile câtor mai mulți arădeni și știm că în orașul și municipiul nostru sunt mulți iubitori ai raliului. Prezentăm scuze și șoferilor pentru perioada în care e blocat traficul în centru, sper să fie înțelegător cu noi, organizatorii și paricipanții la concurs”. 

Sergiu Bîlcea (vicepreședintele al Consiliului Județean Arad): „Am ajuns la a 11-a ediție a Raliului Aradului, un eveniment ce pune municipiul și județul Arad pe harta națională al acestui sport. După 10 ani de muncă, echipa organizatorică, în parteneriat cu Aradul, a reușit să obțină cel mai bun punctaj anul trecut la o etapă din România. Acest lucru ne face să fim încrezători, dar și mândri pentru munca pe care o depunem de 11 ani. Anul acesta dorim să rămânem la același nivel. Pentru ediția cu numărul 12, care va avea loc anul viitor, avem deja o certitudine: superspeciala nu va mai avea loc în centru, datorită lucrărilor care au început deja la reabilitarea municipiului. Așadar, va trebui să găsim o altă variantă. Chiar și în acest an s-a luat în considerare mutarea superspecialei, dar lucrările sunt doar la început. Încet-încet, vom încerca, împreună cu Primăria, să aducem cât mai multe evenimente importante în Arad, de care arădenii să fie mândri”

Mihai Leu (fost boxer și campion național la raliuri, printre principalii organizatori): „Pentru mine, ca și organizator, este o mare satisfacție că Raliul Aradului a crescut atât de mult. Mă bucură faptul că unii piloți, care nu au buget pentru tot campionatul, vor neapărat să vină la Arad. De aici rezultă că Raliul Aradului este unul foarte apreciat. Din punct de vedere sportiv, în acest an cred că va fi cea mai strânsă bătălie pentru locul 1. Pe lângă piloții de top din campionatul nostru, precum Vali Porcișteanu, Titi Aur, Bogdan Marișca sau Dan Gîrtofan, favoritul numărul 1 rămâne Simone Tempestini. Dar, în acest an, el va avea un adversar foarte bun, din Ungaria, pe David Botka, un pilot care este campion european de Raliuri la categoria sa. Cred că fiecare probă specială va fi departajată la o secundă sau două. Sunt convins că vor fi foarte mulți oameni prezenți la superspeciala de vineri seara, sperăm că vremea va fi frumoasă, chiar dacă avem unele emoții în acest sens. Vreau să le mulțumesc tuturor arădenilor pentru sprijin, împreună am reușit să facem Raliul Aradului unul frumos și cunoscut. Sperăm ca la anul, chiar dacă superspeciala nu va fi în centrul orașului, să găsim o soluție cât mai bună, atât pentru spectatori, cât și pentru piloți”.

Ioana Hnatiuc (reprezentant Quark Motors): „După ce am asigurat partea de service în edițiile precedente, ne bucurăm că în acest an putem pune la dispoziția oficialilor acestui raliu ultimele modele de Volkswagen. Le dorim mult succes partcipanților”.

Ciprian Suărășan (director Raliul Aradului):Ne aflăm în fața unui raliu de macadam, cu o lungime totală de 500 de km și probe speciale de 135. Este un raliu foarte tehnic, structurat în 9 probe speciale, dintre care una este superspeciala din centrul orașului. Mă bucur că avem în acest an 65 de echipe, neașteptat de multe din punctul meu de vedere. Cred că lucrurile sunt foarte bine puse la punct din punct de vedere tehnic. Se lucrează la probe de o lună, a fost cel mai capricios an dintre toți cei 11 de când mă ocup de Raliu. Am suferit crunt, dar, până la urmă, în ciuda tuturor furtunilor putem organiza Raliul în condiții foarte bune. Invit cetăţenii orașului și județului Arad să participe în număr cât mai mare, acest lucru a contat și la cotarea noastră de anul trecut, pe primul loc. Sunt convins că arădenii, așa cum fac de obicei, se vor comporta civilizat și mi-aș dori ca și în acest an să repetăm performanța organizatorică de anul trecut. Mulțumesc tuturor arădenilor, bineînțeles și autorităților locale. Le mulțumesc și sponsorilor, care ne-au ajutat foarte mult. Sper ca toate să iasă bine și să fim fericiți și liniștiți sâmbătă seara” 

PROGRAM:

Joi, 23 mai
21:00 Start Festiv, Primaria Arad

Vineri, 24 mai
08:00-12:30 Shakedown, localitatea Chesinț

20:00 SuperSpeciala Arad Rally Show

Sâmbătă, 25 mai

18:15 Sosirea Festiva pentru primele trei echipaje, Primaria Arad

21:30 Festivitatea de Premiere, Primăria Arad

Probe speciale

Vineri, 24 mai

16:33 PS 1 Frumușeni 1

17:36 PS 2 Șiștarovăț 1

18:59 PS 3 Frumușeni 2

20:17 PS 4 SuperSpeciala Arad Rally Show

Sâmbătă, 25 mai

10:03 PS 5 Conop 1

10:31 PS 6 Nadăș 1

11:49 PS 7 Șiștarovăț 2

14:57 PS 8 Conop 2

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.