UTA Arad

Alex Oroian a marcat golul etapei și a fost aplaudat la scenă deschisă la primul meci ca titular la UTA: „Sper să-mi câștig locul de titular la anul”





Împotriva celor de la Petrolul Ploiești, UTA a avut la un moment dat patru juniori de 2001 pe teren, iar unul dintre ei s-a remarcat în mod deosebit. Alex Oroian l-a lăsat pe bancă pe Bodo Kanda și și-a demonstrat din plin calitățile unor adversari mult mai rodați de bătăliile din primele două ligi din România.

Folosit în banda stânga, tehnicul mijlocaș care a petrecut câteva luni de zile și la Academia lui Arsenal Londra, a evoluat dezinvolt, și-a asumat execuții grele, iar la una dintre ele a și înscris golul rundei cu numărul 37 în Liga 2-a. În minutul 31, fotbalistul originar din Mediaș a a țintit vinclul porții lui Lungu de la aproximativ 21 de metri, mingea atingând și transversala înainte de a intra în plasă. Reușita a fost cu atât mai prețioasă cu cât era primul meci ca titular pentru Oroian în „alb-roșu”. „Domnul antrenor mi-a spus să nu am emoții și să joc așa cum știu eu, ca la Argeș sau la celelalte jocuri în care am intrat pe gazon pe parcurs. Golul mi-a dat și mai multă încredere, am avut și alte finalizări la poarta adversă, am simțit și suportul din teren al colegilor și a staffului tehnic.  Doar la juniori am mai reușit  execuții precum cea de la 1-0, dar când înscrii la seniori e cu totul altceva. Vă dați seama, când dai gol și pentru o echipă cu numele UTA-ei, la un meci pe teren propriu, în fața suporterilor, a fost ceva foarte frumos pentru mine. Ne pare rău că am pierdut, dar ridicăm capul sus și mergem la Mioveni să câștigăm”, spune fotbalistul care și-a sărbătorit majoratul pe 27 ianuarie.

Din vară, divizionarele secunde sunt obligate să alinieze etapă de etapă cel puțin doi fotbaliști născuți în anul 2000, iar balta are pește, chiar și mai proaspăt, la Arad. David Miculescu și Dennis Hrezdac au demonstrat deja că pot fi soluții la cei doar 18 ani împliniți, iar acum și Alex Oroian se înscrie încursă pentru un tricou de titular. „Sper să rămân la Arad și să joc în continuare. Atât eu, cât și ceilalți juniori din lot trebuie să demonstrăm și în fața noului antrenor că merităm să jucăm, iar eu sper să îmi câștig locul în primul <<11>> sau să fiu util când se apelează la mine”, a adăugat tânărul utist impresariat de orădeanul Cătălin Sărmășan.

Cu golul de la Pitești, din runda precedentă, Oroian face „dubla” stagională și recunoaște că, oarecum, i-a ieșit mai bine decât se aștepta. „Când am venit la UTA mi-am propus să debutez la prima echipă, atâta tot. Cele două goluri sunt un bonus pentru mine, însă acum îmi doresc din ce în ce mai mult. Nu sunt supărat pe nimeni că nu am jucat mai mult în acest sezon, a fost decizia antrenorilor și o respect. Oricum, încă nu am realizat nimic, trebuie să rămân modest și să muncesc în continuare”, a încheiat Oroian, aplaudat la scenă deschisă de întreg stadionul la înlocuirea cu Bodo Kanda, cu 8 minute înainte de concluzia disputei cu „petroliștii”.









5 comentarii

  1. Firav cum era Messi cînd a venit timid la Barcelona. ,dar și cu tupeu și tehnică de viitoare stea !!! Să avem norocul de niște titulari de nădejde ca sa poate dezvolta talentul acești copii. Au norocul deja că sunt mai multi,și au teren de afirmare la Arad Lui îi dorim sănătate modestie și putere de munca Și o rețetă. Mai des o friptura de 350 de grame de vita la grătar ,în sige și un pahar de vin roșu de MINIS. !!!

    0
    0
  2. BRAVO ALEX. OROIAN, FELICITARI !!! Esti un jucator tanar de mare perspectiva , am vazut in tine un jucator cu executii foarte bune spre poarta si tehnic !!! Daca esti foarte serios in viata sportiva, eu zic ca vei ajunge fotbalist foarte, foarte bun,vei ajunge departe la calitatile fotbalistice pe care le ai !!! ITI doresc mult succes, FORTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  3. Eu zic că am câștigat un viitor titular de perspectivă, mai puțin important a fost (pentru acest moment al sezonului) acest rezultat.

    0
    0
  4. Ati fost la meci?Ati vazut transmisia?Nu?Pacat….Cata dezinvoltura pe acest copil,cata bazare,smecheras mingicar,cata posesie cu ambele picioare,cum plimba mingea cu „greii”,1-2-uri nonsalante…..cu Ciucur se pare ca se potriveste perfect,cat tupeu are pe postul sau…se muta cu maxima usurinta de pe o parte pe alta,impresionant copilul….
    Priviti doar grisinele picioarelor sale,fata de masa musculara a lui Puscas….
    Albert Stahl,David Popa,cu toata parerea de rau…voi .il(ii) vedeti?Este cel(cei) care va vor face uitati!Pa si la gara…..S-a dus trenul cu trandafiri….Fara suparare….
    Hai ca mi-a placut Chindris….#33,nici o treaba cu alergatul…5 metri spre stanga,5 spre dreapta si toate mingile in Aut…Probabil galeria i-a multumit pentru toate pirotehnicile pe care le-a bagat in stadioane…Macar atat sa-i multumim lui Chindris!Dar astea ni le-ar putea povesti de exemplu,un Lucian Danila…..Nu-i asa?Cam cum se introduceau efecte si materiale pirotrehnice?Fain…..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button