Fotbal judetean

Se dă startul evenimentelor sportive estivale organizate în cadrul ”120 de ani de fotbal în România”: „Mândri că suntem arădeni!”





Consiliul Judeţean Arad continuă să fie partenerul Asociaţiei Judeţene de Fotbal în derularea unor proiecte benefice pentru sportul rege arădean. 2019 este cu atât mai special cu cât pe 15 august se împlinesc 120 de ani de la primul meci de fotbal din România. Primul fluier s-a auzit chiar la Arad, în zona Pădurice – fosta arenă „Vagonul-CFR”, iar evenimentele sportive speciale se țin lanț în acest an.

Lunile iunie – august sunt cele mai încărcate, despre calendar vorbind președintele AJF, Adrian Lucaci: „În perioada imediat următoare avem câteva competiții în premieră poate, în România. Chiar astăzi s-a disputat o fază a Campionatului Străzilor, în cartierul Micălaca. Mai urmează două cartiere, după care turneul final. Săptămâna viitoare vom demara Cupa Firmelor și Instituțiilor. Turneul Internațional Regional se va disputa în august, când va avea loc și Cupa Aradului. Acesta este programul pentru vară, iar începând din septembrie se vor disputa competiții pentru copii, care acum sunt în vacanță, dar care au avut deja destule întreceri în acest an și vor mai avea. Apoi, în cursul lunii iulie se desfășoară Cupa Satelor, care deja are loc și în țară, sub egida FRF. În campionatul județean de Old-Boys ne punem mari speranțe, pentru că dorim să atragem cât mai multă lume spre fotbal, de la copii de 3-4 ani și până la oameni de 70-80 de ani. Până la urmă, scopul este să atragem lumea către sport, către mișcare, să existe bucuria de a juca fotbal. La competițiile de până acum am văzut bucurie pe chipul copiilor, pe chipurile părinților care au venit să îi susțină. La Cupa Familiilor, copiii chiar au jucat alături de părinți, a fost o bucurie deosebită pentru toți. Sper ca prin toate aceste lucruri, lumea să vină către sport, către fotbal. Aradul a fost primul oraș din România unde s-a jucat fotbal, vrem să rămânem primii mai departe și, dezvoltând fotbalul, să trecem către performanță, iar Aradul să revină unde îi este locul”.

Partener al Asociației Județene de Fotbal încă din anul 2016, Consiliul Județean Arad sprijină toate competițiile organizate și în cadrul evenimentului ”120 de ani de fotbal în România”. „Suntem alături de inițiativa AJF-ului de a invita arădenii să se bucure de fotbal. Mesajul nostru către arădeni este acela de a fi mândri de orașul lor, de a fi mândri de cei 120 de ani de fotbal în România, dar și în Arad, pentru că aici s-a jucat primul meci de fotbal în România. Continuăm acest proiect în special prin dezvoltarea fotbalului de masă. Dacă asigurăm baza fenomenului, dacă readucem entuziasmul pentru fotbal în rândul copiilor, al părinţilor, dacă dezvoltăm sportul de masă, sigur va veni şi performanţa. Suntem lângă fotbal, în următoarea perioadă veți vedea și alte inițiative pe care le-am avut împreună cu alți parteneri din zona fotbalului”, a punctat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al CJ Arad.

Răzvan Cadar are dublă „legitimare”, vicepreșdinte CJA și șef al Comisiei Județene a Arbitrilor. „Suntem singurul AJF din țară care și-a mărit numărul de echipe, dar și care are un număr atât de mare de echipe la competițiile de juniori. Asta înseamnă că am reușit să capacităm zona de copii și juniori pentru a-i duce spre fotbal. De aceea, partea administrativă s-a implicat în dezvoltare și în sprijinirea fenomenului fotbalistic. Încercăm să facem parteneriate și cu alte ramuri de sport, pentru că vrem să aplicăm rețeta de succes de la AJF Arad și în alte zone, pentru a duce tinerii și spre alte sporturi. Există și o veste bună și anume aceea că legea 350 este pe cale să sufere modificări și, conform acestora, să putem achita baremurile de arbitraj în ligile 4,5 și 6 pe bază de proiecte și în primele luni ale fiecărui an”, a menționat Cadar.

În fine, la evenimentele din luna august din cadrul „120 de ani de fotbal în România” sunt așteptați și șefii Federației Române de Fotbal, care vor avea ocazia să asiste la o lansare de carte pe această temă, dar și la o expoziţie de fotografii dedicată istoriei fotbalului arădean.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button