Misterul fotbaliștilor din vechiul lot care continuă cu Balint se prelungește: „Toți sunt sub contract cu UTA până pe 30 iunie, important e că avem tineri de valoare”

Misterul fotbaliștilor din vechiul lot care continuă cu Balint se prelungește: „Toți sunt sub contract cu UTA până pe 30 iunie, important e că avem tineri de valoare”

Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc a oficializat primele transferuri din mandatul lui Laszlo Balint, însă câți dintre fotbaliștii care au terminat sezonul în „alb-roșu” vor lucra cu noul antrenor? Este o întrebare la care Balint și conducerea clubului nu vrea să răspundă deocamdată și asta pentru că multe depind de reușita negocierilor cu alți fotbaliști.

Până una alta, tânărul tehnician a dat un răspuns elegant, concentrându-se pe certitudini, respectiv fotbaliștii Under 19 din lot. „Toți jucătorii din lotul din campionatul trecut mai au contracte cu UTA până pe 30 iunie, nu vreau să spun câți și care dintre ei rămân. Altfel, nu cred că îi încurcăm, căci, din punct de vedere legal, ei își puteau căuta alte înțelegeri cu 6 luni înainte de a le expira înțelegerile la Arad. Pe noi ne interesează prioritățile UTA-ei și din acest motiv vrem că construim un lot competitiv. Este important că avem un fond de jucători tineri foarte buni, cărora li s-a dat șanse deja în Liga 2-a și asta e foarte bine. Am stabilit cu domnul Meszar că avem 6 sau 7 copiii care pot face față la nivelul Liga a II-a, nivel care în următorul sezon va fi mai ridicat. Pe lângă acești tineri vom construi lotul, pentru a avea soluții pe toate posturile. Avem în calcul mai multe variante, pe mai multe poziții, sunt discuții deschise pentru unii jucători și, în funcție de rezultatul acestora, vom vedea ce măsuri luăm”, a punctat Laszlo Balint.

Întrebat cât de apropiat este de jucătorii săi în calitate de antrenor, Balint a adăugat: „Este important să găsești un echilibru ca antrenor. Eu mă înțeleg bine cu jucătorii, dar în momentul în care intrăm în vestiar e clar că eu sunt șeful. Ei trebuie să înțeleagă că noi avem o sarcină în ceea ce privește meseria noastră, pe care trebuie să o respectăm. Faptul că am insistat să aduc jucători pe care îi cunosc foarte bine nu este legat doar de relația mea cu ei, ci și de valoarea lor ca jucători”. 

Cel mai probabil, dintre fotbaliștii de peste 20 de ani care au încheiat pe locul 13 precedenta stagiune de Liga 2-a, Laszlo Balint și colaboratorii săi, Cezar Zanfir, Alexandru Radu și Gabi Vasiliu vor mai lucra cu maxim 4-5, adică Rus, Manea, Ciucur, Șeroni și Melinte.

Facebook Comments
5
1

4 comentarii

  1. Avatar

    Cu locul 13 si cu 0-2 acasa cu echipa suporterilor timisoreni, au demonstrat ca nu merită NICIUNUL să rămână, absolut niciunul. nici Ciucur ăla care aleargă haotic ca banel nicolita fara realizari pt echipă! kanda sare la bataie in meci televizat la proprii colegi? Du-te bă la tine in ferentari si incoarda-te, nu ne face de rusine pe noi cu țiganii marca zăbrauti !

    4

    6
    Răspunde
    1. Avatar

      Eu cred ca mai bine al 2-lea portar..sa ramana Bodea!Aradean,UTA-ist….de mic..Daca eventual accepta banca….Am inteles ca are oferte de la Buzau si Ripensia….L-am vrut pe Zamfir,dar se pare ca inca nu este copt destul copilul….la ce se preconizeaza…vorbit sau dorit…nevorbit…

      0

      6
      Răspunde
      1. Avatar

        Pt. Giro : Numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creștere peste tot în lume în ultimii ani, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi. „Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie.De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopați) și oprimați (depre­sivi).O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Câți oameni de valoare nu au fost eli­­mi­nați din societate de niște nimicuri, de niște ano­nimi? Dacă vii și le vorbești oamenilor de norma­li­tate, bun simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. ?.
        „Ce mai înseamnă azi normalitatea, când totul e permis, totul e normal, anormal e să arăți tu cu dege­tul? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru și armo­nie în­tre cunoaștere, afectivitate, inteligență și voință. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau sub­dez­­voltată, armonia se pierde și apare boala sau su­ferința. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiți, o societate care și-a pierdut valo­rile de bine, frumos, adevăr și dreptate. Și mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul în­demn era non nocere, să nu faci rău!”, Acești oameni tre­buie ajutați să-și regăsească echilibrul. Să nu mă înțe­legeți greșit, tu esti unul din ei.

        3

        1
        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.