Fotbal judetean

Un fost ministru la finala Cupei României dintre Pecica și Păuliș, Galerie FOTO + VIDEO!





Progresul Pecica a luat ce se putea lua la nivel de fotbal județean în acest sezon. Formația lui Dan Stupar și Mihai Grozav e campioana Ligii a 4-a și noua deținătoare a Cupei României, urmând să intre în competiția națională în luna august. Cert este că finala dintre pecicani și Păulișana Păuliș a umplut tribuna arenei din Curtici cu oameni de fotbal din diferite eșaloane, dar și apropiați ai celor din teren.

Fiindcă acum două săptămâni a absentat din motive personale la premierea campioanei Pecica, Adrian Lucaci a ținut să dea medaliile și trofeul Cupei României pentru Arsene et. comp. nu înainte de a ține un scurt speach. Președintele Asociației Județene de Fotbal Arad a urmărit finala din gura vestiarului, alături de fostul ministru de interne, Traian Constantin Igaș. Fost președinte de onoare la UTA în „gestiunea” Nicolae Bara, adică la ultima apariție a Campioanei Provinciei pe scena primului eșalon, Igaș e un susținător declarat și al echipei din orașul de baștină, Pecica. Și, ca echilibrul să fie stabilit, la un moment dat, celor doi li s-a alăturat și primarul din Păuliș, Ioan Turcin.

La finalul partidei, ambele formații și-au salutat galeriile, cea pecicană formată ad-hoc din rudele și prietenii jucătorilor. Una dintre pozele de final a fost comună, Păulișana acceptând cu deminitate înfrângerea.

Dar mai multe instantanee ce vorbesc despre povestea finalei puteți vedea apăsând pe Galerie foto: Progresul Pecica – Păulișana Păuliș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button