Sârbul Dejan Mudreša e noul antrenor al FCC Baschet Arad, alias ICIM

Sârbul Dejan Mudreša e noul antrenor al FCC Baschet Arad, alias ICIM

Medaliată cu bronz în stagiunea 2018-2019, FCC ICIM Arad a trebuit să renunțe la colaborarea cu antrenorul Bogdan Bulj. Sârbul a plecat în China, așa că Marcel Urban a trebuit să se reorienteze spre un alt tehnician, iar acesta sosește tot de la sud de Dunăre. Chiar astăzi, Dejan Mudreša a semnat contractul ce-l leagă de FCC Baschet Arad pentru campionatul următor.

„Este o mare onoare pentru mine pentru oportunitatea primită de a fi antrenor al Aradului în sezonul următor. Aștept cu nerăbdare să ajung și să lucrez într-un club mare ca cel de aici. Am văzut deja multe jocuri din sezonul precedent și sunt familiarizat cu randamentul jucătoarelor. Primele impresii sunt bune. La invitația președintelui clubului, Marcel Urban, am acceptat această colaborare pentru că gândurile noastre au coincis. Îi mulțumesc pentru încredere. Într-un club mare există așteptări mari. Vom face tot posibilul pentru a face o echipă bună și pentru a obține cel mai bun rezultat posibil”, au fost primele cuvinte ale lui Mudreša, pentru baschetarad.ro, după semnarea contractului cu formaţia „galben-albastră”.

În vârstă de 45 de ani, Dejan Mudreša a câştigat în 2009 liga regională sârbă Prva Srpska cu formaţia ZKK Vrbas. Un an mai târziu, a promovat în prima ligă cu aceeaşi echipă. În sezonul 2013-2014, echipa antrenată de noul antrenor al Aradului s-a calificat în semifinale campionatului din Serbia şi a mai bifat şi o semifinală de cupă. Doi ani mai târziu, a disputat finala Cupei Serbiei şi a bifat un parcurs până în penultimul act al play-off-ului din ţara vecină.

Altfel, Federaţia de Baschet din Vojvodina i-a oferit premiul de cel mai bun antrenor din Provincie. De 8 ani de zile face parte şi din staff-ul tehnic al naţionalelor de juniori din Serbia. Ca antrenor mai are la activ 6 finale naţionale la diferite categorii de vârstă.

Fără ICIM în denumire

După cum se observă, clubul arădean și-a schimbat oficial denumirea, renunțând la partea cu ICIM-ul, fostul sponsor sub care s-au trăit vremurile de glorie ale baschetului feminin arădean. De altfel, e greu de crezut că suporterii „galben-albastrelor” se vor referi la echipă altfel decât ICIM, dar în înscrisurile oficiale vorbim de acum înainte de FCC Baschet Arad.

Facebook Comments
3
0

Un comentariu

  1. Avatar

    Corecta afirmatia din finalul articolului.Ne-am obisnuit de prea multa vreme cu denumirea de ICIM De altfel aceasta problema s-a pus si in momentul cand Universitatea Goldis a devenit sponsorul echipei de baschet din Arad si la acea vreme d-l rector Ardelean a transmis ca nu-l deranjeaza scandarea traditionala a galeriei HEI HEI HAI ICIM. Bineinteles ca apreciem insa sustinerea pe care o ofera actualul sponsor FCC,cum am facut si in trecut cand sponsorul a fost UVVG.Despre noul antrenor ,nu cunoastem prea multe amanunte dar speram sa faca treaba buna,Asta va depinde in mare masura si de valoarea lotului de jucatoare pe care-l va avea la dispozitie.

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.