UTA, certificată de FRF (și) ca Academie de Copii și Juniori

UTA, certificată de FRF (și) ca Academie de Copii și Juniori

Din sezonul 2019-2020, Federația Română de Fotbal intenționează să ofere prioritate pentru un loc în Liga Elitelor cluburilor ce își organizează centrele de copii și juniori sub forma Academiilor.  UTA a făcut acest demers, iar în urma punctajului acordat de Comisia de Clasificare, FRF-ul a certificat Academia pentru Copii și Juniori a clubului emblemă a Aradului. Punctajul acordat de Comisie, 67.2, clasifică Academia clubului UTA între primele din țară.

Evaluarea s-a făcut după șapte criterii: ”Strategie și filozofie”, ”Echipe și jucători”, ”Staff tehnic”, ”Staff suport”, ”Antrenamente și meciuri”, ”Infrastructură și facilități” și ”Rezultate”.

În obținerea acestui punctaj a contribuit relația cu Primăria Municipiului Arad, care asigură infrastructura și colaborarea cu CS Atletico Arad, care asigură fondul de jucători. În acest moment, UTA se poate lăuda cu singura Academie certificată de FRF din județul Arad.

Cel mai probabil, șeful Academiei utiste va fi Cristian Păcurar, fostul antrenor secund și apoi „interimar” al primei formații a „Bătrânei Doamne”. Păcurar s-a remarcat prin creșterea, alături de Francisc Tisza, a generației 1997-1998 ce i-a dat fotbalului mare pe Dennis Man sau Adrian Petre, internaționali de tineret care debutează chiar în această seară la Euro 2019.

Facebook Comments
4
1

2 comentarii

  1. Avatar

    BRAVO celor care formeaza an de an jucatori care in timp ne face sa fim madri de echipa fanion a ARADULUI,UTA inca cu titlul onorific de CAMPIOANA PROVINCIEI!

    11

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Da,da,da….are balta peste…munca,munca,munca….Bravo!

    0

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.