Gafencu, învingător și la „Noaptea Spartanilor 2” în fața moldoveanului Lyssi! UPDATE: Biea îl bate la puncte pe Gurrola

Gafencu, învingător și la „Noaptea Spartanilor 2” în fața moldoveanului Lyssi! UPDATE: Biea îl bate la puncte pe Gurrola

Arădeanul stabilit pe Bega, Flavius Biea, va boxa în main-eventul galei Noaptea Spartanilor 2, de la Timișoara, pentru centura IBA Intercontinental, meci în care îl va întâlni pe mexicanul Jesus Gurrola peste aproximativ o oră. Eventul se vede și în transmisiune directă la Pro X.

Până atunci să vă spunem că un alt arădean, care activează la Ruben Stoia Boxing Club, Eduard Gafencu l-a învins prin KO tehnic pe Cornel Lyssi. La categoria middleweight, sportivul din Republica Moldova a rămas în picioare până în runda a patra, dar câteva croșee succesive ale lui Edi l-au trimis în colțul său, fără a avea puterea să mai continue întâlnirea.

De când a intrat în lumina reflectoarelor, sportivul de 26 de ani din orașul nostru a terminat înainte de termen luptele cu Adrian Cibu (Colosseum București din luna septembrie 2018), maghiarul Titusz Szabo (Gala Campionilor de la Arad din noiembrie 2018), olandezul Thomas Doeve (Colosseum București de luna trecută) și turcul Ekrem Doruk (în martie 2019 la Colosseum Tournament XII de la Arad), iar la puncte l-a bătut pe deveanul Flavius Boiciuc (Colosseum Timișoara în decembrie 2018).

DeySecurity, ManProtection, AgroKyl, BazaDesavoia, ProteineSuplimenteArad și AtleticVsa sunt susținătorii fighterului arădean.

UPDATE! După 10 runde echilibrate, arbitrii au decis în favoarea lui Flavius Biea în lupta cu mexicanul Jesus Gurrola. Așadar, boxerul originar din Arad rămâne cu centura IBA Intercontinental.

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.