Fotbal juniori

Părinții, protagoniștii ultimei zile ale stagiunii fotbalistice la Academia Ladislau Brosovszky





Academia Ladislau Brosovszky a pus punct sezonului 2018-2019 printr-o întâlnire inedită. Sâmbătă, pe arena „CLP”, nu micii fotbaliști au fost în lumina reflectoarelor, ci părinții lor. Bineînțeles și copiii au putut să bată mingea cât au dorit ei, dar competițiile sportive s-au adresat celor care le-au dat viață.

Ziua a început cu un concurs de penalty-uri pentru mămici, pentru ca apoi, o selecționată a tăticilor să dea piept cu cea a staffului Academiei. Marele absent a fost chiar președintele Roland Szabo, care a dat o fugă la Sânnicolau Mic, acolo unde CS Ineu, parte componentă a Academiei, a disputat un amical cu UTA. Apoi, a urmat o întrecere pe puncte între echipele tăticilor reprezentând fiecare grupă de vârstă de la ale grupării „negru-verzi”.

Cei mai buni au fost tăticii de la 2010, dar competiția s-a încheiat fără resentimente la o bere rece și o porție de tocăniță la ceaun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button