Academia Brosovszky a jucat alături de marile cluburi europene la turneele finale de la Viena și Belgrad!

Academia Brosovszky a jucat alături de marile cluburi europene la turneele finale de la Viena și Belgrad!

Pentru două dintre grupele Academiei Brosovszky-Viitorul sezonul s-a încheiat cu participarea la competițiile majore europene organizate la vârsta lor, 2008, respectiv 2010. Echipele au călătorit în capitalele Serbiei și Austriei, acolo unde au dat nas în nas cu forțe europene, precum Juventus, Liverpool, AS Roma sau Sporting Lisabona, dar și altele. La Viena, de exemplu, pentru italienii de la Juventus a evoluat și băiatul de 9 ani al lui Cristiano Ronaldo. Dar să luăm pe rând cele două competiții:

2010-le, pe locul 43 la Viena

Așadar, copiii Academiei Brosovszky 2010 au fost angrenați la turneul final EFCO U9, de la Viena. La start s-au prezentat 72 de echipe, rezultatele din grupe ale arădenilor fiind următoarele:

Academia Brosovszky – Team Wiener Lienen 1-1 (Sîrb a marcat pentru arădeni)

Academia Brosovszky – Dinamo Zagreb 0-3

Academia Brosovszky – St. Polten 1-2 (Sulea)

Academia Brosovszky – Gloriette Budapesta 3-0 (Iorgov, Bakalu, Sîrb)

Academia Brosovszky – Heymen (Elveția) 1-0 (Sulea)

În urma acestor rezultate, „negru-verzii” au jucat optimi în categoria Silver, pierzând – însă – clar (3-0) în fața celor de la Sporting Lisabona.

Așadar, arădenilor nu le-a rămas decât să dispute meciuri pentru ocuparea unuia dintre locurile 33-49, după cum urmează:

Academia Brosovszky – MTK 0-0

Academia Brosovszky – Fox Akademy (Rus) 2-5 (Iorgov, Sîrb)

Academia Brosovszky – Kapellrfeld (Aut) 1-0 (Sulea)

Academia Brosovszky – Klosterneuburg 2-0 (Bakalu, Trif)

Academia Brosovszky – Kreutal 3-2 (Iorgov, Cotuna, Sulea)

În urma acestor rezultate, arădenii s-au clasat pe locul 43, dar mai important este că au acumulat experiență împotriva unor formații tari ale „bătrânului continent”. Antrenorii Flavius Moisă și Ciprian Pistrui s-au bazat la finala EFCO U9 pe: Bogdan Barna, Cătălin Bociort, Denis Tănase, Luca Pop, Patrick Trif, Ianis Cotuna, Radu Iorgov, Rareș Sârb, Ianis Bakalu, Rareș Mârne și Alex Sulea. 

La un pas de o confruntare cu AS Roma

Cea mai importantă competiție globală rezervată fotbaliștilor născuți în anul 2008 și mai mici și-a consumat turneul final la Belgrad. 38 de formații, împărțite în 7 grupe au luat startul, arădenii obținând următoarele rezultate în Grupa E:

Academia Brosovszky – Sc Wolkersdorf 2-0 (a marcat pentru arădeni Berindeie 2)

Academia Brosovszky – NK Drava Ptuj 0-1

Academia Brosovszk y- Slovan Bratislava 0-0

Academia Brosovszky – Novi Pazar 0-3

În grupa Silver, pentru locurile 17-29, „negru-verzii” au disputat următoarele partide:

Academia Brosovszky-OFK Belgrad 0-0

Academia Brosovszky- FC Wilmersdorf (Ger) 0-1

Academia Brosovszky- FK Jagodina (SRB) 3-1 (Berindeie, Ghergar, Ioniac)

Academia Brosovszky – Slovan Bratislava (SVK) 0-1

În disputa cu slovacii, arădenii au ratat foarte mult, iar în cazul unui succes ar fi avansat spre o dispută cu copiii de la AS Roma.

Antrenorii Marius Ciubăncan și Adrian Sas s-au bazat pe următorii jucători la Belgrad: Szilveszter Nyari, Ciprian Rus, Darius Halic, Kevin Mercea, David Jurcă, Peter Patrick Szabo, Tudor Ghergar, Mihai Ene, Silviu Berindeie, Luca Farago, Raul Ioniac, Darius Așofroniei, Rafael Crișan, David Blaj, Aron Nagy și Bogdan Sala.

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.