Pecica s-a reunit cu alte trei noutăți: Ex. cermeianii Gârlea și Mager, plus Tiric, singurul fotbalist al Hațegului care i-a dat gol la baraj!

Pecica s-a reunit cu alte trei noutăți: Ex. cermeianii Gârlea și Mager, plus Tiric, singurul fotbalist al Hațegului care i-a dat gol la baraj!

Prima divizionară terță arădeană ce a strâns rândurile în vederea pregătirii noului sezon competițional e chiar „bobocul” Progresul Pecica. Nici nu au sărbătorit bine promovarea în Liga 3-a după barajul cu Retezatul Hațeg, căci fotbaliștii s-au întors din nou la treabă sub comanda lui Dan Stupar, ajutat din această vară și de Dan Țapoș. „Galben-albaștrii” și-au reintrat în rimt cu un prim antrenament, mâine mai e programat unul, iar sâmbătă o înfruntă pe UTA în amical.

Pe lângă Bogdan Bozian și Angelo Iuga, la reunirea au apărut alte trei achiziții. Este vorba despre portarul Victor Gârlea, mijlocașul junior, Valeriu Mager, ambii la Cermei în stagiunea precedentă dar și Cristian Tiric, de la Retezatul Hațeg. Mijlocașul de bandă stânga e singurul care a marcat în poarta celor de la Progresul Pecica în dubla întâlnire de baraj, câștigată de campioana Aradului cu scorul general de 3-1 în fața omoloagei din județul Hunedoara.

La prima mișcare din noul sezon, au participat 17 fotbaliști. Patru sunt învoiți, respectiv Copil, Drâglă, Popa și Huțanu, iar în cazul lui Petru Măgulean s-a pronunțat „divorțul”. Iova, Edu, frații Bodri și Rusu sunt ceilalți fotbaliști care vor apuca alte destinații. De mâine, Stupar și Țapoș vor testa și câțiva juniori de 2000 și 2001 din afara județului.

Facebook Comments
3
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.