UTA Arad

Concluzia săptămânii pentru Balint: „Mă bucur că băieții reacționează bine atât la antrenamente cât și la amicale”





„Bătrâna Doamnă” a pus punct săptămânii cu numărul doi de pregătire estivală, una mult mai solicitantă decât precedenta, încheiată cu victoria la scor de maidan (11-1), în fața celor de la CS Ineu. De data aceasta, Progresul Pecica, proaspăt promovată în Liga 3-a, s-a ținut mult mai bine, dar asta și pentru că picioarele utiștilor încep să fie destul de grele. Iar perioada de acumulări fizice continuă și săptămâna viitoare.

Laszlo Balint a tras concluzia săptămânii pline de pregătire, finalizată cu un sec 3-0 împotriva celor de la Progresul Pecica. „Un antrenament reușit, cu părți bune și mai puțin bune. Sunt nemulțumit că, din nou, ca și săptămâna trecută, am avut o accidentare. Sper ca Miculescu să nu aibă nimic grav, să fie doar o contuzie și de luni să se poată antrena normal. Mă bucur că nu am primit gol. Pe fondul unei lipse de prospețime normală pentru acestă perioadă. Jucătorii s-au preocupat să pună în aplicare ceea ce am pregătit în acestă săptămână la antrenamentă și nu e deloc un lucru simplu. Este o perioadă dificilă, încărcată, este și foarte cald, însă pot spune că suntem pe un drum bun”, a spus antrenorul „roș-albilor”.

Într-adevăr, portarii Iacob și Bolboașă nu au scos mingea din plasă contra Progresului, dar ceva ocazii au fost la buturile lor. „E normal ca adversarii din ce în ce mai buni pe care îi întâlnim și o să-i întâlnim să ne mai pună și probleme. Încercăm să lucrăm pe toate planurile, atât fizic, cât și tehnico-tactic, iar din acest punct de vedere mă bucur că băieții au atitudine bună, reacționează bine atât la antrenamente cât și la amicale. În acest moment, suntem în mijlocul unei perioade în care volumul de muncă este destul de mare, cu două antrenamente pe zi, cu intensitate destul de mare, era de așteptăm să nu funcționăm la capacitate maximă acum. Cel mai important este să ajungem pregătiți din toate punctele de vedere la ora primului joc oficial”, a adăugat Balint.

Sperietura a fost destul de mare în cazul lui David Miculescu, care a ieșit pe brațe de pe teren după o accidentare la gleznă, dar, din câte se pare, nu e vorba nici măcar de o entorsă în cazul juniorului utist, ci mai degrabă de o contuzie forte. Altfel, pe marginea terenului „Banatul” din Sânnicolau Mic la ora testului cu Pecica a apărut și Ciprian Rus. Dacă firele nu ar fi vizibile, urmele operației la pometele stâng nu ar fi vizibile. Oricum, căpitanul UTA-ei va pleca în cantonamentul din Slovenia împreună cu colegii săi, urmând să parcurgă și el etapele de pregătire fizică pierdute după intervenția chirurgicală suferită în urmă cu zile la Timișoara.

În fine, mezinul lotului a fost menajat la testul cu pecicanii. „Vulturar a suferit o încărcătură pe bicepsul femural și am considerat că este mai bine să nu îl folosim azi”, a precizat Laszlo Balint.









6 comentarii

  1. Printre rânduri ,și Balint lasă de înțeles că prima preocupare pentru el va fi apărarea . Nu ne amintim in vreo ediție ca UTA sa ia numai puțin de 64 de goluri !! Adevărat cu multe circumstanțe obiective .Primii care au sosit au fost apărătorii Portari sperăm să dea startul echilibrului Ivan și Deta vor fi judecați că cei experimentați Mijlocul echipei va da grosul juniorilor . În fata cu revenirea treptată a lui Cipri Rus va fi alaturi de Buhacianu ,virfului de lance cu golurile Am observat la mediile de informare sportivă ,o atenție mai mare acordata UTA-ei ,chiar mai mult decit după baraje Sa le confirmam așteptările și să culegem roadele. Hai UTA. !!!

    0
    0
  2. Nu prea inteleg bazele de antrenament si jocuri amicale….Sanicolau este absolut perfect,atat timp cat nu ploua,altfel se transforma in Mica Venetie…Dar tot pe Motorul de plastic vom defila…din pacate…
    Am trecut astazi pe la FN,din curiozitate si cu mare durere,va pot spune ca acolo canta cucul a paguba,obiectiv parasit total…Chiar si pe stratul fin, pregatit pentru gazonare incep sa rasara buruienile…nu mai exista nici firma contractata de gazonare,utilaje,nimic….pustiu!Nici vantul nu misca…..In schimb,parca in batjocura,s-au adus niste comicarii de banci de rezerve,aruncate pe acolo…niste fiere carne,gri,acoperite cu plastic policarbonat, infoliat..
    Vreau sa fiu optimist,sa sper,sa cred,dar nici o sansa…realistic….
    Ne vom mai chinui pe Motorul,mult si bine….Daca nu ma credeti,mergeti dvs.,si vedeti cu ochii vostri!Nu as avea din ce cauza sa deformez realitatea…
    Trist….

    0
    0
  3. Ce ne mai ramane?Increderea in Balint si Apostu!Doamne ajuta!Pentru ca daca Balint a fost pacalit cu FN-ul,atunci ne asteapta apocalipsa…Sper sa nu fie asa….Am anumite retineri si emotii in aceasta privinta….Initial se vorbea de o jucare,macar partiala pe FN,ulterior,acum, se vorbeste de septembrie-octombrie….
    Ma iau durerile de cap…..

    0
    0
  4. din pacate asa stau lucrurile nu mai e nimeni pe la stadion ies buruienile din nisip toata lumea tace si nimeni nu face nimic suspecta e si atitudinea presei nu se sesizeaza nimeni ciudat daca presa ar pune mai multa presiune cu reportaje saptaminale cu ce sa facut in fiecare saptamina poate sar lua masuri dar asa nici o sansa .asta e parerea mea poate gresesc dar merita incercat

    0
    0
  5. Multe lucruri nefirești s-or. ascunde în spatele afacerii stadionului. Ziariști bărbați cu opinie au dispărut sau deja au alte afaceri Au rămas fetișcanele astea care stau o zi la poarta unei vedete sa ne spună cine intră. sau iese . Bătăi și ,,accidente” apar ,iată și pe la noi ,care păream o tara liniștită. Păream !! Cînd e vorba de bani la mijloc ia uite ce fac românii prin străinătate . O liniște prea ,,groasa” e așternută peste stadion Cine va smulge valul misterului. ??

    0
    0
  6. un lucru e sigur ceva e foarte putred la mijloc primaria presa galeria,tac nimeni nu ia atitudine oare de ce Lucian sa nu o iei ca o ofensa nu e nimic personal da prea e cusuta cu ata alba pe bune

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button