Gloria LT Cermei

Defensivă utistă la Cermei: Lazăr – Iuga – Burlă, sub comanda lui Nagy, Moisă și Sas! „Sămădăii” mai vizează încă patru transferuri pentru un loc în primele 8





După cea mai bună clasare din istoria clubului (locul 4 în ediția 2018-2019), Gloria Lunca Teuz Cermei o ia, oarecum, de la capăt cu un nou staff tehnic și foarte mulți jucători noi. O întreagă posibilă formulă de start a pierdut gruparea din Țara Sămădăilor, respectiv Rareș Deta (revenit la UTA), Michel Vlad, Victor Prună, Darius Dolga, Norbert Polgar (Lipova), Angelo Iuga, Victor Gârlea, Valeriu Mager (Pecica), Alex Capătă (CSM Slatina), Alex Sabău (ACS Ghiroda) și Norbert Varga (Curtci).

„Supraviețuitorii” sunt: Stănilă, Nistor, Ciubotariu, Mihuța, Vezan, Gruiescu, Matiș și Bulza, lângă care au mai apărut, deocamdată, șapte fotbaliști. Daniel Cocină, fostul atacant al celor de la Pandurii, U. Cluj sau Energeticianul e primul care a semnat cu cermeianii, însă ulterior au fost oficializate și alte transferuri. Între acestea sunt trei dintre foștii fundași ai „Bătrânei Doamne”, din rândul jucătorilor tineri, respectiv Rafael Iuga, Dennis Lazăr și Bogdan Burlă.  Doar primul vine direct din „alb-roșu”, în timp ce Lazăr s-a despărțit de Crișul în această vară, iar Burlă, de Lipova. În cele din urmă, Cermeiul este cea care a pus mâna pe Andrei Dagău, portarul junior dorit de toate divizionarele terțe din Arad, dar și de CSM Slatina. Variante de juniori mai sunt Claudiu Adam (1999) și Dorinel Todoran (2003).

Cermeiul se gândește să-l mai testeze pe Răzvan Apostol, atacantul celor de la Iratoșu, care și-a încercat recent șansa și la UTA. „Am mai avea nevoie de patru jucători. Doi consacrați, cu experiență și încă doi juniori. Posturile ar fi cele de fundaș lateral și fundaș central, mijlocaș central defensiv și mijlocaș dreapta. Avem deja ceva negocieri, sperăm să le încheiem cât de repede posibil. Obiectivul pentru noul sezon este o clasare între primele 8 echipe din serie”, spune Flavius Moisă, antrenorul principal al cermeianilor. Adi Sas e „secund”, Sebastian Huțanu va pregăti portarii, dar șeful staffului tehnic este Roland Nagy, din postura de manager general.

Așadar, 15 cermeiani se reunesc în această seară pe terenul din Horia, unde se vor pregăti tot restul săptămânii. Celelalte variante pentru antrenamentele verii sunt terenurile din Sânpaul și Sânleani, pentru ca perioada 29 iulie – 4 august să îi găsească pe „roș-albi” în cantonament la Moneasa.

Seria partidelor amicale va fi începută pe 17 iulie cu Victoria Felnac și va fi continuată cu: UTA II (20 iulie), Carani Murani (24 iulie), Pecica (27 iulie), Dumbrăvița (7 august), CSC Sânmartin (10 august). Pe 14 august, Cermeiul intră în febra Cupei României, iar zece zile mai târziu începe partidele pe puncte în noua stagiune.









5 comentarii

  1. In fiecare sezon,interesant….facem,dregem ne propulsam,,,,aratam ca putem…apoi…frana brusca…..Ia sa nu mai fie asa….
    Raman la ideea ca unica echipa,daca ar fi vrut promovarea,ar fi fost Cermeiul…Lejer,la pas….dar….incurcate sunt caile Domnului….le pricepem unii dintre noi….
    Mircea Aslau a fost promotorul acolo….stia exact cu se mananca partitura la Cermei….
    Scuze Radu Anca….na…greu…..partitura interpretata gresit,mereu la limita….
    Ia uite la Stupi si la Cuedan….nu au glume in program(deja vorbesc in rime)….Ori la bal,ori la spital….Pai si atunci?Despre ce vorbim de fapt?A ce suna?

    0
    0
  2. Giro nu tot iti da tu cu parerea ca nu ai nici o treaba . Stai linistit ca si-au dorit sa castige seria dar atat au putut. Se vede ca nu mergi la meciurile lor ca ai fi realizat ca atat au putut . Ai nevoie de mult prea multe ca sa promovezi in liga 2 . In primul rand banii.

    0
    0
    1. @Catalin…cu scuzele de rigoare,daca nu m-ai inteles bine,exact despre asta vorbeam…Despre asta spuneam….Cermeiul ar fi putut promova la pas,lejer,daca ar fi vrut…DACA AR FI VRUT,subliniez…Exact ceea ce spui tu…Daca ar fi vrut…Dar nu vor,pentru ca un singur trandafir(Dl Bulza),nu face primavara….Restul este abureala….
      Daca ar fi vrut..Cermeiul era de departe promovata,dupa tur deja…Da..un singur om sufletist, nu poate tine in carca…
      Liga a 3-a,seria de vest, va deveni foarte interesanta….Ia sa vedem….

      0
      0
      1. Da-mi voie sa te contrazic. Bulza nu este trandafirul . Acolo erau mai multi trandafiri. Dehelean, Leah, si multi altii . Ei sunt trandafirii iar Bulza este cel care duce buchetul si se lauda peste tot cu ceea ce a ,,facut” el . Si inca o data iti scriu ar fi vrut sa castige seria dar nu au putut . Valoarea a fost vina. Dupa marea victorie cu Lipova au respirat greu aerul fiind tare acolo sus si au revenit cam pe unde le era locul . Singura care putea intradevar sa promoveze era Lipova dar nu s-au inghesuit din cauza ca inca nu este gata stadionul din ceea ce stiu eu .

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button