Volei

Fan Tour Open Arad, turneu de volei pe plajă în weekend





Arena DJST – Fan Arad, din incinta complexului sportiv „Riviera”,  găzduieşte la acest sfârşit de săptămână Fan Tour Open, turneu de seniori ce contează ca etapă zonală de Campionat Naţional. Nu mai puţin de 21 de echipe de volei pe plajă se vor întrece pe nisipul arădean, pentru premii în valoare de 5.000 de lei. Conform site-ului Federaţiei Naţionale de Volei, primele 16 echipe de pe tabloul principal de concurs vor puncta în clasamentul naţional individual.

Aradul va fi reprezentat pe terenurile bazei de lângă ştrandul „Neptun” de clubul gazdă, Fan Arad, condus de Ştefan Gog, dar şi de jucători de la CSM Arad, cu experimentatul Marius Mascovits în prim-plan şi UVVG ProVolei.

Fan Arad va evolua cu echipa formată din Cătălin Lelea şi Lucian Bădiceanu, iar Mascvovits, de la CSM Arad, face pereche cu timişoreanul de 2 metri de la Steaua, Ovidiu Darlaczi. De asemenea, UVVG ProVolei va fi prezentă cu câteva echipe juvenile.

Vineri se va juca începând cu ora 9,30, sâmbătă vor fi două reuniuni, una dimineaţa şi cealaltă după amiază, iar programul zilei de duminică, cea a finalelor, va fi stabilit ulterior.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button